Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu au lipsit, firește, rememorări ale unor etape din prodigioasa carieră a Zeiței de la Montreal, așa cum le-au trăit jurnaliști sportivi care au avut privilegiul de a fi martori și cronicari ai lor. Fapt semnificativ, și cu această ocazie, în dese rânduri a fost pusă întrebarea-cheie: ,,Care este secretul Fenomenului Nadia Comăneci?’’
Recunosc, nu m-am numărat printre fericiții colegi de breaslă care ar putea avea argumente în temeiul cărora să dea răspuns întrebării. În schimb, am fost unul dintre primii ziariști care au scris despre Nadia Comăneci cu câțiva ani înainte de momentul revelației mondiale din 1976. Mă aflam, așadar, prin anul 1972, la Onești, unde, gazetar la o publicație de tineret, am fost îndemnat, de către un alt confrate, să scriu despre Cercul de pictură și desen ,,Ion Diaconescu’’ de la școala generală nr.5 din localitate, al cărui inițiator și mentor era profesorul și pictorul Gheorghe Mocanu. După câte îmi aduc aminte, sugestia mi-a fost făcută deoarece, cu puțin înainte, strădaniile inimosului dascăl și ale învățăceilor săi dobândiseră o recunoaștere de excepție. Tabloul pictat de către o elevă, membră a cercului, a fost selectat spre a decora un perete al Palatului Națiunilor Unite din Geneva. Emblematic edificiu în care, începând din anul 1921, de când a funcționat ca Delegat permanent al României la Liga Națiunilor, a lucrat ceva vreme Nicolae Titulescu. Cel care a adus România în Europa și Europa în România.
Eram pe punctul de a termina documentarea, când profesorul Gheorghe Mocanu mi-a spus: ,,Ceea ce ați văzut aici este numai o parte din ceea ce fac acești minunați copii ai noștri. Mergeți să vedeți copiii Oneștiului!’’ I-arm ascultat sfatul și primul drum a fost către instituția școlară cu program de gimnastică, prima de acest fel din țara noastră. Ajuns aici, am mers direct la sala în care se făceau antrenamentele, iar primele nume pe care le-a pronunțat antrenorul Bela Karolyi au fost: Teodora Ungureanu și Nadia Comăneci. Nume care începeau să intre în atenția comentatorilor sportivi și a publicului larg prin primele lor performanțe la nivel național. De pildă, Nadia Comăneci a cucerit, în anul 1972, primul său titlu național, la Cluj Napoca.
Și, trebuie să recunosc, dialogul nostru a fost pe cât de scurt pe atât de sugestiv! De fapt, judecând după răspunsurile, ele înseși pe cât de scurte pe atât de precise, pe care mi le dădea interlocutoarea mea de numai 11 ani, îmi era clar că nu interviul pe care doream să i-l iau era, la acea oră, preocuparea ei cea mai importantă! Dovadă că, deloc întâmplător, la întrebarea finală: ,,Ce îți place cel mai mult să faci?’’, interlocutoarea mea mi-a dat cel mai scurt răspuns: ,,Să muncesc!’’
Răspuns cu care a pus capăt discuției. Apoi m-a salutat politicos, s-a urcat pe bârnă și a continuat exercițiile. Deși reportajul despre copii Oneștiului a apărut în revistă, multă vreme am regretat că am ratat ocazia unui interviu aparte, numai cu și despre Nadia Comăneci. Cu atât mai mult cu cât, după triumful de la Montreal, oameni care i-au fost alături în uriașul, neîntreruptul său efort de a atinge perfecțiunea, m-au făcut să înțeleg cât adevăr se află în răspunsul că, mai presus de orice, Nadiei Comăneci ,,îi place să muncească!’’
Iată de ce, în acest context aniversar, am dorit să încredințez colegilor de la jurnalul aceste modeste însemnări. Cu speranța că, în felul lor ar putea aduce un argument în plus celor care caută răspuns la întrebarea: ,,Care este secretul Fenomenului Nadia Comăneci?’’
