Ion Cristoiu: O voioşie periculoasă

Renunţarea la votul uninominal ar fi o lovitură dată interesului naţional. O lovitură mult mai mare ar constitui-o tărăgănarea la infinit de către o justiţie a luării unei decizii.

Chestionat la Sfertul academic de la RRA, ieri, 17 septembrie 2008, asupra scrutinului de la 30 noiembrie 2008, Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a dezvăluit de un optimism debordant. Domnia sa e sigur că alegerile se vor ţine la termen şi, fireşte, după formula votului uninominal.

Printre altele, fişa postului de politician în România postdecembristă cuprinde şi nevoia de a fi optimist cu acte în regulă. În cazul domnului Bogdan Olteanu optimismul în ce priveşte scrutinul din 30 noiembrie 2008 e nu numai nejustificat, dar şi periculos.

Din cîte se ştie, luni, 16 septembrie 2008, PRM a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie împotriva Hotărîrii de Guvern privind trasarea colegiilor. Concentrată pe această iniţiativă a PRM (cu nimic condamnabilă, deoarece PRM, spre deosebire de alte partide, s-a declarat public un adversar al votului uninominal şi, în consecinţă, are tot dreptul moral să încerce a-l împiedica), presa noastră a trecut cu vederea o altă acţiune a formaţiunii conduse de Corneliu Vadim Tudor: cererea de suspendare a procesului electoral.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pentru 24 septembrie 2008 prima şedinţă de judecată a acestei cereri. Se conturează astfel o situaţie de care opinia publică nu pare a fi conştientă: cea de nesiguranţă absolută în ce priveşte, ţinerea la termen a alegerilor din acest an, dar mai ales a formulei de vot.

Se cuvine a reaminti că ne-am aflat printre puţinii lideri de opinie care au avut serioase rezerve în privinţa votului uninominal, plecînd, mai ales, de la mijloacele de propagandă bolşevică folosite de adepţii acestei formule de vot pentru impunerea în opinia publică.

Între timp însă, pe fondul continuării procesului electoral în planul pregătirii de către Executiv şi în cel al activităţii unor partide – PNL şi PSD – votul uninominal la scrutinul din 30 noiembrie 2008 a devenit o certitudine pentru electorat. Chiar dacă maşinăria propagandistică a Cotrocenilor s-a concentrat pe evidenţierea şi exagerarea aspectelor negative, românii aşteaptă scrutinul din 30 noiembrie 2008 pentru a exersa votul uninominal.

După opinia noastră, de adversari ai votului uninominal, la ora actuală nu se mai poate da înapoi. O revenire la votul pe liste acum, cînd s-a avansat enorm în direcţia votului uninominal, ar fi o catastrofă pentru pricăjita noastră democraţie:

1) În chip inevitabil, ar trebui amînate alegerile.
Asta ar însemna nu numai darea peste cap a unui program pe care electoratul şi l-a asumat, dar şi supravieţuirea unui guvern minoritar pe perioada iernii. Cum amînarea scrutinului ar însemna lungirea perioadei de campanie electorală marcată, România s-ar confrunta cu o prelungire a bătăliei electorale, bătălie în timpul căreia nu se mai face nimic
practic pentru viaţa de fiecare zi.

2) Aşa cum se întrevede deja, partidele ar începe să se acuze reciproc de mişculaţii secrete pentru renunţarea la votul uninominal. Întreaga noastră clasă politică ar avea de suferit în planul imaginii. Ar avea de suferit şi încrederea populaţiei în mecanismele democratice.

Renunţarea la votul uninominal ar fi o lovitură dată interesului naţional.

O lovitură mult mai mare ar constitui-o tărăgănarea la infinit de către o justiţie a luării unei decizii.

Domnii judecători trebuie să fie convinşi de urgenţă că tranşarea chestiunii cum se va vota nu e totuna cu tranşarea chestiunii dacă nea Gigel de la Sculărie şi-a bătut sau nu nevasta.

Tranşarea cît mai rapidă a chestiunii votului uninominal ţine deja de interesul naţional.

Şi interesul naţional nu poate fi lăsat la cheremul unor tipi care amînă la nesfîrşit un proces, deoarece n-au chef să se trezească după beţia de azi-noapte.

Respectînd independenţa Justiţiei, liderii partidelor ce se pretind partizane ale votului uninominal, analiştii şi activiştii societăţii civile care ne-au pisat la cap cu măreţia acestei formule ar trebui de urgenţă să declanşeze o campanie menită a reaminti judecătorilor importanţa chestiunii pe care sînt chemaţi să o tranşeze. S-ar cuveni ca însuşi Traian Băsescu, atît de guraliv în multe fleacuri, să ia poziţie faţă de nesiguranţa atît de gravă pentru interesul naţional în care se află chestiunea ţinerii la termen a scrutinului şi, mai ales, cea a formulei de vot.

Din acest punct de vedere, atitudini voioase, în genul celei afişate de Bogdan Olteanu, nu pot fi decît periculoase.