Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Marele om politic Ionel Brătianu a decedat pe 24 noiembrie 1927, într-o zi de joi, la orele 6.45, înainte de a se lumina de ziuă.
România nu poate face abstracţie de aportul major care l-a adus familia Brătianu istoriei românilor. Încadrată curentului liberal, familia Brătianu este sinonimă cu liberalismul românesc îndeosebi prin cele două figuri emblematice: Ion C. Brătianu și Ion I.C. (Ionel) Brătianu. De-a lungul timpului, familia Brătianu s-a distins prin patriotism, prin iubirea de țară și de tot ceea ce ne definește, prin curajul și demnitatea de a înfrunta situațiile ostile pentru binele țării şi a avut un rol major în făurirea României Mari.
Remarcându-se ca o impresionantă dinastie liberală, familia Brătianu a dat ţării doi mari politicieni care au contribuit la realizarea României moderne, pe Ion C. Brătianu și pe Ionel Brătianu, numit de Regele Ferdinand I ”zodia bună a României”, motiv pentru care rivalii săi politici l-au numit „regele neîncoronat”, însă nu trebuie uitați nici alți membri ai familiei Brătianu care au moștenit și perpetuat același sentiment patriotic, Vintilă Brătianu și Gheorghe Brătianu care a devenit unul dintre martirii temnițelor comuniste.
Absolvent al Colegiul Sf. Sava din București (1882), Ionel Brătianu şi-a continuat studiile la Paris, în domeniul ingineriei, iar în 1889 a obţinut licenţa şi s-a întors să lucreze în ţară ca inginer specialist în construcția de căi ferate la C.F.R. alături de marele inginer Anghel Saligny.
Încă din anul 1895 Ionel Brătianu a devenit membru al Partidului Național Liberal și în același an a candidat și a fost ales deputat de Gorj, iar mai târziu, la Congresul P.N.L. din ianuarie 1909, Ionel Brătianu a fost ales președinte al partidului, funcție care a păstrat-o până la sfârșitul vieții sale.
I.G. Duca scria despre Brătianu: „A dominat şi epoca şi pe contemporanii săi prin minunatul complex al însuşirilor lui. El era totodată idealist şi realist, cumpătat şi îndrăzneţ, autoritar şi seducător, modest când era vorba de el, mândru şi intransigent când era vorba de ţara lui. A vrut Unirea Principatelor, s-a împlinit. A vrut independenţa, a prezidat-o. A vrut dinastie străină, a adus-o în ţară. A vrut organizarea Regatului, a făcut-o”.
Pe 2 octombrie 1913, Ionel Brătianu a înaintat o propunere, care a fost acceptată de Comitetul Executiv al P.N.L., pentru înfăptuirea celor două importante reforme pentru progresul ţării: agrară şi electorală, ulterior, acestora li s-au adăugat proiectul unei noi constituţii, modernizarea economiei cu doctrina liberală “prin noi înşine” și dezvoltarea politicii externe. Prropunerile sale au fost susținute de Carol I, de conservatorii democrați și chiar conservatorii "bătrâni" care au insistat pentru câteva modificări - două colegii electorale și expropiere prin cumpărare.
Un moment important al activităţii lui Ionel Brătianu a fost participarea la Conferinţa de Pace de la Paris timp, de șase luni. Contele de Saint–Aulaire, ambasadorul Franţei la Bucureşti, l-a caracterizat pe Ionel Brătianu: „Excela în a câștiga fără să-și facă dușmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calități, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generației sale, mult mai mare decât cei „trei mari”: Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la țări mici, oameni mari.”, sau ca având“cele mai înalte calităţi, care îl fac unul dintre marii oameni de stat ai generaţiei sale”.
