Industria auto nu ne lasă să ne furăm căciula!

În materie de automobile, mitologia promovată de cei care-şi fură căciula prin România atinge paroxismul. Umblă aşa prin mediile populare şi chiar prin unele medii de afaceri vorba că România are şanse mari, pentru că, spre deosebire de alţii de prin jur, produce automobile (indiferent dacă româneşti sau străine), iar industria constructoare de automobile este un factor valoros de antrenare, modernizare şi impulsionare a întregii economii. Aprecierile despre industria constructoare auto sînt corecte şi nu pot fi decît împărtăşite, numai că povestea asta cu "noi producem maşini şi alţii de prin jur, nu" este o pură balivernă.

În materie de automobile, mitologia promovată de cei care-şi fură căciula prin România atinge paroxismul. Umblă aşa prin mediile populare şi chiar prin unele medii de afaceri vorba că România are şanse mari, pentru că, spre deosebire de alţii de prin jur, produce automobile (indiferent dacă româneşti sau străine), iar industria constructoare de automobile este un factor valoros de antrenare, modernizare şi impulsionare a întregii economii. Aprecierile despre industria constructoare auto sînt corecte şi nu pot fi decît împărtăşite, numai că povestea asta cu "noi producem maşini şi alţii de prin jur, nu" este o pură balivernă.

Nici noi, ca şi cei din jur, nu producem maşini proprii. Le producem pe ale altora, într-o proporţie mai mare sau mai mică, după cum proprietarii constructori decid. Să nu delirăm! În Europa sînt doar cîţiva constructori auto, atît doar că aceştia aleg să producă şi în alte ţări decît în cea de origine, după cum le dictează interesele de profit. În 2007, pe datele finale puse la dispoziţie de Organizaţia Internaţională a Constructorilor de Automobile, România, cu o producţie de 241.000 de maşini, nu are în spatele ei la producţia de automobile decît Serbia (unde produce doar General Motors, mai puţin decît produce Renault în România) şi liliputana Slovenie, care cît este ea de mică a produs aproape tot atît cît România. În rest, să fim realişti, toate ţările din jur, dintre care în mitologia cu pricina multe trec ca neproducătoare de maşini, au producţii substanţial mai mari decît România. În Turcia se produc de 5 ori mai multe maşini, în Cehia de vreo 4 ori mai multe, în Polonia de vreo 3,3 ori mai multe, în Slovacia de vreo 2,5 ori mai multe. Pînă şi în Ucraina se produc cu 60.000 de maşini mai mult, iar în Ungaria, care în menţionata mitologie trece chiar ca neproducătoare, s-au produs în 2007 cu vreo 50.000 de automobile mai multe decît în România.

Dacă la ceea ce visează Renault să producă în România (vreo 400.000 de unităţi în 2009) se adaugă proiectele Ford (vreo 300.000 de unităţi în 2012), peste 5 ani ar urma să se producă în România abia cît să se depăşească puţin producţia Slovaciei din 2007. Şi astea sînt socoteli de parcă vecinii noştri ar sta pe loc! Obţinînd investiţia Mercedes, Ungaria deja ne poate saluta din mers.

Desigur, nu totul se explică prin prezenţa industriei de construcţii auto, dar de diferenţierile nete de la ţară la ţară în privinţa acestei prezenţe sînt legate, într-o măsură adeseori substanţială, deosebirile de statut, performanţă, soliditate şi perspectivă între ţările central şi est-europene. Unele dintre acestea, precum Cehia, Slovacia sau chiar Ungaria, datorează prezenţei puternice, îndeosebi prin raportare la dimensiunile ţărilor, a industriei constructoare auto în economia lor, faptul notabil că nu sînt dezarticulate, ci închegate, că dispun de o pondere asiguratorie a industriei, că au deci baze de economie reală pe care să se aşeze dezvoltarea de servicii comerciale şi financiare, că reuşesc să exporte pentru a importa şi nu sînt destructurate de deficite externe instabilizatoare. Nu este însă cazul unor ţări ale zonei – precum Bulgaria, alte ţări balcanice, ţările baltice – care au devenit economii artificiale ale consumului fără producţie şi importurilor fără exporturi, cu deficite externe ameţitoare şi nesustenabile. România, din păcate, se află printre acestea din urmă. Şi nu întîmplător, pentru că, în ciuda unei false imagini, prezenţa industriei constructoare auto în economia din România – îndeosebi în raport cu dimensiunile ţării – este firavă. Va mai spori cu ceva prin implicarea Ford la uzinele din Craiova. Dar la dimensiunile ţării, efectele prezenţei acestei industrii abia se resimt, cu toate că sînt de departe cele mai puternice dintre cele pe care le mai poate genera în ansamblu o industrie precar dezvoltată şi aflată în desconsiderare.