Început de 2013

În şedinţa de Parlament de marţi, 21 ianuarie, noii aleşi şi-au votat în aşa fel noul statut încât miercuri dimineaţa, o televizune de ştiri titra: "Super imunitate şi liber la chiul". Şi acum pot spune clar: toată nebunia din 2012, începută cu demonstraţiile sângeroase din Piaţa Universităţii şi continuată cu răfuiala clanurilor politice - care a îngrijorat şi dezgustat Uniunea Europeană - are ca prim rezultat concret un număr de 588 de parlamentari care şi-au arogat şi legalizat un statut cu super imunitate şi "liber la chiul". Deci, tânărul ăla bătut de jandarmi la Piaţa Universităţii a rămas schilodit pe viaţă ca parlamentarii să facă ce şi cum vor ei, pe banii contribuabililor.
Cine le-a dat această putere? O parte din românii cu drept de vot, adică aproape 42%. Însă preţul acestor alegeri îl vom plăti cu toţii.
În ianuarie 2013 am asistat la definitivarea aşezării "noii puteri" şi la felul în care aceasta se face. Iar felul în care se face spune multe despre ceea ce va urma.

Cum s-a ajuns aici?
Eu sunt un mare consumator de poveşti de viaţă, de cazuri reale, de întâmplări. Cred că românul este atât de ipocrit încât falsifică prin răspunsurile sale şi cele mai profesioniste sondaje de opinie sau cercetări de piaţă. El spune mereu ceea ce doreşte şi ar vrea să fie şi nu ceea ce vrea şi face în mod real. Dacă ne-am lua după sondajele care scot biserica de ani de zile pe primul loc cu peste 80% la capitolul încredere sau după imaginile cu sute de mii de credincioşi care fac pelerinaj la diferite moaşte, ar trebui să fim un stat fundamentalist creştin.

Românul vrea canalizare ca în Occident, dar aruncă la WC vată, hârtie, pampers, mâncare, cârpe şi orice îi dictează lenea lui de a face câţiva paşi până la tomberon. Românul e mare ecologist şi vrea să interzică fumatul, dar cumpără în disperare maşini, nu biciclete. 

Românul nu vrea legalizată prostituţia, că rău este să fii văzut că te duci la bordel, nu că te duci la bordel. E rău să te vadă lumea beat, nu să bei până te faci praf. Nu e rău să furi, dar e semn de prostie să fi prins la furat, nu? Şi tot aşa.

Cum să scăpăm de o piaţă neagră care este 50% din economie, când politicienii îşi finanţează super-imunitatea, chiulul, clientela, afacerile,  rudele, suporterii şi hoţii din taxele luate legal din economia albă, onestă?

Poveştile autentice de viaţă ale poporului, puţin studiate, decodate şi comunicate ca atare, ar construi un riguros şi real portret al românilor de azi şi ar decripta un mod de gândire şi înţelegere a vieţii a cărei consecinţă directă este clasa politică de azi şi starea naţiunii.

Aceste povestiri sunt comunicate, într-o formă sau alta, peste tot: Internet, rude, prieteni, discuţii în mijloacele de transport în comun, la coadă, la cârciumă, în şcoli, spitale şi instituţii, în parcuri. Un nepreţuit tezaur de istorie orală, din păcate prea puţin studiat. Oamenii, "off the record", spun şi fac aproape tot, dar refuză să mai recunoască la o adică şi, dacă sunt luaţi la rost o dau, desigur, pe băşcălie.
Dacă românul a fost vreodată onest, muncitor, decent, tolerant, "frate cu codrul", viteaz şi suveran, asta este azi un mit fără nici o acoperire în realitate. Istoria ne arată că nu excepţiile fac regula şi că inteligenţa nu garantează automat onestitatea.