Ionel Brătianu a fost președinte al Consiliului de Miniștri: 27 decembrie 1908 - 28 decembrie 1910, 4 ianuarie 1914 - 26 ianuarie 1918, 29 noiembrie 1918 - 12 septembrie 1919, 19 ianuarie 1922 - 27 martie 1926, 22 iunie - 24 noiembrie 1927; de trei ori ministru de interne: 12 martie 1907 - 5 decembrie 1909, 6 februarie - 28 decembrie 1910, 30 octombrie 1923 - 27 martie 1926, de două ori ministrul de război 4 ianuarie 1914 - 15 august 1916, 19 ianuarie - 25 martie 1922, de două ori ministrul Lucrărilor Publice Ministru al Lucrărilor Publice: 31 martie 1897 - 30 martie 1899, 14 februarie 1901 - 18 iulie 1902 și de două ori ministru al afacerilor străine, iar la momentul intrării României în Primul Război Mondial, a fost președinte al Consiliului de Miniștri. În 1922, după realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-și reforma agricolă și votarea noii constituții din 1923.
În decembrie 1925, în criza dinastică generată de renunţarea lui Carol al II-lea la prerogativele sale de moştenitor, Ionel Brătianu a fost considerat pionul principal în eliminarea principelui moştenitor de la succesiunea tronului. Nicolae Iorga a spus despre Ionel Brătianu că: “Acum nu mai erau doi stăpâni în România, ci unul singur: Ion Brătianu. Dinastia de Argeş biruise cu totul pe cea de Sigmaringen. Ion I. C. Brătianu rămânea stăpânul, singurul şi absolutul stăpân al unei ţări, care avea nesfârşită răbdare”.
În noiembrie 1927, după o întrevedere cu Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu s-a îmbolnăvit de gripă și, la 63 de ani, Ionel Brătianu considerat „mâna de fier” care conducea România, a murit chiar la câteva luni după regele Ferdinand.
Demn de menționat este relatarea medicului Constantin Argetoianu, martor la sfârşitul lui Ionel Brătianu: „Fiindcă un oarecare mister a planat şi continuă să planeze asupra acestui tragic şi neaşteptat sfârşit, al cărui martor am fost, voi povesti aci ce ştiu”. Duminică, 20 noiembrie, Brătianu, întâlnindu-l, îl invită pe Argetoianu ca împreună să asiste la inaugurarea unei noi săli a muzeului colecţionarului de artă A. Simu, membru al partidului liberal, pe care voia totodată să-l decoreze. De la Simu pleacă, tot împreună, spre casă, discutând, bine dispuşi. Pe seară, Argetoianu e sunat de I.G. Duca. Spre sfârşitul conversaţiei telefonice îl informează că Brătianu se băgase în pat cuprins deodată de o „gripă violentă”. Argetoianu a bănuit că e vorba de un guturai, poate dorobănţesc, mai ales că, a doua zi, trecând prin faţa casei prietenului său şi întrebându-l pe fecior cum îi e boierului, acesta răspunde „Mai bine, conaşule, dar e răcit rău”. Marţi trebuia să aibă loc o şedinţă a Consiliului de Miniştri, care e însă amânată, pentru că „Brătianu e foarte rău, e atins de o infecţie generalizată” (Duca). Miercuri: „M-am urcat în automobil şi de-a dreptul în strada Lascăr Catargiu. Acolo am găsit pe doctorul Danielopolu, foarte îngrijorat: «E o infecţie streptococică generalizată, deocamdată cu localizări acute la amigdale şi la bronşe. Mă tem de procese inflamatorii mai grave...
În cursul nopţii, amigdalele se umflaseră enorm, un edem se declarase în glotă şi la coardele vocale. Forfoteală, agitaţie peste tot... La bolnav nu mai intrau decât medicii curanţi. La ora 11 se decide o traheotomie. S-a cerut doctorului Angelescu s-o facă, dar „felcerul” s-a scuzat [în subsol, o notă precizează: era profesor titular de chirurgie, post obţinut prin politică], invocând emoţia, şi propunându-l pe şeful de clinică Ştefan Popescu. [Şt. N. Popescu, 1890-1962, în acel moment medic primar chirurg, doctor docent, în Clinica de Chirurgie de la Spitalul Colţea, condusă de prof. dr. C. Angelescu, n.n.] Acesta a săvârşit operaţia la amiază şi bolnavul s-a simţit mai uşurat: de 24 de ore nu mai introdusese în plămâni cantitatea normală de aer. „De câte ori nu mi s-a spus că doctorul Angelescu a omorât pe Brătianu! E o legendă care, cu toate dezminţirile, şi-a făcut drum şi multă lume a rămas convinsă că incapacitatea profesională notorie a doctorului Angelescu a fost fatală lui Ionel Brătianu. Mai întâi, nu operaţia traheotomiei l-a ucis, ci infecţia care a paralizat toate organele vitale şi împotriva căreia intervenţia chirurgicală era neputincioasă – apoi nu Angelescu l-a operat, ci Ştefan Popescu, şi l-a operat foarte bine. Am fost de faţă. Infecţia a mers progresând toată dupamiaza de miercuri şi toată noaptea spre joi. Joi în zori, Ionel Brătianu şi-a dat ultima suflare cu toate injecţiile ce i se făcură din oră în oră. Nu se descoperise încă acţiunea salvatoare a sulfamidelor...”.
