Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În ultima sa conferinţă de presă, preşedintele României a lansat câteva atacuri împotriva unor instituţii de stat. S-a comportat ca un adevărat prim-ministru, punând persoana Emil Boc între paranteze. A câta oară?! Traian Băsescu a vorbit despre pensii şi salarii, despre sistemul de sănătate, despre cel de afaceri interne şi ordine publică, despre finanţe şi nu în ultimul rând despre justiţie. Evident, într-o ţară democratică orice ar drept la opinie. Cu atât mai mult personajul politic numărul unu, care a fost ales cu peste cinci milioane de voturi. Problema cea mare e alta. Faptul că prin fiecare afirmaţie a sa, preşedintele de fapt dă ordine.
Trebuie - acesta e cuvântul de ordine. Dorinţa unui singur om devine astfel un comandament naţional. Se execută şi nu se discută. Despre toate aceste domenii amintite, în orice ţară europeană ar fi vorbit primul ministru. Cum noi nu suntem nici europeni, dar nici cu democraţia nu stăm strălucit, persoana care este plătită pentru funcţia de şef al Guvernului şi care se plimbă cu maşina aferentă este de fapt un muţunache de pluş. Se complace cu uriaşă satisfacţie în această postură ne-bărbătească. Clujeanul Boc, un student mediocru cum îl califica rectorul Marga, n-are strop de orgoliu. Ştia de la început că a preluat această funcţie doar pe hârtie. Se joacă şi el un pic de-a şeful, atunci când comandantul aţipeşte sau îl ia în poala sa, la volan.
E prea mic însă şi nu ajunge la pedale... Iute de picior şi cu mâna mult mai lungă, adevăratul premier se distrează de minune. Ce ne spune el după şase ani de condus cum l-a tăiat capul? Că Justiţia e nasoală şi că CSM e o instituţie urât mirositoare. Extrem de frustrat pentru faptul că nu poate controla CSM aşa cum face cu DNA şi alte structuri cu vocaţia subordonării, Traian Băsescu face adevărate crize de nervi televizate. Foloseşte limbaj şi comportament de anii ’50, ameninţător, complet nedemocratic. Deşi Monica Macovei şi alţi prieteni ai săi au răsturnat sacul justiţiei în curtea Palatului Cotroceni şi au jucat ţurca pe el, acum alţii sunt de vină. Conceptul de inamovibilitate îl scoate din minţi pe comandant. „Judecătorii se cred Dumnezei”, a spus el plin de obidă.
A înjurat justiţia de la cel mai înalt nivel, în văzul şi auzul tuturor. La fel cum face un Parpanghel în faţa tribunalului, ofticat la culme că judecătorul l-a condamnat pentru ciordeală. Comportamentul nedemn de un şef de stat la adresa justiţiei ne aduce aminte de conflictele mai vechi ale preşedintelui cu oamenii legii. Să nu o luăm din portul Rouen, din anii ’80, unde a fost anchetat şi a măsluit probele, potrivit mărturiei sale ulterioare. Mă refer la dosarul flota şi la ce se întâmplă de şase ani de când e la cârma ţării.
Cine a intrat cu bocancii politici în justiţie? Cine a numit, renumit şi denumit totul? Ai cui oameni sunt Macovei, Predoiu, Morar? Au şi ei ceva responsabilităţi după atâta amar de vreme? Cu siguranţă, există hibe în justiţie. Dar în cele 1900 de zile de când patronează România, preşedintele avea tot timpul să rezolve ceva. Asta se face cu respect faţă de oamenii acestui sistem, faţă de lege, nu în dispreţul acestora. Mă întreb ce spun acum cercurile europene interesate de situaţia din România, când au văzut înjurăturile la drumul mare ale preşedintelui ţării la adresa justiţiei? Un sistem care trebuie să fie sută la sută independent şi neinfluenţabil este condamnat public de cel care ar trebui să dea tonul încrederii publice în actul de justiţie.
Doar pentru faptul că nu-l poate avea în buzunarul de la pantaloni, ca pe un breloc. N-au fost uitate nici alte două instituţii fundamentale, Internele şi Finanţele. Cum angajaţii acestor două instituţii au dat în această toamnă o lecţie de civism şi reacţie socială, acum îşi primesc pedeapsa. Sper că n-aţi uitat de mitingul poliţiştilor şi de reacţia visceral-ofticoasă a celui huiduit. Sau de curajul femeilor de la Finanţe, care au dormit pe holurile ministerului pentru drepturile lor. În cadrul procesului de „reformă a statului”, preşedintele a decretat: Finanţele şi Internele sunt nereformate şi au prea mulţi angajaţi.
Cu alte cuvinte, v-a mâncat pielea să strigaţi împotriva mea, acum vă dau afară. E atât de transparentă cauza pentru care preşedintele i-a pus pe lista neagră pe angajaţii acestor două ministere încât orice argument suplimentar devine inutil. România, o eclavă fanariotă la marginea Uniunii Europene, demonstrează în fiecare zi că nu degeaba au fost luate cele mai dure măsuri de austeritate, cu cele mai proaste rezultate. După ce a tăiat ca-n codru şi vrea să continue pe această cale, preşedintele Băsescu trage concluzia: „Nu garantez că va fi bine”. Spera cineva altceva cu astfel de conducători?!
