Juno, copila cu tupeu

Filmul “Juno” e marele favorit la Oscar în toate sondajele populare (cele ale publicului realizate prin intermediul re­vis­telor ori internetului).

Filmul “Juno” e marele favorit la Oscar în toate sondajele populare (cele ale publicului realizate prin intermediul re­vis­telor ori internetului). E echivalentul drăgălaşului Little Miss Sunshine de anul trecut; o peliculă pe care s-au cheltuit puţini bani şi care a câş­tigat nu doar inimile spectatorilor, ci şi mintea criticilor pentru ca are umor, dialoguri impecabile şi doi puş­ti care dau lecţii de actorie unor ge­neraţii întregi de vedete de cinema. Dacă încerci să rezumi povestea filmului Juno nu reuşeşti să convingi publicul “cool” să meargă la cinematograf. Gândiţi-vă că vi se spune că o puştoaică de liceu rămâne însărcinată cu un coleg şi caută singură o familie potrivită pentru bebeluşul ei. Nu vi se pare un scenariu telenovelistic?! Ei bine, filmul nu are nimic dintr-o telenovelă; are ritm, bun simţ, e inteligent şi emoţionant şi, mai presus de toate acestea, are un scenariu atât de bine scris şi atât de normal, încât ţi-e drag să constaţi că nu se sforţează să ajungă la un happy end. E ca un copil care face şi boacăne, dar are şi sclipiri geniale. Iar actorii din rolurile principale, adică “părinţii” bebeluşului care va fi dat către adopţie, sunt impecabili. Fata, Juno, e interpretată de Ellen Page, aceeaşi puştoaică pe care aţi mai văzut-o şi în “Hard Candy”. Şi e atât de spectaculoasă şi atât de specială, mai ales la prim plan când pare că trece de ecran şi ajunge lângă tine, încât te întrebi cam câţi adulţi ar putea să interpreteze genul acesta de rol aşa cum o face ea. Are 20 de ani, arată de 16 şi mai mult ca sigur că va fi unul din numele despre care se va vorbi foarte mult în anii următori. E nominalizată la Oscar pentru această performanţă, nu are şanse să câştige premiul, deşi ar fi o investiţie bună din care se vor recupera uşor banii şi e interesant de urmărit cam ce rol va primi pentru următorul său film. Este la a doua interpretare de puştoaică cu tupeu şi personalitate, după “Hard Candy”, aşa că va fi frumos de privit şi într-o altă ipostază. Oricum, nu rataţi “Juno”, care intră din acest week-end în cinematografe, nu doar pentru că e o comedie dulce amară foarte fin filmată şi interpretată; nu doar pentru că reuşeşte admirabil să menţină o graniţă subţire între comedie şi dramă; nu doar pentru că o are pe această copilă minunată, Ellen Page; ci şi pentru că e o feliuţă de viaţă adevărată. O feliuţă din momentele acelea în care ai crescut destul de mare ca să înţelegi multe, dar nu suficient ca să poţi duce la capat la fel de multe. Şi o menţiune specială: vă rog să nu vă pierdeţi timpul la coadă la popcorn şi să aveţi grijă să nu rataţi genericul de început al filmului. Pe jumătate desenat, pe jumătate filmat, genericul de început e aşa de drăgălaş că vă va face să staţi confortabil în scaune şi să vă gândiţi “mi-ar plăcea să-i cunosc pe oamenii care au lucrat la filmul acesta”.