Iresponsabilitate la CSM: atacarea SRI

La Consiliul Superior al Magistraţilor credem că se găsesc oameni responsabili, integri, fără prejudecăţi, cu păr alb, trecuţi prin viaţă şi cazuri dificile, înţelepţi, conştienţi de rolul lor, al deciziilor, al faptelor şi al spuselor.

Dar CSM se precipită şi aruncă asupra SRI acuzaţii grele, menite să-ţi stea inima şi să fugi mâncând pământul din România. Într-un comunicat oficial al instituţiei, CSM dă sentinţe definitive şi irevocabile, în stilul tribunalelor staliniste, arătând că SRI "induce în eroare opinia publică" şi că "obstrucţionează dreptul la liberă exprimare".

De fapt, un ofiţer de la SRI Neamţ s-a prezentat la purtătorul de cuvânt al Tribunalului Neamţ şi a cerut o copie după un memoriu intitulat "Adevăr despre justiţia românească" pe care magistraţii l-au adresat, ca scrisoare deschisă, forurilor europene. În document, magistraţii arătau că asupra justiţiei se fac presiuni, iar independenţa ei este afectată.

Gestul ofiţerului SRI este unul absolut normal într-un stat de drept. Un serviciu de informaţii lucrează în folosul democraţiei, iar beneficiarii legali ai informaţiilor sale, precum preşedintele, premierul, şefii camerelor din Parlament, ministrul de resort, trebuie să aibă informaţii după care să îşi fundamenteze deciziile.

În acest caz, SRI era obligat să verifice cele reclamate de magistraţi şi contextul lor, pentru că afectarea independenţei justiţiei, aşa cum rezulta din documentul respectiv, priveşte ordinea constituţională, deci siguranţa naţională. Ofiţerul SRI nu i-a spus purtătorului de cuvânt al Tribunalului să nu trimită memoriul la Bruxelles, nu l-a ameninţat, nu i-a pus felinarul în ochi, a cerut doar o copie după un document deja trimis organizaţiilor UE.

Un serviciu de informaţii nu se bazează pe zvonuri, ci porneşte investigaţia de la originea chestiunii, aşadar era relevantă copia memoriului aşa cum a plecat iniţial spre destinatar. Ca SRI să deruleze o întreagă operaţiune acoperită pentru o scrisoare deschisă ar fi fost o risipă de resurse şi abia atunci ar fi putut fi serviciul acuzat.

Faptul că Asociaţia Magistraţilor din România a făcut din această vizită legală a ofiţerului SRI la Tribunal un capăt de ţară şi a găsit prilejul să fie în prim-planul opiniei publice este treaba acestei organizaţii neguvernamentale. Dar viteza cu care Consiliul Superior al Magistraturii a preluat şi amplificat scandalul deja capătă alte conotaţii.

Magistraţii nu trăiesc scufundaţi în vid şi bineînţeles că şi ei pot fi victime ale spionajului îndreptat împotriva României. Pot fi, de asemenea, ţinte ale influenţării şi compromiterii din partea unor grupări de crimă organizată şi organizaţii teroriste.

În toamna anului 2007, Jurnalul Naţional publica dovezi clare că un magistrat, procurorul Marian Sîntion, era supravegheat strict. Nici după ce s-a dovedit că urmăritorii erau ofiţeri ai serviciului secret al Ministerului de Interne, CSM nu s-a trezit din letargie. CSM a preferat atunci să arunce oul fierbinte şi nu a răspuns cererilor noastre publice de a ancheta motivele filajului în cauză. De data aceasta, CSM calcă în străchini cu forţă.

Pornind de la premisa că magistraţii au considerat că actul ofiţerului SRI este unul abuziv, până la acuzarea serviciului într-un comunicat oficial, CSM se putea adresa şi semnala eventualul comportament abuziv directorului SRI, preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere, opoziţiei, Comisiei parlamentare de control al SRI etc.

Într-un final, CSM se putea adresa, nu-i aşa, justiţiei. A fost mai la îndemână ca la CSM să fie profesionişti într-ale deturnării discuţiilor publice referitoare la discrepanţele salariale dintre magistraţi şi alţi bugetari, decât profesionişti ai justiţiei. La CSM a fost mai facil să fie lansate poveşti cu spioni, decât să se conştientizeze că ofiţeri de informaţii ai României sunt angrenaţi în operaţiuni comune euro-atlantice complexe şi că nechibzuitul comunicat îi decredibilizează prin acuzarea SRI de practici de o aşa gravitate. Balanţa nu mai e în echilibru.