Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Răposatul se odihneşte pentru totdeauna într-un sicriu de scândură lăcuită. E impasibil la cearceafurile şi broderiile ce-i împodobesc moartea. La fel s-ar fi simţit şi aruncat gol pe pământul reavăn, deschis să-l înghită. În definitiv, diferenţa dintre oameni la atât se reduce, la lungimea copârşeelor. Căci cei duşi se numesc toţi mortu', nimeni nu le pomeneşte numele de botez... Iar când primeşte comanda, tâmplarul întreabă doar atât: "Ce lungime să aibă tronul ?” Restul nu are nicio importanţă, cine a fost mortu', ce a făcut etc, date de prisos. Biografii spălate de timpul asasin. Unii îşi ridică mausoleu în cimitir, însă uită că nu-şi pot lungi prea mult coşciugul. Privesc în jur şi câteodată îmi vine să-i întreb pe semenii mei vii aidoma tâmplarului. Poate astfel le-aş mai tempera vanităţile, trufiile, orgoliile tuberculoase, poftele de mărire, răutăţile, cruzimea. Ce mai, proasta alcătuire ! I-aş trezi, nădăjduiesc, la realitate. Chiar aşa, ce lungime să aibă tronul, cititorule ?
Un singur sfat aş da unui tânăr: află ceea ce vrei şi învaţă să ceri acel lucru ! Dar dacă nu-i ajunge viaţa să-l descopere ? Apoi, cui să-l ceară şi când ? Vedeţi că nu este deloc simplu, mai ales că la fiecare vârstă aflăm că vrem altceva. Mereu altceva. În cele din urmă aflăm că noi înşine suntem lucrul cel mai preţios, însă degeaba. Cui să cerem înapoi anii pierduţi până la cunoaşterea adevărului de pe urmă ? Eternitatea este surdă şi nepăsătoare, absentă. Răspunsul efemerităţii îl ştim, e înfăşurat în giulgiu şi nu mai foloseşte nimănui. Doar tâmplarului.
O singură dată tâmplarul şovăie, întrebarea cu pricina nu-l mai interesează. Îi dă brânci departe, deşi, cu metrul în mână, măsoară lemnul fasonat din vreme. Îl pipăie ca pe un costum în care se va arăta la nunta fiică-sii. Îl mângâie ca pe a dintâi femeie, căreia i-a încredinţat fecioria. Are nisip în ochi, păianjeni i-au crescut sub gene, şi-un dor de tinereţe îl mistuie. S-ar dori iarăşi ca atunci, nemuritor şi fără frică de întuneric. Sănătos şi puternic, arvunit infinitului. Ehe, ce mult a trecut, câte s-au schimbat ! Tâmplarul oftează şi măsoară lemnul pe lungime. Culmea, e tocmai statul lui de om, de viitor mort. Din scândurile astea mirosind a tămâie îşi va croi lada de zestre pentru viermii pământului. A transpirat, îşi îngăduie anevoie carnea zvâcnind în putreziciunea ei vecinică. Ar urla să-l audă Dumnezeu, dar nu cutează. Înaintea lui au strigat atâţia, au urlat de s-a zgâlţâit cerul, dar geaba. Nu i-a băgat nimeni în seamă, tăcerea a răsunat într-un fel care le-a încremenit inima. Trage cu rindeaua peste nodurile umflate de parcă ar vrea să le dosească. Tâmplarul migăleşte la propriul lui coşciug şi nu mai întreabă pe nimeni cât să-i fie lungimea. În curând va pogorî iarna şi vom dârdâi de frig cu toţii, ne aşteaptă geruri năprasnice ! Pregătiţi stinghiile de rumeguş şi cuiele, meşteri ai zădărniciei !...
Citește pe Antena3.ro
