Istoric - Comunismul romanesc impotriva Moscovei

Aratam in numarul anterior ca instaurarea comunismului in Romania a fost nu numai impunerea unui model strain definitoriu realitatilor autohtone, ci si o forma parsiva de ocupatie ruseasca. Un adevar de care trebuie sa tinem cont in judecarea diferitelor etape din istoria comunismului nostru, mult mai complex decat il infatiseaza neobolsevicii de azi.

REZISTENTA COMUNISTILOR PROSOVIETICI. Poate cea mai buna dovada a faptului ca instaurarea comunismului n-a fost altceva decat o expansiune ruseasca travestita sub falduri ideologice o constituie atitudinea lui Stalin fata de Iugoslavia. In anii imediat postbelici, Tito s-a aflat in fruntea procesului de bolsevizare a tarii sale. Comunistii iugoslavi dovedeau un zel iesit din comun in concretizarea doctrinei marxist-leniniste. Procesul a fost atat de rapid incat in 1947, cu ocazia vizitei in Romania, maresalul Tito a fost primit ca reprezentantul celei de-a doua tari comuniste din Europa. Sarguinta in a staliniza cat mai repede propria tara n-a contat deloc in clipa cand Tito a dat semne ca vrea sa-si pastreze independenta fata de Moscova. Sesizand intentia sovieticilor de a-si infiltra serviciile secrete in toate structurile de partid si de stat iugoslave, Tito a trecut la o ampla contracarare. Fara a tine cont de zelul comunistilor iugoslavi, Stalin a sesizat adevaratul sens al politicii duse de titoisti: lupta pentru pastrarea independentei nationale. De aceea, Stalin va expulza PCJ din lumea comunista prin Rezolutia Kominternului din 28 iunie 1948. Nu intamplator in aceasta perioada au fost destituiti si arestati liderii comunisti suspectati de a-si fi facut din independenta nationala un drapel: Lucretiu Patrascanu in Romania, Gomulka in Polonia. In exploatarea tarilor din Est, rusii s-au sprijinit, fireste, pe liderii comunisti prosovietici. Scoliti la Moscova, unii chiar agenti KGB, prosovieticii au fost coloana a cincea a asupritorului in fiecare tara de democratie populara. Iata de ce conducatorii preocupati de un comunism national s-au confruntat de fiecare data cu oamenii Kremlinului. Comunistii iugoslavi cucerisera puterea fara ajutorul Moscovei. De aceea, Tito a reusit, in cadrul unei plenare decisive de la inceputul lui aprilie 1948, sa elimine pe prosovietici. In celelalte tari, mai ales acolo unde stationau trupe sovietice, oamenii Moscovei au reusit sa-si impuna punctul de vedere.

DESTALINIZAREA. Asemenea Iugoslaviei, alte si alte tari au incercat sa se elibereze de sub ocupatia ruseasca. Mai ales ca, in tot Estul, procesul de destalinizare declansat de Hrusciov a fost inteles si el ca un proces de castigare a autonomiei in raport cu Uniunea Sovietica. Miscarile populare din Ungaria si Polonia anului 1956, din Cehoslovacia anului 1968 au avut printre alte dimensiuni lupta impotriva tutelei sovietice. Multi conducatori comunisti, au incercat sa capete o cat mai mare autonomie. Liderii sovietici, indiferent de viziunea asupra comunismului, si-au facut o dominanta a politicii lor din stavilirea tendintei de eliberare a tarilor estice de sub asuprirea ruseasca. Nici un mijloc n-a fost ocolit: represiunea militara brutala (Ungaria lui 1956 si Cehoslovacia lui 1968), interventia directa in treburile interne ale unui partid (Polonia lui 1956), proclamarea a tot felul de teze (internationalismul socialist, doctrina suveranitatii limitate), incurajarea actiunilor antistatale ale comunistilor ramasi fideli Moscovei. Desigur, Hrusciov a eliminat in 1956 doar aspectele brutale ale dominatiei rusesti. Relatiile dintre URSS si celelalte tari socialiste au continuat sa ramana insa sub semnul vasalitatii. Din nefericire, tarile estice n-au reusit sa se elibereze de sub tutela ruseasca. Cu sau fara bunavointa conducatorilor comunisti, ele au ramas mai departe supuse influentei sovietice. (Din volumul trei al cartii Istoria ca telenovela, in curs de aparitie)

(Continuare in numarul viitor)

NIMIC NU SE PIERDE
	Campania electorala pentru alegerile din noiembrie 1946 a fost de o inversunare iesita din comun. Presa de partid s-a angajat si ea in lupta. Oficiosul PNT, Dreptatea, de exemplu, denunta sistematic trucul prin care PCR si-a creat partide de buzunar, satelite, pentru a lasa impresia unei aliante. In imagine: caricatura aparuta pe prima pagina a ziarului Dreptatea din 11 septembrie 1946.

