x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Kuweit, țara în care Dumnezeu n-are niciun motiv să se supere

1
Autor: Ştefan Mitroi 08 Apr 2014 - 11:06
Mă aflu de o săptămână în Kuweit și continuă să-mi placă. Îmi închipuiam, înainte de plecare, că voi întâlni aici o lume asemenea celei pe care o văzusem în Arabia Saudită, cu aproape doi ani în urmă. Există, fără îndoială, multe lucruri care seamănă, dar parcă și mai multe cele ce aparțin unei realități diferite. Se aude, ca și la Riyad, muezinul cântând de cinci ori pe zi, clădirile ce par să ajungă cu creștetul până sub tălpile lui Alah nu sunt mai puține decât acolo, tot așa și mașinile de lux ce aglomerează cam cât e ziua de lungă șoselele. Doar că șoselele sunt mai scurte, lucru de înțeles într-o țară care este cât un nasture. Un nasture de aur cu care se încheie la gât Golful Persic, sau Arabic, așa cum îi spun cei de pe aici. Frumusețea naturală a Kuweitului dinspre golful acesta vine. Frumusețea vieții de fiecare zi a oamenilor vine din dorința lor de a fi contemporani cu timpul în care trăiesc, asta fără a-și pierde respectul față de trecut și de tradiții. Nu petrolul, care e principala resursă a țării, situând-o pe locul trei între mari producători ai lumii, face din Kuweit o țară bogată. Sau, mai bine zis, nu numai petrolul, ci și oamenii, în primul rând ei!

Să nu uităm că în 1990 statul Kuweit a dispărut de pe hartă. Dar nu și-a pierdut nicio clipă speranța și, după opt luni de îngenunchere sub pumnul nimicitor al Irakului, s-a ridicat cu forță sporită în picioare, vindecându-și uimitor de repede rănile, poate că nu și pe cele din suflet, pentru a porni spre viitor. Culmea este că a și ajuns. Nu este tocmai o metaforă atunci când spui că nasturele de aur din nord-estul Peninsulei Arabe se află deja în viitor. Văd lucrul acesta chiar de la fereastra apartamentului în care locuiesc. Un turn de vreo 80 de etaje, luminat ca un pom de Crăciun seara, se zgăiește de peste drum la mine. Sau poate că eu mă zgâiesc la el, dar asta n-are nicio importanță. Pentru că tot veni vorba, important este faptul că-n Kuweit trăiesc în jur de 700 de români. Toți, îmi spune ambasadorul nostru Vasile Sofineti că i-a spus emirul atunci i-a prezentat scrisorile de acreditare, oameni de toată isprava, asta însemnând doctori, profesori, îngineri petroliști, asistente medicale, constructori. Și-ar mai fi loc. În Kuweit există nu doar foarte mulți bani, ci și o foarte mare nevoie de specialiști de top, iar românii, fie-ne iertată lipsa de modestie, nu prea duc lipsă de așa ceva. Pe Vasile Sofineti, un om care cunoaște bine această lume, pare să-l doară că România din Kuweit nu este totuși ceva mai mare. Domnia sa se zbate, se tot zbate s-o aducă la dimensiunile ce le merită. Aflu chiar de la niște localnici lucrul acesta, între care și un descendent al Profetului, Seyyed Ali, descendență atestată de însuși numele pe care îl poartă, nume rostit de cei din jur cu un foarte mare respect.

Frumusețea vieții în Kuweit are legătură, după minte mea de european creștin, și cu faptul că, deopotrivă cu cântecele de slavă ale muezinului, se aud aici și clopotele câtorva biserici creștine, între care una chiar ortodoxă. Și nu pare să se supere nimeni. Dumnezeu, care e același cu Alah, nici atât!


Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de