Incompetenţă şi penitenţă

Câţiva indivizi propăşiţi vremelnic prin palatele Puterii hărţuiesc naţiunea asta. O pipăie, trag de ea într-o parte şi-n alta, o îmbrâncesc, o strâng la piept, o iau în braţe şi o sărută violent, iarăşi o aruncă dezorientată şi ameţită în mijlocul unui careu grotesc din care oricine poate întinde un braţ păros pentru a o trage înspre sine.

Ne-am împrumutat cu o sumă enormă de la Fondul Monetar Internaţional. Cei pentru care ne-am împrumutat şi cărora le plătim şi salariile nu sunt în stare să ne spună nouă, naţiunii contribuabile, nici măcar dacă e bine sau e rău ceea ce am făcut. Nici când şi unde se vor duce banii. Nici cum va trebui noi, giranţii lor, să plătim ratele şi care este dobânda.

Banii de la diverse ministere capătă o consistenţă lichidă şi puşi la fierbere sub focul alegerilor prezidenţiale din toamnă se volatilizează în aerul de pe cuprinsul ţării. Care devine irespirabil. Zeci, sute de mii de euro se transformă în nori de abur de pe scene de spectacol, impregnează cu miros de parfum fin perdelele de la ministere, pătează mochetele de prin diverse cabinete. Se transformă în imaginile halucinante ale unei ţări care nu există nicăieri pe Terra.

Pe urmă bărbaţii noştri politici. Sunt impertinenţi, agresivi, inteligenţa lor ne sufocă, bunele intenţii ne sunt băgate pe gât ca tărâţele cu care se îngraşă gâsca înainte de a fi tăiată. Noi, contribuabilii, cetăţenii români cu drept de vot, suntem în postura secretarei frumoase şi proaste care nu ştie ce-i este bine. Şi în consecinţă trebuie să se bage în pat cu şeful pentru ca toate problemele să i se rezolve pe neaşteptate, fără să aibă habar cum. Trebuie numai să stea liniştită şi să facă ce i se spune.

De fapt, ceea ce se întâmplă în România seamănă perfect cu hărţuirea sexuală. Când iubeşti pe cineva, este inevitabil să îi faci avansuri sexuale. Ceea ce, în anumite condiţii, ar putea să intre sub incidenţa legii. Dar cine ar putea opri un director tânăr, fără nici un fel de obligaţii matrimoniale, să se îndrăgostească "de-adevăratelea" de o subalternă? Este asta o hărţuire sexuală? Da. Nu. Dacă un şef de departament, căsătorit, care îşi iubeşte soţia, îi spune glume porcoase unei colege de care este ataşat în mod sincer şi fără nici un fel de intenţii ascunse, este asta hărţuire sexuală? Nu. Da.

Până la urmă problema asta ţine de inefabilul unor relaţii. Repet, când iubeşti un om, indiferent de condiţia socială în care te afli, îl şi hărţuieşti sexual. Ţi se răspunde pe măsura aşteptărilor sau nu în funcţie de competenţa pe care o ai în a iniţia anumite avansuri. De răbdarea şi înţelegerea faţă de reacţiile celuilalt. Şi în primul şi în primul rând de capacitatea de a face penitenţă atunci când realizezi că ai depăşit măsura. Dacă ai mers prea departe, dacă ai luat-o prea repede, faci frumos doi paşi înapoi, te explici, laşi să treacă o perioadă de vreme pentru ca lucrurile să se decanteze, eventual o iei de la zero în aceeaşi relaţie. Cu acelaşi scop. Pe alte căi de data asta, în funcţie de reacţiile, de sensibilităţile, de problemele pe care le are cel care vrei să îţi devină partener. Asta s-ar putea numi "non-hărţuire-sexuală". Pentru că dorinţa de a te pune la dispoziţia unei persoane necunoscute, de a-i sluji după puterile tale, presupune dragoste şi dragoste fără apetit sexual, în cazul normal expus, nu se poate.

Pe de altă parte, există hărţuirea sexuală. Genul ăla libidinos, hormonal de a poseda. Gesturile, cuvintele, privirile născute din imboldul visceral de a te elibera de o presiune. "Dai năglabie", cum spune românul pentru a-ţi potoli setea de putere, pentru a obţine senzaţia că ai câştigat. Nu există în aşa ceva nici urmă de competenţă în privinţa aşteptărilor celuilalt, nicidecum nu poate fi vorba despre o clipă de penitenţă. De aia vin iarăşi şi spun: România nu este iubită de către cei care o conduc. Este hărţuită sexual.