Ion Băsescu

În ultimii nouă ani Palatul Cotroceni a devenit sediul unui teatru de revistă. Găzduieşte tot felul de vodeviluri şi de scheciuri în care rolul principal îl joacă Traian Băsescu. Lângă el, cap de afiş, este comediantul de mare reputaţie naţională, Sebastian Lăzăroiu. Apar, episodic, tot felul de personaje, mai mult sau mai puţin talentate. Elena Udrea este elementul de culoare, ca-n filmele proaste, când apare gagica, mă-nţelegeţi dumneavoastră.
Am urmărit cu atenţie discursul actualului preşedinte al actualei Românii, ţinut în faţa ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti. A fost scris de Cristi (că nu pot să-i spun Cristian) Diaconescu, pe pariu! Neuronii mei au intrat în grevă cu ocazia aia. A fost vorba despre faza aia, o ştiţi, când cineva se chinuie să fie inteligent. Trebuie, obligatoriu, să folosească un limbaj cât mai complicat pentru cea mai simplă idee. Sper că translatorii şi-au luat o primă babană. Ce-am înţeles eu, cu mintea mea!, din discurs, a fost că România vrea pace-n lume, da’ că nu se poate deocamdată, că terorismul prinde puteri şi a ajuns până pe lângă noi şi că “ce poţi face?” o întrebare- provocare la adresa ţărilor lumii. Păi, nimic, vine răspunsul meu inept, pentru că dacă un om e dispus să se arunce pe sine în aer pentru a-i omorî şi pe alţii, dacă nu l-ai identificat din timp, în orice clipă e prea târziu. Mă scuzaţi că mi-am dat cu părerea.

Las deoparte oftatul de la început, legat de a doua suspendare şi trec la personajul Traian Băsescu. Alt rol de jucat. Şi-a schimbat ochelarii. Şi-a luat unii mai de bunic, pe care i-a purtat tot timpul. După ce săptămână de săptămână s-a dat cu sania la Predeal acu’ nu-şi ridica ochii din hârtiile pe care i le scrisese Diaconescu (pe pariu, încă o dată!). Ca un şcolar cuminte. De două ori a sărit din text, prima oară când a vorbit despre criza din Algeria. Atunci a revenit în prim-plan un Traian Băsescu personaj cu o inteligenţă care poate împinge perversiunea pe cele mai înalte culmi, un orator puternic şi fără scrupule. După aia a revenit la o silabisire împiedicată şi marcată, mi s-a părut mie, de o uşoară dislalie, prietenii ştiu ce înseamnă si de ce. Părerea lui Traian Băsescu despre marile conflicte internaţionale  nu contează, părerea mea. Dar ce a fost important în ziua de alaltăieri a fost faptul că a-doua-oară-reinstalatul joacă un alt rol, îşi pregăteşte terenul şi fanii pentru un alt post pe teren, din atacant se face mijlocaş pentru ca în final, aşa dă impresia, să se aşeze libero. În 2014 Traian Băsescu nu va mai avea la îndemână decât un partid mic-mic-de-tot. Adică nimic. Ce să facă? Nave, şi dacă ar mai putea să conducă, n-ar avea unde să le găseacă. Cel puţin nu în flota României. Să scrie cărţi? Bine, consideraţi că n-am pus întrebarea asta. Afaceri...păi, nu se prea brodeşte! Salariu de preşedinte până la sfârşitul vieţii, gardă SPP, şi tu te apuci să încerci să-ţi convingi clienţii să-ţi cumpere ceva. Rămâne varianta pentru care deja Traian Băsescu îşi pregăteşte terenul: aceea de a fi un guru al politicii, legat sentimental de un partid, dar fără cătuşe. Un bun naţional. Adică un Ion Iliescu. Ceea ce şi-a dorit dintotdeauna. Într-un amalgam sufletesc banal dar foarte ciudat, în care nevoia de identificare cu cineva este amestecată  cu dorinţa de a fi tu însuţi.