Inflatia, ca un pahar de vin bun baut dupa masa

Pentru noi, romanii, miza europeana inseamna rata inflatiei cu o singura cifra, pe care acum ne-o dorim in scadere continua pana la 2%, o stabilizare a deficitului balantei de plati externe in jurul unui procentaj rezonabil din PIB si un deficit bugetar sub 3% din PIB.

Pentru noi, romanii, miza europeana inseamna rata inflatiei cu o singura cifra, pe care acum ne-o dorim in scadere continua pana la 2%, o stabilizare a deficitului balantei de plati externe in jurul unui procentaj rezonabil din PIB si un deficit bugetar sub 3% din PIB. Aceste tinte - si altele - vor putea fi atinse cu conditia aplicarii unui program de reducere a pierderilor din economia reala si a unui program ferm de inmultire a performantelor. In plus, vom fi nevoiti sa asiguram ritmuri inalte de crestere economica, sa renuntam la finantari inflationiste ale deficitului bugetar, sa asiguram programe viguroase de reducere a cheltuielilor in sectorul public si de restrangere a costurilor in economie. De ce tinta inflatiei este de 2%, si nu zero? Pentru ca ni-meni in UE nu iubeste inflatia zero. Toata lumea iubeste inflatia modica, in jur de 2%. Un pic de inflatie - intr-o economie sanatoasa - are efectul unui pahar cu vin bun baut dupa masa: actioneaza ca intaritor. Din acest motiv, toate tarile dezvoltate cocheteaza cu "putina inflatie".

Profitul nu e scos din preturi mai mari, ca la noi, ci din costuri mai mici. O inflatie de 1,5%-2% stimuleaza concurenta in piata. La noi, in 16 ani de inflatie, preturile au crescut de 2.800 de ori, inaintand fie cu viteza de corectie, necesara trecerii de la economia de comanda la economia de piata, fie cu viteza racordarii la temperatura indicata de rezultatele economice. In tot acest timp au fost actionate numeroase frane, care au tinut in loc cand corectia, cand acomodarea. Din cauza franelor a fost lungita boala. Abia acum, in pragul aderarii la UE, incepem sa avem o certitudine cu privire la momentul in care vom scapa de aceasta fantoma. Daca vrem, asa cum ne-am propus, ca in anii 2012-2014 sa trecem la euro, trebuie sa ne fie limpede ca asa ceva nu se va intampla pana cand Romania nu se va apropia de media celor mai performante trei tari din UE in materie de inflatie. E limpede ca romanii s-au saturat de preturile cataratoare. Si ca suporta tot mai greu ranjetul hidos al inflatiei, chiar daca, de cativa ani buni, in aceasta cursa preturile nu mai alearga la galop, ci la trap. Milioane de oameni necajiti incep sa-si faca socoteli ceva mai optimiste: si anume, ca daca ei vor sa-si cumpere un aragaz, o masina de spalat, un frigider sau un televizor, nu vor mai alerga acasa ori la banca dupa bani in plus, pentru ca preturile intre timp s-au umflat. Automobilul insa continua sa fie inaccesibil pentru o mare parte a populatiei, in vreme ce o casa ramane un vis pentru cei mai multi romani. Doua intrebari grele ne stau acum in fata.

Ele sunt legate de batalia cu inflatia. Iata-le:
1) Cat de mult ar putea fi urcate preturile administrate, cu deosebire cele la utilitati, fara ca dezinflatia sa fie afectata? 2) Pana unde ar putea sa coboare dezinflatia fara sa descurajeze concurenta? Raspunsurile la aceste intrebari, daca vor fi gasite, ar putea oferi una dintre cheile pentru edificiile economiei de piata functionale. In legende, victoriile sunt intotdeauna posibile. Si oricat de grele ar fi incercarile, pana la urma vine clipa biruintei. Mitologia greaca nu face exceptie. Caribda inghitea apa din mare cu corabii cu tot. Scilla asmutea asupra marinarilor caini salbatici. Pana la urma insa, Ulise si-a "taiat" drum prin stramtoarea Messina, pazita de infricosatoarele fapturi, trecand invingator mai departe. In viata insa lucrurile sunt mai complicate. Noua, romanilor, nu ne va fi deloc usor sa trecem prin "stramtoarea" pazita pe de o parte de pericolul urcarii preturilor administrate, in timp ce pe de alta parte ne pandeste primejdia descurajarii concurentei. Dincolo de intrebari, ne lovim de o certitudine: intreprinderile romanesti inca pierd multi bani, fiindca extrapoleaza risipa, proasta administrare si managementul neperformant. Dar estompeaza motivatia muncii. Vom scapa de aceste rele? Si daca vom scapa, cat va costa? Intre Scilla si Caribda, autoritatile statului vor fi nevoite sa tina seama de adevarul ca o schimbare reala nu va veni decat daca va fi gandita bine. Cu inteligenta si intelepciune, fara sa derive din aplicarea mecanica a unei formule standard.