Investiţii străine. Sunt necesare?

Ne place sau nu, România este, în continuare, dependentă de capitalurile străine pentru finanţarea deficitului bugetar şi a deficitului de cont curent sau pentru “rostogolirea” sumelor de bani împrumutate şi datorate. La începutul anilor ’90, ne băteam pentru atragerea chiar şi a unor investiţii de câteva zeci de mii de dolari. Ulterior, simultan cu creşterea economică (efect sau cauză?), investiţiile au ajuns - în 2004 - la peste 5 miliarde de euro iar în 2008 la peste 9 miliarde. Din păcate, anul trecut, pentru diverse motive, inclusiv legate de criza economică globală, nivelul investiţiilor străine a scăzut periculos la aproximativ 1,5 miliarde de euro. Nici în semestrul 1 al acestui an, lucrurile nu stau mai bine - investiţiile străine coborând la ceva mai mult de jumătate de miliard de euro. Sigur, am contat în ultimii ani pe sume provenite din fonduri europene ( din păcate, în procentaj mult mai mic decât am fi avut dreptul).

Investiţiile straine sunt însă importante nu doar pentru realizarea obiectivelor menţionate mai sus. Ele au şi o semnificaţie politică, semnalând un anumit nivel de credibilitate internaţională, dovedind încrederea în predictibilitatea reglementărilor şi a fiscalităţii din ţara noastră.

În anul 2002, am creat Agenţia Româna pentru investiţii Străine (ARIS), având ca scop încurajarea marilor investiţii în România. Nu în primul rând prin participarea la privatizări, cât prin pornirea unor investiţii green field. Îmi vine în minte efortul de a convinge compania Saint-Gobain să realizeze o fabrică de geam float în România. Reprezentanţii ARIS i-au “pilotat” în mai multe locuri în ţară. În final, au ales o locaţie în Călăraşi. La fel s-a întâmplat cu numeroasele societăţi care au creat în România fabrici cu piese componente pentru automobile. Din păcate, după 2008, ARIS nu a mai funcţionat sau nu a mai funcţionat autonom.

Ştiu că trebuie să avem grijă, în egală măsură, şi de investitorii români dar s-a dovedit că în jurul unui mare investitor străin se pot dezvolta numeroase întreprinderi autohtone (vezi exemplul Dacia/Renault). Cred, de aceea, că sunt necesare eforturi mai mari, inclusiv prin adăugarea unor forumuri de afaceri cu ocazia vizitelor de nivel înalt, întărirea cadrului instituţional şi legislativ de încurajare a acestor investiţii/investitori. De aceea, ar fi necesară o rezolvare mai “discretă” (într-un sens sau altul) a investiţiei de la Roşia Montană, dincolo de interesele de bursă sau ale unor ONG-uri prietene cu George Soros.