„Am urmărit boala lui Ionel Brătianu aproape ceas de ceas şi pot afirma, ca medic, că a suferit de o infecţie supra-acută microbiană, foarte probabil streptococică. Se vede că sistemul său glandular era grav atins: organismul nu s-a putut apăra şi toxinele au paralizat centrele nervoase producând repede moartea. Acesta este adevărul şi tot restul, fantezie”, a relatat medicul Constantin Argetoianu.
Petre Țutea spunea că: ”Dacă vorbesc de Ion I.C. Brătianu trebuie să mă ridic în picioare. A abandonat cariera de inginer pentru a se implica în activitatea politică. El a fost cea mai mare conștiință politică la Versailles”.
Demn de menționat este faptul că anul acesta s-au împlinit 100 de ani de când Adunarea Constituantă a României interbelice a votat Constituția din 1923, un Act fundamental pentru români care are o valoare morală, politică, civică și juridică. Petre Tuțea a reușit să exprime cel mai bine, într-o frază, ce înseamnă această constituție: „Constituţia liberală din 1923 nu e o operă, e o capodoperă. Un rege puternic, înfăşurat într-un stat al normelor liberale: separaţia puterilor şi libertăţi câte doreşte nea Niţă; nici nu poate duce atâtea libertăţi!“
Constituţia din 1923 prin valorile, principiile și instituţiile constituţionalismului a fost adaptată la realităţile româneşti, iar după o sută de ani putem afirma că acesta a fost documentul politico-juridic al coeziunii politice, teritoriale şi culturale a României.
Și astăzi mă gândesc la cum ar fi arătat România dacă după Revoluția din 1989 am fi avut inspirația de a instaura o monarhie liberală ca cea din 1923.
Actuala clasă politică ar trebui să învețe din marile realizări ale politicianului Ionel Brătianu, un mare patriot, deoarece astăzi pare că patriotismul este privit ca o boală rușinoasă. Ionel Brătianu spunea că: ”În chestiunile mari, în acelea de ordin moral care stăpânesc viitorul unei neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare și naționalitate, nu pot fi prețuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt și sigur al principiilor.”
Este de notorietate disputa politică, din anii 1920, dintre Nicolae Iorga, proaspăt intrat în politică, și președintele Partidului Național Liberal și prim-ministru al României - Ion I.C. Brătianu.
Într-o zi, Ionel Brătianu care era premier a ținut un discurs politic în Parlament, iar Nicolae Iorga, savantul, dar începător în politică, a comentat cu aroganță cele afirmate de președintele Partidului Național Liberal și prim-ministrul României, Ionel Brătianu: Ei, ce aș putea învăța eu de la un... inginer?!, a întrebat Nicolae Iorga, iar Ionel Brătianu i-a răspuns: Măsura, domnule profesor, măsura!...
Dacă privim astăzi cu atenție la actuala clasă politică, cred că nu îi lipsește doar ”măsura”, așa cum i-a răspuns magistral Ionel Brătianu lui Nicolae Iorga, și din nou istoria confirmă genialitatea și vizionarismul marilor noștri oameni politici, căci modul în care Octavian Goga caracteriza în 1919 clasa politică românească este mai actual ca niciodată: ”Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală.”
