Ingredientul timp

Pranzul de post la Patriarhie e un festin tot atat de copios ca unul de dulce la un restaurant de lux. Diferenta dintre masa crestina saraca si cea indestulata e la timpul consumat cu prepararea.

Pranzul fara carne, dar rostuit din cele mai alese legume si conform cu cele mai rafinate retete e tot atat de costisitor ca o masa plina de vanat. Am infulecat, intr-un restaurant indian mai multe feluri de mancare nerusinat de gustoase, convins ca mestec carne pe ritual culinar asiatic. La sfarsit, am aflat ca tot meniul era pe baza de vinete si ca restaurantul se tinea cu faima unor retete foarte elaborate de vinete, in care ingredientul foarte scump era numai timpul cheltuit la conservarea si fezandarea banalei legume. Femeile cu slujba, din Occident, cand gatesc - chiar si casnicele ce dispun de mult timp - rezolva munca in bucatarie intr-un sfert de ceas, cu pliculete si cu apa fiarta.

Am avut ocazia sa ma misc mai multe zile prin bucataria unei familii de conditie mijlocie din Germania ajutand gazda sa gateasca in mai putin jumatate de ora, cu plicurile de concentrate si conservele de toate felurile, o masa simandicoasa pentru zece persoane. Nimic nu era proaspat, nimic nu impunea operatii de curatire, tocare sau prajire, care cer timp. Informatia care nu lipsea de pe nici unul din acele plicuri si borcane era si cea mai semnificativa: pregatirea supei, a gulasului sau a nu stiu carui fel chinezesc dura maximum 8 - 10 minute. Era ca si cum fabricantii s-ar fi luat la intrecere sa obtina semipreparatul cu cel mai mic adaos de timp. Cand se afirma ca in America "mancarea nu costa", referirea e, in principal, la faptul ca in loc sa pierzi toata ziua in fata aragazului, rezolvi totul cu plicurile in cateva minute. Iar in orele astfel castigate muncesti si obtii mai multi bani. In America si pe multe piete din Europa de Vest, produsele garantat naturale, garantat proaspete si cu garantii medicale de durata costa. La pret se mai adauga si costurile piperate ale timpului investit in "gatitul ecologic".

Daca socotim banii care se economisesc in familia "cu gospodina" din Romania, realizam ca venitul mediu pe cap de bucatareasa il amelioreaza mult pe acela din statistici. Romanul nu are bani, dar are timp. Europeanul e condamnat ca castige mai bine ca romanul, intrucat trebuie sa cumpere cu banii jos sau pe card totul. Nu numai timpul gospodinei are un pret de piata bun, ci si talentul la facut mancaruri gustoase. E un adevar comun ca in America toate semipreparatele au acelasi gust: al multelor chimicale care trebuie sa le asigure infatisarea, culoarea si… gustul.
Si, atunci, unde e la ei castigul?

Castigul e la timp, la masura de timp care controleaza productivitatea. Partea proasta e ca mancarea la pliculete da, ca si drogurile, dar in forme mai discrete, dependenta. Nemtii, carora le-am gatit de cateva ori, si nu mai pridideau mirosind si gustand mancarea de la noi cu investitie mare de timp si de "produse garantat naturale" ar fi stat mai mult la masa. Dar si statul la masa inseamna timp. Pe de o parte, se desfatau cu ce duceau la gura, pe de alta parte sufereau, fiindca in timpul irosit cu bucuria unei mese frumoase si satioase ar fi muncit si ar fi castigat si mai multi bani. Iar si mai multi bani, o stie oricine, inseamna si mai multe pliculete, care cer doar 3 minute pentru o masa instant.