Isi iubesc romanii copiii?

Unele ziare numara cati functionari pusi de PSD au mai ramas in posturi sau zilele pana cand Nicolae Vacaroiu sI Adrian Nastase vor fi inlocuiti de la presedintia Senatului si Camerei Deputatilor. Cine sa se mai gandeasca la copiii disparuti in ultimii ani sau la cei care misuna in canale? Cui sa-i pese de copiii abandonati, abuzati, folositi la cersit sau pusi la munci dintre cele mai grele? Stenogramele PSD sunt mult mai atractive decat abandonul scolar, iar hepatita la copii nu e la indemana microbistilor politici

Doar copil sa nu fii in Romania. Daca de adulti se ocupa multa lume si numeroase institutii, printre care si mass-media, copiii reusesc cu greu sa intre in atentia cuiva. Pana si infractorii par sa aiba un statut mai bun, ba chiar si mai multe drepturi la a caror respectare vegheaza un sobor de institutii si ONG-uri.

Anual, in Romania, mii de copii mor cu zile. Foarte multi ar trai si astazi daca: n-ar fi ars de vii incuiati in casa; nu s-ar fi inecat in santul din fata portii sau in gropi de var aflate in spatele curtii; n-ar fi fost omorati in bataie de parinti; ar fi fost dusi din timp la medic; nu ar fi fost omorati de medici incompetenti; n-ar fi fost calcati cu masina de soferi beti sau din cauza nesupravegherii de catre parinti; n-ar fi fost ucisi cu bestialitate de nebuni lasati in libertate de procurori si politisti. Daca unora le-ar fi pasat si ar fi inlaturat cioburile ramase de la un geam spart, o fetita nu si-ar fi taiat gatul jucandu-se. Si asta s-a intamplat intr-o tabara pentru copii. Risipa de vieti este cutremuratoare. La fel de cutremuratoare este si nepasarea noastra, a adultilor, dar mai ales a guvernantilor. Intr-un astfel de context, faptul ca mai toate televiziunile prefera sa alerge dupa Mutu, Gigi Becali sau manelisti este indecent.

Anual, zeci, poate sute de copii dispar. Unii prefera sa vagabondeze si sa traiasca in canalele marilor orase, in timp ce altii sunt pusi sa cerseasca, sa fure sau sa se prostitueze in strainatate. Daca n-au murit sau nu au fugit de acasa, sunt batuti, pusi sa munceasca sau abuzati. Procentele sunt socante.

Scoala nu le poate oferi mare lucru. Acolo intalnesc invatatori sau profesori prost platiti, multi prost pregatiti sau plictisiti. Mii de scoli sunt subrede si risca sa se prabuseasca la un eventual cutremur. Igiena este precara, bolile tot mai frecvente, in special hepatita. Cat despre ce si cum invata copiii nostri in clasele primare este greu de inteles. Poate de aceea alte sute de copii abandoneaza scoala, in timp ce alte sute sau mii o termina semianalfabeti. Si aici suntem nepasatori. Unele ziare numara cati functionari pusi de PSD au mai ramas in posturi sau zilele pana cand Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase vor fi inlocuiti de la presedintia Senatului si Camerei Deputatilor. Cine sa se mai gandeasca la copiii disparuti in ultimii ani sau la cei care misuna in canale? Cui sa-i pese de copiii abandonati, abuzati, folositi la cersit sau pusi la munci dintre cele mai grele? Stenogramele PSD sunt mult mai atractive decat abandonul scolar, iar hepatita la copii nu e la indemana microbistilor politici.

De peste 15 ani, nici un presedinte al Romaniei nu s-a implicat activ si constant in problemele copiilor. Nici un guvern nu a avut vreun program menit sa le asigure o buna protectie a drepturilor pe care le au. Pentru cateva luni am fost, la solicitarea sa, consultantul in probleme privind protectia copilului al fostului presedinte Iliescu. Cunosc, asadar, cat de cat sistemul, stiu cum gandeste si cum actioneaza. Stiu ce s-a facut, dar mai ales stiu ce s-ar fi putut face si nu s-a facut. Sub presiunea baronesei Nicholson si ulterior a Comisiei Europene, Adrian Nastase a stopat adoptiile internationale si a intensificat dezinstitutionalizarea copiilor abandonati. Avand ca surse de informare articole din Academia Catavencu si Evenimentul Zilei, oficialii europeni au fost convinsi ca in Romania copiii se vand si se cumpara. Fara sa sesizeze criza au cerut oprirea adoptiilor internationale si desfiintarea caselor de copii. Am fost printre putinii care am atras atentia asupra efectelor pe care le vor avea aceste solutii gresite. Am prevazut, de asemenea, ca se va ajunge la audieri in Comisia Helsinki. Abandonul nu a scazut. Adoptia nationala este firava si nu absoarbe nici jumatate din copiii parasiti de parinti. Mai grav, acesti copii au pierdut dreptul fundamental de a avea o familie, de a fi adoptati de familii din strainatate. La sugestia unor functionari europeni au fost dati, contra cost, in grija unor familii de pensionari sau de someri de prin diferite comune si sate ale tarii. In loc sa mearga la scoli din New York, Madrid sau Paris, sunt pusi sa pasca vacile sau, in anumite situatii extreme, sunt abuzati ori omorati de asa-zisii asistenti maternali. De unde asistenti maternali in Romania, oameni buni?

Ministerul Sanatatii stie, de pilda, ca de ani intregi se nasc tot mai multi copii cu probleme, cu greutate si inaltime mai mici decat cele normale. Stie, de asemenea, cati copii mor cu zile in fiecare an, cati si de ce se imbolnavesc. Desi stie foarte multe lucruri, nici aceasta institutie nu acorda o atentie speciala copiilor. Cea mai buna dovada in acest sens este inexistenta unui program national pentru maternitati, loc in care mor tot mai multi copii.

In aceeasi situatie se afla si Ministerul Educatiei, preocupat in special de invatamantul superior poate si din cauza faptului ca mai toti ministrii au fost ori sunt cadre universitare. Faptul ca orele de sport aproape nu se mai tin in clasele primare nu strica somnul nimanui din minister. Ca sa nu mai vorbesc de alte materii ca religia, mediul sau educatia civica, inlocuite cu materii considerate mai importante. Ce educatie este aceea in care cifrele au intaietate in fata cuvintelor, iar regulile se schimba in functie de schimbarea ministrilor? Faptul ca 12 ani am inceput scoala la 15 septembrie nu mi-a afectat nici inteligenta, nici educatia. Daca tot ceea ce poate un ministru este sa semene cu un personaj din filmul Bananas de Woody Allen, dispunand ca scoala sa inceapa, de anul viitor, la 1 septembrie, te apuca disperarea.

Despre primari, ce sa mai spun? Numeroase gradinite, scoli si spitale sunt mizere si subrede. Poluarea si apa de la robinet le afecteaza serios sanatatea. Parcurile sunt cum le stim, iar locurile de joaca, dotate cu leagane din fier, pun viata copiilor in pericol. Obsedati de ambitii sau proiecte megalomane si pentru nevoile copiilor. Un nou stadion, un nou cartier de lux sau un nou centru comercial, iata visele care le consuma primarilor imaginatia si vointa.

Ce tara este aceea in care protectia copiilor nu preocupa aproape pe nimeni, inclusiv pe multi dintre parinti? Cat de mult ne iubim copiii? Pentru ca, zic eu, constient ca nu putini se vor indigna furiosi, la noi problema e cu anima. De aceea ne pasa atat de putin, ocazional.