x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Închisoarea de maximă alcoolemie!

3
Autor: Ştefan Mitroi 11 Feb 2014 - 15:50
Umblă prin cercurile militare, îndeosebi prin Cercul militar central, un copil de vreo 60 de ani, care se joacă de-a scrisul cărților de poezie. Te-ai aștepta ca onor cărțile dumnealui să fie obișnuite cu statul în poziție de drepți, ca poeziile din ele adică să nu iasă nici măcar cu o literă din... litera regulamentului. Numai că ele ies cu totul, dând dovadă de foarte multă indisciplină și obrăznicie! Cu toate acestea, cel în cauză n-a fost niciodată sancționat! Explicația e dată de faptul că se bucură de înalta protecție a unui ștab. Un general al poeziei, mai precis, pe care-l cheamă Francois Villon. Generalul ăsta franțuz îl scoate mai mereu din încurcătură. Îl mai sprijină cică și de pe la noi cîțiva mahări, între care Anton Pann, Tudor Arghezi, Miron Radu Paraschivescu, Emil Brumaru și George Astaloș. Altminteri, credeți că și-ar fi permis să-și intituleze unul dintre volume < Închisoarea de maximă alcoolemie>?. De la cei pomeniți mai sus îi vine...tupeul. Talentul, căci trebuie și ceva talent, e de la el.

Ca să ne dăm seama cam de cât, e nevoie să deschidem porțile, pardon, coperțile închisorii de care ziceam și să aruncăm o privire înăuntru: <Cu cioc lung din lună lapte/bea o pasăre de noapte/din pahare de hârtie beau poeții poezie/ beau și peștii apă dulce/ înainte să se culce/ din potir de iasomie greierii beau poezie/ nu mă mir că și eu vreau/ poezia să mi-o beau> (Cântec de libație). Asta și face Liviu Vișan, fiindcă așa se numește împricinatul, bea poezie din pahare de hârtie. Uneori din pahare mici, de doar două versuri, ca în exemplele următoare: <Ce donquijotească irosire:/să...mori de vânt!> (Poem eolian) ; <Muierea dracului, intrată-n vrie,/ dădea cu sfârcul foc la lenjerie!> (Suvenir în două versuri). Sau: < Pe buric se spun povești/ cu buricul de la dești> (Tatuaj).

Naiv incurabil, Liviu Vișan, crede în < Existența iubirii>, cum își intitulează un alt volum. De dragul acestei existențe, dă unei alte cărți numele de <Poeme licențioase>. < Până cad din ceruri norii/ până se revarsă zorii/pe lemnul spânzurătorii/ doarme singur puiul ciorii/ și visează libelule/ care trec prin laț sătule,/ vaporoase și credule/ nici puține/ nici destule>( Cântec trist). Concentrația de licențiozitate nu este deloc de speriat. Cea de duioșie este parcă un pic mai mare: < Pe masa unui trist recrut/ țapii de bere au intrat în rut/ și viața dintr-odată-i pare roză-/ a-nchis scrisoarea și a pupat o poză> ( Ritual de învoire).

Din închisoarea de maximă alcoolemie a poeziei scrise de Liviu Vișan pleci încărcat de voioșie. Chiar și atunci când ți se pare că te-ai încărcat de tristețe. Deoarece năbădăiosul protejat al generalului Villon zice: < Umbra crucii/ sare gardul cimitirului/ și se lungește/ până la noi>( Vis). Eu l-aș parafraza, spunând: Umbra poeziei sare gardul cărților lui Liviu Vișan și vine, sub formă de lumină înveselitoare, până la noi.


Serviciul de email marketing furnizat de