Informații la care trebuie să avem, neapărat și neîntârziat, Acces Direct

Știm cu toții amara ironie a lui Andre Gide: „Numesc jurnalism tot ce m-ar putea interesa mâine mai puțin decât azi”. Și mai știm că în această tumultoasă era informațiilor care curg în cascadă pe atât de multe și atât de diverse canale și platforme trebuie să acceptăm că orice știre care ieri ne-a ținut cu sufletul la gură trebuie să lase, azi sau cel târziu mâine, locul unei alteia cel puțin la fel de captivantă ca aceea pe care o detronează în top. Realitate la care, din păcate,recurg- mai corect spus: de care abuzează- persoane și instituții care au interes să vâre gunoiul cât mai reped sub preș, atunci când subiectele îi vizează în mod direct și foarte neplăcut. Vine, însă, o vreme când nu mai putem accepta ca o anumită știre să fie uitată, mai ales când este vorba despre viața unei colege de breaslă pe care numai intervenția celor aflați în prejma platoului unde își realiza emisiunea colega noastră, a salvat-o.  Mă refer, desigur, la Mirela Vaida, inimoasa jurnalistă a canalului Antena 1, care a fost atacată cu o cărămidă de o individă, despre care ulterior am mai aflat că mai avea cu ea încă vreo trei sau patru bucăți.

 Cum a ajuns o această persoană până la sediul  postului - aflat la o apreciabilă distanță de spitalul Obregia unde era internată  și cum a intrat ea în platou fără ca nimeni să o întrebe de sănătate?- rămâne să ne spună  cei care au preluat cazul și îl cercetează. Pe mine, însă, ca simplu telespectator, dar, mai ales, ca jurnalist, deci coleg de breaslă cu Mirela Vaida, mă intrigă și faptul că, din datele furnizate despre autoarea nenorocitei tentative de asasinat, lipsesc o serie de informați absolut necesare pentru o corectă discuție în spațiul public a cazului. Motiv pentru care îmi permit să pun câteva întrebări, la care sper să primesc și să primim răspuns cât mai curând și la obiect.

 Se cunoaște , până la această oră, că este vorba despre o femeie de 40 de ani, din Iași care, pe data de 12 martie a fost internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie Profesor Doctor Al. Obregia din București, fiind diagnosticată cu retard mintal. O pacientă  care, fără doar și poate, ar fi trebuit să se afle nu numai în îngrijirea ci și sub supravegherea personalului medical arondat salonului în care  era internată. Ne poate explica cineva dintre comunicatorii prestigioasei instituții cum a putut această bolnavă să plece liberă ca pasărea cerului din salon și din spital și cine răspunde pentru evadare? Întrebare valabilă în condițiile în care individa  figura ca internată în spital la data și la ora la care a săvârșit criminala sa faptă. În schimb, dacă, în ziua de 19 martie, bolnava respectivă să nu mai era internată în spital, să ni se spună cui a fost  dată spre îngrijire și supraveghere, având în vedere că ea era  diagnosticată cu o asemenea gravă tulburare psihică?

 Am convingerea că răspunsurile corecte și la aceste întrebări pot fi informații de majoră importanță pentru stabilirea ansamblului factorilor favorizanți ai sinistrului incident. Inclusiv a peroanele care, în mod direct sau indirect, au ajutat-o pe atentatoare să fie atât de aproape să-și transforme morbida obsesie, patologica sa dorință în faptă.

  Era,însă de așteptat ca, până acum, aceste date să  fie comunicate în mod transparent de către factorii abilitați de la Spitalul Obregia,desigur în urma unei anchete realizate în timp real. Dacă o asemenea anchetă a fost realizată sau nu, asta nu am cum să vă spun, din simplu motiv că pe canalele de informații nu există nici-o referire. Ceea ce nu poate să însemne decât că:1) Ancheta nu s-a realizat și/sau 2) Ancheta s-a realizat dar rezultatele ei sunt ținute sub strict obrânc și la  mare secret.

 Aș mai putea duce mai departe discuția, întrebând dacă și de ce, dată fiind marea gravitate a cazului, Ministerul Sănătății nu a declanșat o anchetă proprie? Dar mă abțin pentru că știu, de pe acum, ce mi se va răspunde. Mi se va răspunde că, dată fiind  starea de mobilizare națională în lupta cu Covid-19, numai de o pacientă care a fugit din spitalul de psihiatrie nu mai aveau timp să se ocupe diriguitorii sistemului public de sănătate.