Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am fost sunat din Israel de scriitorul Jacob Zimbler, care mi-a urat cele bune cu ocazia Pastelui Ortodox. O facusem si eu cu niste zile in urma cand i-am transmis aproape nonagenarului nascut in Romania, mereu tanar, cele bune de Pastele Evreiesc. S-a intamplat sa ajung in Tara Sfanta de multe ori. Mai intai ca jurnalist, apoi de cate ori am avut - si am tot avut - prilejul. Refac, in aceste zile de Pasti, la Sangeru, drumuri in Ierusalim si amintiri. Drumul Crucii, oprindu-ma la fiecare popas pe Golgota, clipa cand, sufocat de emotie, m-am strecurat in bisericuta-chivot a Sfantului Mormant.
Momentul cand am incercat, in botez, apa verzuie a Iordanului, devenind hagiu. Am cautat, la Nazaret, atelierul tamplarului Iosif si navoadele pescarului Petru, intre cele risipite pe malurile Galileei. Din aceste calatorii m-am ales cu prieteni de suflet, evrei. Deosebirile religioase (ei cred doar in Dumnezeu, eu in Dumnezeu, dar si in Fiul Lui, cel rastignit si inviat) n-au impiedicat niciodata prietenia. Domnul Zimbler e un intelept si rar se intampla sa vorbim fara sa-mi imbogateasca mintea cu o pilda. Iata ce mi-a povestit telefonic, cu umor si autoironie, aceasta din urma fiind calitatea exclusiva, se zice, a oamenilor inteligenti. Prostii nu-s capabili niciodata de autoironie.
Un evreu, Sloim, plangea de se scutura camasa pe el. Ce ti s-a intamplat? – il intreaba rabinul care ii observa amaraciunea. Am avut, zice Sloim, un baiat orb. Si ce s-a petrecut, a murit? - intreaba rabinul. Mai rau, zice nefericitul parinte. L-ai pierdut in lume? - insista slujitorul sinagogii. Mult mai rau, zice Sloim, distrus. Ce poate fi mai rau de atat? - se mira rabinul. S-a crestinat, raspunde evreul, bocind. Mi-ai deschis o rana nevindecata, spune dupa o lunga pauza, oftand la randul lui, rabinul. Si eu am avut un fiu si ca si al tau s-a facut crestin. Bine, bine, zice Sloim, nevenindu-i sa creada, eu sunt un evreu de rand, dar tu esti rabin, vorbesti cu Dumnezeu, de ce nu l-ai rugat sa te ajute? Asta e, raspunde rabinul, am vorbit cu Dumnezeu si l-am rugat sa ma ajute. Si ce ti-a spus? Mi-a spus ca nu poate face nimic. Si el, ca si noi, a avut un singur fiu. Iar fiul lui s-a facut crestin.
De ce, m-a intrebat Ana Luciana, la cei patru ani ai ei, daca bunicii mei sunt in pamant nu-i dezgropam sa vorbesc cu ei, fiindca au inviat impreuna cu Hristos? Au inviat in cer, zic eu. In cer unde este Dumnezeu? Da, raspund. Domnul Iisus, fiul lui Dumnezeu, are copii? Nu are. Dar Dumnezeu are sotie? Incerc niste explicatii, constient ca sunt balmajite. Intrebarile curg incuietor si revin la nedumerirea legata de bunicii care sunt si in mormant si in cer, iar ea vrea sa le vorbeasca. Crede si nu cerceta, zic, dar imi dau seama ca altceva mai stupid nu puteam spune unui omulet. Copilul crede dar vrea sa si cerceteze. Se uita pe cer sa-si vada, dupa un nor, dupa o stea, bunicii. Ma uit si eu, cautandu-mi parintii. Cu adevarat singur incepi sa fii cand nu mai ai parinti. Copiii vindeca doar partial acest gol care nu se mai umple niciodata.
Citește pe Antena3.ro
