Ion Cristoiu: În apropierea închiderii

ROMÂNIA CA O TELENOVELĂ
"Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul" - Mircea Badea, realizator tv

ROMÂNIA CA O TELENOVELĂ
"Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul" - Mircea Badea, realizator tv

Piaţa Vlahuţă, aproape de miezul nopţii. Plantată în zona centrală, piaţa e ascunsă de blocurile muncitoreşti, cu faţadele lor mâncate de cancerul vremii şi balcoanele în care se ghicesc butoaiele cu varză, bicicletele copiilor ajunşi acum oameni în toa­tă firea şi dispozitivele improvizate pentru vin făcut în casă. Până nu demult, tarabele de zarzavat aveau în jur, ca aca­returile unei curţi interioare, magazine de tot felul: de carne şi mezeluri, brutării, o cizmărie specializată în repararea flecurilor, printre puţinele în Bucureşti, ba chiar şi o Papetărie, înzestrată cu un perete de cărţi.

Magazinele au fost închise, proprietarii evacuaţi şi, pe bani grei, primăria a concesionat spaţiile unor restaurante-baruri de zi şi de noapte.

Strada care duce la minimarket s-a strâmtat în chip dramatic. De o parte şi de alta stau jeepuri ultimul răcnet, cu alarme ultrasofisticate şi boturi blindate, special confecţionate pentru a face faţă turmelor de rinoceri din junglă.

E întuneric beznă. Becurile administraţiei publice se sting după ora 10 noaptea, când încep telenovelele sud-americane, din motive de restricţii bugetare. Uşa minimarketului, scăldată în lumină, străluceşte în depărtare ca o zi de Moş Crăciun pentru bătrânii unui azil.

De cum ieşi, îţi aţin calea doi puradei cu mâna întinsă în mod semnificativ: o fetiţă cu ochelari în ramă de sârmă şi un băieţel timid, cu un aer de violonist. Deşi e aproape miezul nopţii, minimarketul duduie ca o sobă de tuci într-o izbă din Siberia. Casieriţele nu mai prididesc cu treaba. Culeg mărfurile de pe banda de piele, le confruntă cu dispozitivul de citit coduri, le trec în jgheabul din cealaltă parte, ca şi cum le-ar sălta peste graniţă, ba chiar, nu de puţine ori, dau o mână de ajutor depozitării în pungile de plastic.

La o casă aşteaptă o pereche al cărei aer expansiv nu lasă loc nici unei îndoieli: merg la un party şi s-au oprit o clipă la magazin ca să-şi ia contribuţia lor de alune americane.

Casieriţa piguleşte pachetele de pe bandă în timp ce schimbă un punct de vedere cu cealaltă casieriţă despre programul de lucru de duminică.
Amândouă cad de acord în chip inutil că e o gravă încălcare a Codului Muncii.

La casa celei de-a doua partenere de di­a­log, un grup de tineri care vorbesc spa­ni­­ola pun pe bandă baxuri de cutii de bere. În urma mea, aşteaptă să-i vină rândul un ins nebărbierit, în sandale pe piciorul gol şi pantaloni prea scurţi dinadins. Ţine în mână coşul greu de sticle de vin de import.

Deşi nu dau impresia unei disponibilităţi la un talk-show de actualitate, respectivul mă provoacă la o discuţie pe tema bogaţi-săraci în tranziţie.

E adeptul convins al tezei că săracii sunt săraci deoarece nu muncesc.

Săracii de la coadă nu şi-au format încă un punct de vedere în această chestiune.

La cea de-a treia casă, doi turişti englezi achită o sticlă de apă minerală (plată) cu o carte de credit care ridică probleme.

Sunt în pantaloni scurţi, cu rucsacuri în spinare. Deşi li se văd pulpele păroase, nu trădează că s-ar simţi stingheriţi.

Le urmează un bătrânel uscăţiv, dar demn, din conştiinţa că e sărac, dar cinstit, care a cumpărat o franzelă la liber. Zăpăcit de situaţie, se chinuieşte să scoată banii din buzunarul pantalonilor tociţi.

Mai sunt doar zece, cincisprezece minute până la închidere. O parte din lumini au fost stinse, dând magazinului un început de melancolie. Nu-ţi mai vine să cumperi muştar, ci iconiţe şi candele pentru a le pune la căpătâi.

Casieriţele şi-au pus halatele de femei de serviciu şi lustruiesc sârguincioase podelele prin frecare cu telul. Una se străduieşte să usuce linoleumul într-un efort supraomenesc de depăşire a planului: flutură deasupra un carton luat de la Sectorul Papetărie.

A ieşit la vânturat şi cea cu sânii mari, de la cartele reîncărcabile, care s-a tachinat până acum cu un june având părul împletit într-o coadă de figurant într-un film despre Pieile-Roşii.
A
fară, cei doi copii cerşetori au pus ochii pe o pereche descinsă dintr-un jeep de catalog.

Pentru a le intra în voie, fetiţa cu ochelari spune cu voce tare cât de drăguţ e dulăul care o trage hotărât pe doamna legată la cap cu o basma în stilul Piraţii din Caraibe.

Doamna nu dă nici o atenţie linguşelii.

E cu capsa pusă, pentru că soţul a luat-o înainte, fără s-o aştepte politicos.