Justiţie cu dublu standard

Dar justiţia noastră nu se poate desprinde de eczemele societăţii din care s-a întrupat. Ea este cea care este fiindcă de atîta e în stare "ospiciul" acesta în momentul de faţă.

1 "Cine se mai îndoieşte că România post ’89 e altceva decît ospiciul în care a fost internată justiţia nu ştie în ce ţară trăieşte", zice sentenţios Traian Ungureanu în "Încotro duce istoria României", o carte născută din talent şi patos, din revoltă şi militantism. Şi din nevoia unei polemici acide cu patriotismul lălîu şi de vitrină, ce-a încremenit mentalul colectiv românesc în clişee, de multe ori, comice. Publicistul se contrazice însă pe sine în scrierea-i atît de tranşantă. După ce susţine pe zeci de pagini că anii de teroare comunistă au fost o aberaţie istorică, cronicarul de curte al Cotrocenilor dă de înţeles că abia în capitalismul de tranziţie justiţia a devenit clienta "ospiciului". Cu alte cuvinte, pînă în 1989 am avut o justiţie liberă, ceea ce-i face pe "nostalgici" să tresară cu satisfacţie revanşardă.
Din aceeaşi "sentinţă" mai pricep că nu "justiţia post ’89" e vinovată de transformarea României în "ospiciu". Căci, cum e şi firesc, mai întîi a existat "ospiciul" şi abia apoi "pacientul". Aici cred că pătimaşul ziarist are dreptate. Dar justiţia noastră nu se poate desprinde de eczemele societăţii din care s-a întrupat. Ea este cea care este fiindcă de atîta e în stare "ospiciul" acesta în momentul de faţă. Cînd vom avea o altfel de societate, justiţia va fi în măsură să producă şi altceva, nu doar dispreţ şi neîncredere, vorba condeierului amorezat public de preşedintele Băsescu. Cît despre "ospiciu", de vreme ce poporul l-a plebiscitat democratic şi se simte bine înlăuntrul lui, orice comentariu e de prisos.

2 Aştept în sală să-mi vină rîndul la "bară" şi culeg impresii. Spaţiul judiciar e un decupaj social interesant, încărcat adesea de tragism. Un tablou în care societatea îşi oglindeşte năravurile şi limitele. O părticică din România, desigur nu a mai virtuoasă, s-a rătăcit în încăperea asta, prezidată de judecător. Spre omul în robă pleacă privirile tuturor celor prezenţi. Uneori cu speranţă şi încredere, alteori cu dezamăgire şi resemnare. Ori cu simpatie sau cu ură. Sentimentele se schimbă brusc, în funcţie de pulsiunile insului care tronează în faţa crucii. El e suveranul absolut al regatului populat de justiţiabili feluriţi. Nervoşi şi speriaţi, vicleni sau mincinoşi, violenţi ori spăşiţi. O lume pestriţă întinsă la poalele magistratului. Care magistrat e blînd cu unii şi brutal cu alţii, după cum îl  încearcă toanele. Deodată îmi amintesc spusele unui personaj din romanul palerian "Un om norocos". Vasăzică "Cei din sală îşi închipuiau că verdictul meu era precis întemeiat pe paragrafe de legi întotdeauna. Aş! Uneori, culoarea ochilor acuzatului era mai importantă decît legea. Pe unul l-am condamnat mai aspru numai pentru că avea urdori la ochi şi eu nu suportam asta. I-am dat un an de închisoare peste ce i se cuvenea. Dacă l-aş întîlni acum, i-aş cere iertare…"
Chiar, dacă şi-ar cere iertare toţi magistraţii pămîntului pentru "defectarea" de la imparţialitatea propovăduită de Lege şi ar striga de remuşcare, mă tem că "ospiciul" s-ar nărui însîngerat.

3 "Eu pot să-i dispreţuiesc pe fiecare în parte dar împreună, strînşi într-un tribunal, înseamnă legea", mărturiseşte Octavian Paler în acelaşi roman. Şi noi o facem, deoarece nimeni nu ne împiedică să-i dispreţuim pe magistraţii traficanţi de dreptate. Şi de prostie, că n-o fi prostul animal sfînt, supus ocrotirii divine şi omeneşti. Hotărîrea pe care "dispreţuiţii" ăştia o pronunţă este însă sacrosanctă, cît nu e cenzurată de instanţa superioară. Strînşi aşa într-un tribunal, proştii şi corupţii, ca şi frustraţii, sînt negii de pe chipul Legii. Lumina chipului o aduc cei drepţi şi  inteligenţi, oamenii hărăziţi să taie cu dreaptă măsură în corpul rigid al Legii şi-n destinul nenorociţilor prinşi între copertele dosarelor.

4 Cică "magistraţii sînt metastazele democraţiei", a răbufnit noul vechi premier italian, Silvio Berlusconi, înghesuit în cîteva dosare penale. La noi, deşi destui gîndesc aidoma, nu s-a comis un astfel de atac oficial împotriva magistraţilor. Probabil că perspectiva "bulăului" l-a îndemnat pe înaltul demnitar să debiteze o asemenea enormitate. Ba, mai mult, cabinetul pe care-l păstoreşte îi pregăteşte şi imunizarea, la pachet cu preşedintele statului  şi cu şefii celor două camere legislative. Reformarea justiţiei din "Cizmă" nu se opreşte aici, întrucît sute de procese vor fi blocate în curînd la ucaz  berlusconic. Stăpînii de la Bruxelles tac. Tace şi prietenul României, excomisarul european Franco Frattini, membru al executivului silviot. Cîndva, nu demult, peninsularul ne dădea lecţii de democraţie şi ne dojenea aspru pentru abaterile de la acquis-ul comunitar. De cînd e la dreapta "naşului" său politic, susţinătorul de altădată al doamnei Macovei  trudeşte cu spor şi cu mijloace deloc catolice la sterilizarea sistemului judiciar din Italia. Ce ţi-e şi cu comisarii ăştia internaţionali şi cu dublul standard! Ca să vedeţi cine ne monitorizează şi ne vorbeşte despre principii...