LUMEA PRIN CARE TREC

Nevoia unei retipariri Ma apuc de un eseu pe tema diferentei dintre judecata contemporanilor si judecata posteritatii. Material didactic - fisele bibliografiei lui Caragiale, Eminescu si Creanga din Dictionarul Contimporanilor de Dim R. Rosetti. Aparut in 1897 la Editura Lito-tipografiei «Populara», Pasagiul Roman nr. 12, Dictionarul e un instrument de lucru vital pentru oricine se ocupa de epoca lui Carol I. In Precuvintare, Dim R. Rosetti dezvaluie ca s-a angajat in redactarea cartii pornind de la o realitate: pentru contemporanii sai, numeroase nume glorioase ale trecutului imediat erau total necunoscute. Una dintre cauze: absenta a ceea ce azi numim instrumente de lucru. Pe masura ce scriu, treburile se complica. Introduc, desi nu-mi propusesem asta, un pasaj despre numele semnalate in Dictionar, uitate azi: Grigorie Capsa (fondatorul celebrului local bucurestean), Mauriciu Blank (cel care impreuna cu bancherul Marmorosh intemeiaza celebra banca Marmorosh - Blank), Pavel Zaganescu (comandantul pompierilor in timpul celebrului incident din Dealul Spirii), Sofia M. Bragadiru (cea care, recasatorindu-se cu fabricantul de bere Bragadiru, a impins berea romaneasca pe culmi de neatins). Scriind, ma gandesc daca n-ar trebui ca Dictionarul sa fie retiparit azi, eventual, cu o prefata. Asta cu atat mai mult cu cat multe nume lamurite de Dim R. Rosetti sunt azi si mai putin cunoscute decat pe vremea autorului. Textul ar fi obligat sa insiste si pe cronica lui Caragiale (foto) din Gazeta sateanului; o cronica in care gazetarul stabileste criteriile de realizare a instrumentelor de lucru: exactitate, impartialitate.

BARFE

Ostaticii Marilor Puteri Lecturi despre Razboiul din Est. Desi aliati impotriva bolsevismului, Hitler si Antonescu aveau interese divergente. Antonescu a mers dincolo de Nistru, motivand ca intr-un razboi insotesti aliatul pana la capat. Ar fi fost posibil ca, ajunsi la Nistru, romanii sa declare: de aici incolo va lasam singuri, noi ne-am rezolvat scopul?! Asta ca sa nu mai spun ca Romania nu putea fi sigura pe teritoriile cucerite pana cand Rusia nu era infranta. Cine garanta ca un esec al Germaniei nu ni-i aduce inapoi pe rusi? A fost insa pentru Antonescu si un motiv secret, mai putin cunoscut la vremea respectiva. Conducatorul stia ca Hitler il tine pe Horia Sima ca pe un instrument de santaj. La o adica, nemtii din tara il puteau zbura cat colo si inlocui cu seful Miscarii Legionare. Avem astfel un fapt tipic relatiilor dintre o Mare Putere si o tara mica precum Romania. Aliatul mai fortos poate oricand sa-l rastoarne pe cel din fruntea tarii, schimbandu-l cu ostaticul. Horia Sima (foto) a fost omul de santajare a lui Antonescu. Carol al II-lea a fost manevrat de Hitler cu Corneliu Zelea Codreanu. Mihai I a fost speriat cu tatal sau, Carol al II-lea. Ceausescu era santajat de rusi cu stalinistii din PCR. Ca Amicul sau Dusmanul n-avea scrupule in a-i folosi pe pretendentii din interior ramane explicabil. Mai putin explicabil ramane zelul cu care marionetele acceptau sa fie folosite impotriva Puterii legitime din tara si, de cele mai multe ori, impotriva intereselor nationale. Nevoia de putere nu pare a avea granite morale.

SECOLUL AL XX-LEA
	1 MAI 1997. La alegerile din Anglia, Partidul Conservator sufera cea mai grea infrangere din istoria sa. Motivele principale: dezbinarea interna si coruptia. Azi, dupa noua ani de dominare laburista, vantul pare a bate din nou in panzele Partidului Conservator. In imagine: electoratul captiv Conservator, prabusit moraliceste