Istoria ca telenovela - Castro si mata capitalismului

Gratie lui Fidel Castro, intelectualii cubanezi au langa ei, la cativa pasi, imaginea a ceea ce ar putea fi Cuba post Castro. Pentru a face fata caderii comunismului, Lidero Maximo a dat voie la turism si mai ales la dolar. Semnificativ pentru concluziile paradoxale la care pot ajunge intelectualii cubanezi lucizi din experienta capitalismului plantat in socialism ramane romanul lui J.J. Armas Marcelo "Precum in cer asa si la Havana", tiparit in 1998 la Madrid.

Personajele sale sunt critici pana la dusmanie ai lui Fidel Castro. Toti vorbesc, nu fara incantare, de anii care vor urma mortii Omului. Asta deoarece nici unul nu-si imagineaza o rasturnare a Legendarului cu Barba. Si totusi, cand vine vorba de samburii capitalismului aruncati de Castro pe solul insulei, de ceea ce un personaj numeste "miracolul capitalismului in interiorul castrismului", eroii vad negru inaintea ochilor. Jorge Luis Camacho e un violonist de geniu, unul dintre artistii pana mai ieri tinuti in palme de Revolutie. Si-a pus acum talentul in slujba turistilor straini proprietari de dolari. Vazuta dinspre eroii romanului, ipostaza lui Camacho e revoltatoare: "(…) pentru ca o data pe luna, la sfirsit de saptamina, Oficiul de Turism din Havana il desemna sa cinte la vioara intr-un cvartet muzical in hotelul hotelurilor de lux, in timp ce oaspetii si vizitatorii cubanezi discutau nepoliticos, cu voce tare, intre ei, rideau in hohote, fara nici un respect si fara sa acorde vreo atentie muzicii pe care o acopereau cu strigatele lor coplesitoare. Beau ca niste apucati mojito, whisky si daikiri cu un dispret absolut pentru muzica pe care oameni care o studiasera cu iluzia de a ajunge intr-o zi sa cinte pe marile scene de concert din Paris, Londra, Viena, New York, Madrid, Los Angeles, Tokio sau San Francisco o interpretau acum la doi pasi de galagia vulgara a turistilor (…)".

Bun prilej pentru ca, plecand de aici, unul dintre personaje sa lanseze o veritabila diatriba impotriva situatiei din ultimul timp a acestor artisti: "(…) rasplatiti in Cuba, in ultima faza a talentului si rabdarii lor, prin acordarea unui statut umilitor de interpreti de divertisment intr-un hotel pentru turisti la sfirsit de saptamina, pe teresa hotelului Sevilla sau in hol, la Havana Libera, Cohiba sau Inglaterra, la piscina de la National, la restaurantul de la Cornoboro, localuri de lux de unde puteau pica ceva bani din buzunarul vreunui vizitator cu auzul rudimentar".

Da, dar acest asa-zis tratament umilitor decurge din conditia artistului in economia de piata. Personajele se iluzioneaza in chestiunea capitalismului posibil. Ele cred ca va fi un soi de sinteza intre cocolosirea comunista si avantajele materiale capitaliste. Adevarul e ca esantionul de capitalism pus la dispozitia cubanezilor de Castro - turism, investitii straine, circulatia libera a dolarului - ar trebui sa le dea de gandit visatorilor incorigibili la Raiul post Castro.

Lui Jorge Luis Camacho lovitura de moarte i-o da tot experimentul de capitalism in interiorul castrismului. Petra Porter, personaj ales de autor pentru a fi rezoneora romanului, dezvaluie ca iubita violonistului se prostitua pentru straini: "Si iubita lui prostituindu-se cu strainii, ce cruzime, draga, iubita lui intrind chiar in clipa aia pe usa hotelului la bratul turistului, rizind amindoi in hohote de fericire, lipiti unul de altul, mingiindu-se, iti imaginezi tu?"

Despre Cuba anterioara lui Castro se spunea ca-i bordelul Americii. Aici veneau in vacante sau in week-end burtosii Americii pentru a se simti barbati alaturi de mulatrele de o noapte. Dupa venirea la putere, Castro a declarat drept mare cucerire a Revolutiei, alaturi de participarea intregului popor la culesul trestiei de zahar, interzicerea prostitutiei pentru straini. Revenirea turismului, dar si a dolarului au facut ca prostitutia sa se intoarca si ea pe meleagurile cubaneze. Nu s-a intors, insa, in proportia de masa industriala dinainte. S-a intors insa suficient pentru ca intelectualitatea cubaneza, iremediabil de stanga, sa fie oripilata.

