Tăcerea președintelui Iohannis față de cea mai mare mizerie descoperită în biografia lui Augustin Lazăr îl face complice cu torționarul de la Aiud. După mai bine de trei decenii s-a descoperit că procurorul Lazăr a respins cererea de liberare a deținutului politic Iulius Filip din teribila închisoare. Documentul publicat de Lumea Justiției nu a fost contestat. Filip povestește chinurile la care a fost supus în detenție, durata regimului de exterminare fiind prelungită prin decizia lui Augustin Lazăr. Legăturile dintre Iohannis și Lazăr durează de mulți ani. Procurorul-șef de la Alba Iulia i-a închis pe bandă rulantă dosarele primarului de la Sibiu. Pentru asta a fost recompensat cu vârf și îndesat, fiind scos din anonimat de cel „spălat” prin aducerea în cel mai înalt post din Ministerul Public. Funcția de Procuror General i-a căzut ca o căciulă prea mare pe ochi; ca „nevăzător”, a fost condus de sistemul statului paralel pe cărările protocoalelor secrete pe care le-a semnat cu nerușinare în disprețul legii. Sub figura de provincial stângaci, care crede că-i trendy să-și asorteze ochelarii de soare luați din talcioc cu cravata luată bonus după tocmeli în bazarul din Stambul, Augustin Lazăr s-a dovedit a fi „la bază” un ticălos. La final de carieră, ținându-se cu dinții de scaun, cu o decizie de suspendare pe masa lui Iohannis, are nerușinarea să mai ceară un mandat de procuror general știind că „bomba Aiud” va exploda. Cu fiecare oră pe care i-o acordă în plus lui Lazăr în funcția de procuror general, Iohannis își întărește poziția de complicitate cu un personaj toxic, deja demis moral din magistratură. Poziția penibilă a propagandei care l-a luat în brațe pe torționar, orbită de furia împotriva „ciumei roșii”, o împinge în propria capcană, fiind obligată să-l apere pe exponentul fals al statului de drept. Într-o defazare totală cu realitățile din România, la Bruxelles se dau moțiuni care să o sprijine pe Kovesi, cercetată penal pentru abuzuri, soră de suferință cu Lazăr Augustin. Greu de înțeles pentru oamenii de bun-simț din România de ce oficialii europeni s-au făcut „frați” cu „dracii” de la București, care , iată, au făcut pe deasupra și poliție politică sub toate regimurile pe care le-au servit. Obligațiile pe care le are Iohannis față de Kovesi și Lazăr sunt pietrele de moară ce-l vor scufunda. Lecția amară a istoriei îl pune în opoziție pe disidentul care a sprijinit „Solidaritatea” cu torționarul lui de la Aiud care a intrat într-o altă „Solidaritate”, mai productivă, protectoare pentru lichele.