Cum ar fi arata muzicianul Dan Grigore nu in frac, ci in harnasament de jandarm, izbind cu pulanul? Dar scriitorul si finul intelectual Rasvan Popescu? Ca naiba! De la vreo doua pasagere nesemnificative prin mass-media, de la un candva trecator prin Ministerul Culturii, ori de la un recent secretar de controversata ministresa nu-s de avut prea multe asteptari. Par croiti ca, pentru o suculenta fleica bugetara, o limuzina si alte privilegii, sa sara oricand la gatul oricui le-ar deranja stapanul.
Evident, v-ati dat seama ca personajele, daruite cu o functie de secretar de stat, ca trimisi ai puterii portocalii, sunt onorabili membri ai Consiliului National al Audiovizualului, care incearca, prin aberante votari repetate, dupa reteta patentata la Parlament de Roberta Anastase, sa sanctioneze drastic Antena 3. Intrerupandu-i emisiunea pentru "crima" lui Mihai Gadea de a fi fost coplesit de marturiile unor bolnavi de cancer privind suferintele atroce prin care treceau din cauza insensibilitatii cu iz fascistoid cu care Lucian Duta, seful casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate, se uita la chinurile lor.
Chiar daca Mihai Gadea i-ar fi spus in direct acestuia ca e "nesimtit" si "dobitoc" din nascare, nu doar DACA nu intervine de urgenta, si tot nu e justificata inversunarea unor membri ai CNA. Sa fim seriosi, CNA nu a sarit ca ars spre a "repera onoarea" unui Duta ce trebuia de mult dat afara, fie si numai pentru praduirea, pentru gestionarea paguboasa a banului public. Nici vorba! CNA s-a incrancenat, ca un comando de jandarmi obtuz si ciomagar, doar pentru ca a simtit ca emisiunea respectiva ii viza, in egala masura, pe cei care l-au numit in functie sau il tolereaza complice pe Duta. Obiectivitatea si intransigenta CNA? Urmariti modul grosolan in care ciupercaria de "televiziuni prietenoase" dezinformeaza si manipuleaza in favoarea puterii publicul, si va veti lamuri cum e cu "informarea corecta si civilizata a telespectatorilor".
Pentru ca vorbeam de jandarmi. Nici acestia n-au aruncat marti in duba, ca pe niste saci de cartofi, vreo 15 bucuresteni - intre ei, Claudiu Craciun, cel care a fost aplaudat in Parlamentul European pentru pledoaria sa in favoarea democratiei - care manifestau pasnic langa Ministerul Economiei, numai din cauza ca ar fi ranit retina sensibila ori timpanul delicat al deja inexistentului ministru Lucian Bode.
Ca si onorabilii de la CNA, jandarmii doar s-au antrenat, sub comandanti dintre care unii inca sunt contaminati cu virusii ramasi in cazarmile de la Baneasa de pe vremea cand acolo se instruiau trupele de securitate. A venit primavara si au o misiune precisa: starpirea miscarilor de protest care se vor intensifica, punerea calusului in gura oricui are de gand sa repudieze o putere care se agata de scaun speriata de perspectiva unor deconturi severe pentru modul discretionar si hulpav in care a administrat tara. Guvernantii isi joaca amenintator toti muschii. Au opozitia, societatea romaneasca forta de a-si revendica hotarat dreptul la un stat democratic?
Citește pe Antena3.ro