Castro le-a aratat cubanezilor mata capitalismului. Punandu-i sa alerge ca turbatii dupa dolar, sa faca giumbuslucuri in fata strainilor de dragul unui bacsis, sa-si prostitueze surorile si nevestele, sa nu intre in hotelurile de lux, sa vanda si sa cumpere totul.

LUMEA PRIN CARE TREC

Atmosfera caragialiana Pentru eseul Smecherul Caragiale ma apuc din nou de "Bucurestii de altadata" ai lui Constantin Bacalbasa. Lecturile dintre timp isi spun cuvantul. Pipai, dincolo de fleacurile povestite de memorialist, intr-un amestec de gazetaresc cu literatura, momente si personalitati din anii lui Carol I. Am nevoie de paginile dedicate lui 1895, cand Caragiale conchide ca trebuie sa se inhame la jugul liberal al Gazetei poporului. Nu ma pot opri insa sa nu citesc si despre anii 1894, 1896, 1897. Ma conving acum, mai mult ca altadata, de caragialismul societatii romanesti de la vremea respectiva. Ceea ce am numai caragialism e, de fapt, o lume sincera pana la prostie, judecata de o minte rece si, de ce nu, perfida. E ceea ce face Ion Luca, nu numai cu personajele vietii publice, dar si cu el insusi. Intors asupra propriului trecut, el e prins de un chef nebun sa-l ridiculizeze. La vremea respectiva, a trait insa patetismele luptei politice in totala franchete. Cum e societatea romaneasca din anii lui Carol I? Juna la capitolul democratie. Drept urmare, noile principii de viata, aduse din Occident cu evlavia cu care cucoanele luau parfumurile, sunt asumate si exersate cu orgoliu. Din te miri ce, bucurestenii ies in strada. Studentii sunt intr-o erectie continua. Prin sali precum Orfeu, sunt ascultate cu evlavie discursuri politice, inflamante, sentimentalizand notiuni abstracte precum: Patrie, Libertate, Reactiune si Constitutiune. Presa e scrisa de Rica Venturiano si citita de Jupan Dumitrache. Viata politica e comentata de Conu Leonida.

BARFE

Si totusi Elena Ceausescu era femeie! La un taifas tv, generalul Constantin Olteanu imi povesteste discutia dintre Elena si Nicolae Ceausescu in 1988, cand s-a modernizat Bulevardul Dacia. La vremea respectiva, cel din fata mea era primar general al Capitalei. Primar general adjunct, mai degraba, daca ne gandim ca adevaratul primar general era Nicolae Ceausescu. Nicolae Ceausescu se pronunta pentru varianta care e azi in exercitiu, a strapungerii. Elena il contrazicea, insistand pe varianta tunelului subteran. Disputa se petrecea la fata locului, in Piata Romana, si s-a incheiat in coada de peste. Cei de la Constructii asteptau in cap de bulevard cu utilajele gata pentru ambele ipoteze de lucru. Cum cei doi plecau intr-un turneu extern, la aeroport, unde trebuia sa fie, prin protocol, Constantin Olteanu il intreaba pe Ceausescu asupra variantei decise. Ceausescu ii spune sa inceapa strapungerea. Din spatele lui, Elena ii face semn cu degetul ca nu. Un gest care o umanizeaza. Era femeie! Ba mai mult, era nevasta! Mizeria lui Seicaru Din memoriile lui Vasile C. Dumitrescu, "O istorie a exilului romanesc 1944-1989", retin, puternic impresionat, mizeria in care se zbate Pamfil Seicaru ajuns in exil. Nu-mi explic de ce n-a mai avut bani cel care se lafaia in lux inainte de 1944. Ciudat e ca nici fiica-sa, doctorita in Franta, nu se grabea sa-l ajute. Oricum, citesc despre asta in cartea lui Vasile C. Dumitrescu tiparita de Victor Frunza. Inteleg ca, la un moment dat, Vasile C. Dumitrescu a fost invinuit de a fi pus mana pe manuscrisele marelui gazetar. Victor Frunza, om de casa, in exil, de-al lui Vasile C. Dumitrescu, le publica de vreo catva timp, in calitate de mostenitor. Nu cumva memorialistul exagereaza saracia lui Seicaru, pentru a dovedi ca l-a ajutat si, in consecinta, a avut tot dreptul sa-i mosteneasca manuscrisele?

NIMIC NU SE PIERDE

IANUARIE 1939. Omul Majestatii Sale, Carol al II-lea, Gabriel Marinescu, prefectul Politiei Capitalei, imparte daruri copiilor saraci in Palatul Prefecturii. Si pe vremea aia, imaginea conta!