x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Inflaţia din taxe şi comisioane

Inflaţia din taxe şi comisioane

de Ionuț Bălan    |    09 Feb 2015   •   10:49

Traversăm o perioadă cu inflaţie scăzută, ceea ce înseamnă că bunurile ce intră în consum se scumpesc nesemnificativ. Dar menajele n-au doar cheltuieli de consum, ci plătesc şi taxe. Iar acestea s-au majorat spre deosebire de cheltuielile de consum. Poate c-ar fi bine să extindem noţiunea de inflaţie la cheltuielile totale ale gospodăriilor. Şi aici trebuie amintit că politicienii îi presează pe bancheri să restrângă dobânzile cu care se corelează inflaţia bunurilor de consum, însă majorările pentru plata cu întârziere a impozitelor nu urmează acelaşi trend. Ceea ce face ca “indicaţiile” pentru creditul de consum să nu fie valabile şi pentru cel fiscal.

Am ajuns în sfera băncilor, care-s în plină ofensivă a comisioanelor. Dacă plătiţi facturi direct la bancă - chiar la sucursala unde şi-a deschis prestatorul de servicii contul - înseamnă că achitaţi comisioane ce vă umflă nota de plată cu 1,5%-2%. Deşi nu cresc cheltuielile de consum, se măresc cele legate de Fisc şi de bancă.

De ce percep băncile comisioane mai mari? Nu mai au 71.600 de salariaţi ca în 2008, ci 58.000. Nu mai deţin 6.500 de unităţi, ci 5.300. Da, numai că în 2004 erau 50.000 de angajaţi şi 3.000 de sucursale. Ceea ce nu evidenţiază nivelul spre care să tindă sistemul bancar, ci că nu trebuiau deschise atâtea unităţi. Din păcate, băncile au greşit secvenţa şi s-au aruncat în retail pentru care aveau nevoie de ghişee şi de personal. De regulă, te îndrepţi către aşa ceva când nu mai poţi da credite companiilor, ce generează un raport venituri/costuri mai avantajos decât populaţia, şi nu era cazul României. Şi cât de sigure au fost împrumuturile acordate debitorilor cu cele mai reduse salarii din regiune, s-a văzut după aceea. Mai ales că lefurile s-au mai şi tăiat.

Pentru fiecare greşeală din trecut românii plătesc acum impozite şi comisioane mai mari. Inflaţia nu-i altceva decât costul neperformanţei. Iar dacă cheltuielile de consum cresc mai puţin decât cele cu taxele şi comisioanele bancare, probabil că în ultimele domenii e de făcut multă restructurare. Întreţinerea unei reţele mari de sucursale se simte în “inflaţia” din comisioanele bancare, iar ineficienţa aparatului birocratic se vede în escaladarea fiscalităţii.

×