Istorie trăită

Seara de joi, de la Banca Naţională, a fost dedicată istoriei. Subiectul dezbaterii –Bucureştiul interbelic aşa cum este reflectat în volumul de amintiri al academicianului Bălăceanu-Stolnici.
 De ce această carte? Pentru ampla ei deschidere către unul dintre cele mai interesante segmente de timp din  devenirea capitalei ţării.  Şi pentru  cuprinzătoarea analiză antropologică, istorică, sociologică a paradigmelor Bucureştilor de altă dată, de la matricea culturală a unei familii la marile zguduiri sociale şi politice ale primei jumătăţi de secol XX.

Şi de ce seri culturale la Banca Naţională? Pentru că obligaţia legală  a unei bănci centrale de a face educare bancară – cultura banilor, a creditelor, a dobânzilor, a stabilităţii financiare – se poate  dezvolta numai într-un climat cultural generos. După război, în Viena distrusă, autorităţile şi cetăţenii au decis că mai întâi vor reface Opera. Acest templu al culturii avea să susţină spiritual efortul e a refacere a oraşului.

Alături de autorul cărţii (“Amintiri…O viaţă de poveste în Bucureştiul interbelic”) academicienii Dan Berindei şi Răzvan Theodorescu au recompus momente de istorie trăită  într-o capitală  ce continua  trecerea de la un târg balcanic  la o metropolă europeană. Bine ar fi dacă dezbaterea ar continua în media. Fiindcă prea puţini bucureşteni cunosc istoria oraşului. Astăzi, dintre tinerii care umplu cu verva lor seară de seară centrul istoric, câţi ştiu că aici a fost mahalaua boierească a Bălăcenilor, devenită în timp un conglomerat de hanuri şi prăvălii care, la rându-le, odată cu occidentalizarea capitalei, au trecut treptat la imaginea de acum? Sau, lărgind cadrul, câţi ştiu ce lucrări de anvergură au presupus structurările marilor bulevarde, asanarea mlaştinilor şi transformarea lor sub bagheta unor peisagişti de geniu în moderne grădini publice, redesenarea străzilor, ridicarea marilor clădiri instituţionale ori private?Deşi s-a scris mult despre excentricităţile aristocraţiei, a trecut neobservat importantul rol pe care l-au avut nenumăraţi reprezentanţi ai elitelor vremii cu donaţiile şi ctitoriile lor, la înfrumuseţarea şi  occidentalizarea capitalei. Să risc o provocare de onoare la conturile marilor proprietari de acum!?

În alt registru, şi atent, în aceste zile,  la dezamăgirea pe care oferta târgurilor de joburi o pune în faţa celor ce se duc cu  aşteptări sau aspiraţii în dezacord dureros cu  realitatea, memoria mi-a adus în faţă un semnificativ  exemplu de adaptare la condiţii dure, povestit în carte. O doamnă din anturajul regal, fiică de general, măritată Mavrocordat oferă un foarte interesant model de supravieţuire. După instaurarea guvernării comuniste, la ieşirea din detenţie, a muncit în construcţii, cot la cot cu bărbaţii, fără mofturi iar seara redevenea  marea  boieroaică. Şi cum era o foarte abilă biciclistă, s-a angajat şi curieră, lucrând până la 70 de ani. La 80 de ani a primit cadou un scuter Vespa. Miliţianul căruia i-a cerut permis a sfătuit-o s-o doneze, ceea ce a şi făcut.