Jocuri bizantine

■ O noua alianta politica se cazneste sa iasa din incubatorul cotrocenist. Neamtu, zis si "Usturoi" , Monica, alias "Ioana d’Arc", Ungureanu, poreclit "Premierul", si ceilalti asa-numiti reformatori si-au pus in gand sa-si ia tara inapoi. Se joaca si ei de-a politica, inchipuindu-si ca au crescut indeajuns. Sloganul e pe masura adunaturii: "Sus inima!". Vasazica, noua intovarasire de centru-dreapta isi propune sa faca politica nu orisicum, ci cu inima la... gat. Cum altcumva?, uitati-va la stransura din Str. Comanita si veti intelege intocmai miezul logo-ului pritocit in saptamanile de suspendare. Pe cand si o politica relaxata, cu politicieni afabili si neinversunati?

■ In "Viata ca o corida", Octavian Paler descrie un joc cu care, pasamite, se distrau locuitorii unei vechi cetati bizantine de pe coastele Asiei Mici. Asadar, "O groapa uriasa in adancul careia a fost construit un labirint. Pe marginea ei, jur-imprejur, stau numerosi spectatori. Urmaresc cu sufletul la gura spectacolul de jos in care «joaca» un singur actor, un condamnat la moarte. El isi joaca chiar viata, fiindca din labirintul in care a fost impins nu exista decat doua iesiri. Una, unde se gaseste o fata frumoasa, la care, daca ajunge, e salvat, si alta, unde asteapta un leu flamand. Spectatorii de pe marginea gropii n-ar indrazni sa intervina in joc, dar traiesc emotia asteptarii deznodamantului. Unii il incurajeaza pe condamnat: «Poate ai noroc si nu nimeresti in ghearele leului!» Altii sunt nerabdatori: «Hai, grabeste-te! Vine seara si nu mai vedem bine»".
Nu asa ca scena seamana izbitor cu ceea ce s-a intamplat la recentul referendum? La urma urmei, presedintele parelnic alungat era tot un fel de condamnat la moarte, la cea politica, desigur. Iar la un capat al labirintului se afla poporul rasculat, adica "leul flamand". Dresorii sedeau ceva mai departe, gata sa-i puna haituitului latul la gat, dupa ce spanzuratoarea parlamentara fusese ridicata in timp-record. Si la fel ca in povestirea paleriana, o "fata frumoasa" il astepta pe osandit la celalalt capat al labirintului. O fata cu chipul Uniunii Europene si SUA, leita cu Angela Merkel si Hillary Clinton, sortite sa-l salveze pe proscrisul dambovitean. Actorul-jucator a nimerit ultima iesire, si din Traian Basescu a devenit Traian Ilegitimul. Spectatori au fost multi, vreo noua milioane, plus altele ramase pe dinafara arenei din motive de boicot. Incurajarile si ele au adus aproape neverosimil cu strigaturile bizantinilor de odinioara. In fond, Romania nu s-a lepadat niciodata de apucaturile bizantine, ceea ce face din istorioara culeasa din vechea cetate asiatica parabola Romaniei din zilele referendumului.

■ Nefinitudinea romaneasca... Napasta abatuta ca un blestem asupra meleagurilor traco-dacice. Nu finalizam niciodata ceea ce incepem, caram dintotdeauna apa cu ciurul. Ne entuziasmam peste masura ori de cate ori ni se nazare ca am fi in stare de ceva. Pornim cu un elan care, cu timpul, ne sleieste de energie. Obosim repede, ne lipseste suflul pentru a sfarsi proiectele. Suntem prea nerabdatori si, surescitati in exces, n-avem traditia trainiciei. A lucrului temeinic. Incheiem intr-un plictis oriental orice intreprindere. Esecul este inevitabil, dar nu oricum, ci amestecat cu lehamitea. Injuram cu naduf, la un tap cu bere sau la o cinzeaca. Unde gasim iute vinovatii propriei noastre ratari, intotdeauna altii decat noi. Gata dezvinovatiti si ametiti de laudele prefacute ale chefliilor din bodega, o luam de la capat. Iarasi si iarasi, ca o coloana infinita a neterminarii.
Procesul demiterii actualului presedinte e ultima dovada a acestei nefinitudini bastinase. Am privit cu uimire crescanda primele proceduri, derulate dupa un plan intocmit cu minutiozitate nemteasca, nu altceva. Usor, usor, exuberanta s-a risipit, tonusul de competitie a scazut, si totul a intrat apoi in lancezeala. Niscaiva tradari, un pic de delasare, oleaca prostie, ce mai tura-vura, ingredientele oricarei infrangeri autohtone. Celula valaha n-a rezistat nici de aceasta data la feluritele presiuni. Venite de afara ori din interiorul atent monitorizat si controlat de organele represive ale statului acaparat de clica conducatoare. Plecam in fiecare demers fara a pregati si variantele de avarie, alternativele. Ignoram din lene? din neglijenta? detaliile, si dezastrul se prefigureaza inevitabil. Mizam mereu pe o singura carte, iar iminenta pierderii partidei ne descurajeaza, ne taie avantul. Un joc al aflarii in treaba, steril si comic. Suferim de nevitalitate si nu s-a descoperit, deocamdata, leacul care sa ne vindece.