Investitori, straini de realitate

Un apartament cu 2-3 camere, la bloc, in Bucuresti, nu mai costa 10-12.000 de dolari, ca in urma cu doi-trei ani, ci 25.000 de euro. Adica nu numai ca s-a dublat pretul, ci a fost acoperit si riscul valutar. La fel, un tablou de Grigorescu - nume mare, il stie toata lumea - nu se mai vinde cu 30.000 de dolari, ca inainte de 2000, ci cu 60.000 de euro.

Toate acestea demonstreaza ca Uniunea Europeana putea sa se exprime mai clar asupra functionabilitatii economiei de piata romanesti. Iata trei piete cat se poate de functionale, nu?

Cererea a depasit oferta pe piata imobilelor, ceea ce a dus la cresterea preturilor. E piata? Este, ce mai conteaza ca multi si-ar fi vandut apartamentele daca nu primeau subventie la intretinere. Iar la licitatiile de arta parca au dat navala japonezii, care au terminat de investit in economie. Valabil si pentru piata de capital. Inseamna ca s-a terminat de capitalizat economia si ca a venit randul bursei sa se umfle, insemna ca actiunile cresc deoarece companiile au prezentat investitorilor planuri solide, pe cinci ani, care arata clar cat din profit va fi alocat pentru dividende si cat pentru dezvoltare.

Din pacate insa, nimic nu e atat de limpede. Economia duduie in comunicatele Guvernului, dar nici un investitor greu din UE sau Statele Unite nu se grabeste sa ne bata la usa. Si atunci pe ce baza cresc de fapt pietele?

O ipoteza de lucru ar exista, dar fara pretentia ca da tot raspunsul. Din vara anului 2002, bancile au inceput sa-si intrebe clientii de unde au banii. Cum unii n-au avut chef sa fie luati la intrebari, ce variante le ramaneau? Sa cumpere o masina, o casa, un teren, o fabrica sau un hotel la mare. Ori, de ce nu, sa imprumute statul prin intermediul certificatelor de trezorerie. Treaba asta probabil ca nu deranja prea mult atunci, fiindca se apropia aderarea la NATO, apoi venea integrarea in UE, orice activ era bun, fiindca era de asteptat sa-i creasca valoarea. Era bun, daca veneau investitorii straini, ca sa li se dea mai scump ce s-a luat mai ieftin.

Dar daca nu vin? Nu trebuie dat mai departe, spalat si uscat ce s-a cumparat?! Si ca sa cumparam de la ei noi, ceilalti, ne-au dat voie sa ne intindem la credite ipotecare, desi se stie ca acestea nu se simt prea bine la inflatii de doua cifre. Ne-au impins spre bursa nu performantele mai bune ale companiilor, ci dobanzile mai mici.

Aceasta suma de elemente a mers exact in directia crearii unei mase critice, care sa sustina preturile majorate pe piata imobiliara, pe cea a artei sau pe piata de capital. Nu sunt neobisnuite, nici macar in UE sau in Statele Unite, exercitiile de albire a unor bani din comisioane, din impozite neplatite sau din datorii neachitate. Ceea ce deranjeaza in aceasta increngatura este altceva: tupeul din Romania. Din 10 dolari negri, altii scot 7 dolari albi, spalatoriile noastre vor si pot sa scoata 20.

Citește pe Antena3.ro

Călin Georgescu, despre relația cu UE: "Nu sunt dispus să călătoresc. Nu poate să vină cineva din afară să îmi spună ce să fac"

Dupa ce banii se albesc si leapsa ajunge la salariatii care isi permit sa ia credit, la muncitorii din strainatate care vor sa aiba propria curte cand se intorc acasa, la buticari si liber profesionisti, preturile n-au decat sa scada. Daca ar fi trait in zilele noastre Marx ar fi zis ca acumularea primitiva de capital se apropie de sfarsit. Asta inseamna ca proprietatea urmeaza sa devina intangibila nu doar in teorie, ci si in practica. Si ca legile chiar o sa se aplice, iar paragrafele lipsa din fiscalitate vor fi completate cat de curand. Acum, daca tot au devenit negustori cinstiti, potentatii au nevoie sa fie aparati de lege, ca sa nu se mai poata ridica si altii sa-i prinda din urma.

Spuneam insa ca aceasta e doar o ipoteza de lucru. Dovezile lipsesc. Nu exista decat niste urme vagi, care duc la concluzia ca in 2002 dobanzile au fost gasite vinovate de toate relele, pentru ca anul acesta sa se descopere brusc ca e necesar sa se treaca de la platile cash la cele prin card, ca sa se scoata la suprafata o parte din banii negri utilizati. E normal ca intr-o tara ca Romania, care nu are rating investitional, sa nu se invarta numele mari din lumea finantelor, ci sa se spele bani sau sa se invarta capitaluri speculative cu adrese in Cipru, Luxemburg ori Insulele Virgine. Doar conturile romanilor care s-au lasat pacaliti in locul investitorilor straini nu mai sunt virgine.