Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.
Prin discursul de la Fortul Columbia, din 8 ianuarie 1959, Fidel Castro inaugurează formula sa preferată de Oratorie: dialogul cu mulţimile sau, cum ii zice el: "Democraţia directă, la locul pieţei". Exploatănd transmisia in direct la tv, El Lider Maximo ţine un discurs-fluviu, in care intreabă mulţimea dacă trebuie să accepte el propunerea Guvernului de a fi comandant al forţelor terestre maritime şi aeriene...
Cum se intreţine el comandante cu poporul
Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.
Citește pe Antena3.ro
Prin discursul de la Fortul Columbia, din 8 ianuarie 1959, Fidel Castro inaugurează formula sa preferată de Oratorie: dialogul cu mulţimile sau, cum ii zice el: "Democraţia directă, la locul pieţei". Exploatănd transmisia in direct la tv, El Lider Maximo ţine un discurs-fluviu, in care intreabă mulţimea dacă trebuie să accepte el propunerea Guvernului de a fi comandant al forţelor terestre maritime şi aeriene. Poate el să accepte această sarcină grea, de a reorganiza forţele armate, el care nu aspiră decăt la o retragere binemeritată? Zeci de mii de braţe se ridică şi un "Da" vulcanic răsună. Audienţa era alcătuită din luptătorii Armatei Rebele.
Cum puteau răspunde altfel, intre noi fie vorba, cei pe care-i condusese pănă atunci in războiul de cucerire a Puterii? Pentru a-şi instala puterea, Fidel Castro are nevoie ca populaţia să nu mai posede arme. Dialogul cu mulţimea e menit a convinge:
- Arme? Pentru ce? Pentru a lupta contra cui? Contra unui guvern provizoriu sprijinit de intregul popor?
Răspunsul Poporului:
Nu!
- E aici o dictatură?
Răspuns:
Nu!
- Arme, pentru ce, cănd vom avea alegeri libere căt mai repede posibil? Pentru a crea o organizaţie de gangsteri?
Răspuns:
Nu!
Practic, Fidel urmăreşte să-şi dezarmeze duşmanii din Directoratul Revoluţionar, care, după ce-au pus măna pe Palatul prezidenţial, vor să negocieze cu el puterea.
Răspunsurile entuziaste au o explicaţie nu atăt in geniul oratoric al lui Fidel Castro, căt mai ales in componenţa Poporului audient: cei din Armata Rebelă.
Cum să nu fie ei de acord cu luarea armelor de la populaţie? Rămăneau ei cu armele.
ALEGERI LIBERE? Dialogul cu asistenţa nu e doar un truc oratoric. Regimul Castro il inscrie intr-o viziune mai largă, originală chiar, asupra politicii aşa-zisei democraţii directe, găndite ca un contact direct al lui El Lider Maximo cu poporul, prin excluderea intermediarilor tipici democraţiei burgheze: Parlament, alegeri libere. La inceputul lui aprilie 1961, Fidel Castro dă un interviu jurnaliştilor francezi Igor Barrére şi Ãtienne Lalou, vedete ale televiziunii franceze. Cei doi vor să ştie de ce refuză organizarea de alegeri libere in Cuba.
Fidel Castro răspunde: "Aici, in fapt, noi avem alegeri in fiecare lună. E vorba despre alegeri in piaţa publică. Noi avem un fel de democraţie ateniană, dar fără sclavagişti, fără sclavi, fără clase exploatate. Cănd vrem, noi reunim un milion de cetăţeni in piaţa publică. E un scrutin mai direct şi mai democratic decăt acesta?".
Prezent la reuniunea Consiliului interamerican economic şi social de la Punta del Este, in Uruguay, 5 august 1961, Che Guevara, numărul doi după Fidel Castro, e intrebat, la o conferinţă de presă, cănd vor avea loc alegeri in Cuba.
Che Guevara, ministrul Industriei, răspunde astfel:
" - Vor avea loc alegeri cănd va cere Poporul.
- Şi cum le va cere Poporul?, devine curios jurnalistul.
- In Adunările Generale ale Poporului, la care participă un milion de persoane. E o formă de democraţie directă.
- Şi ceilalţi cinci milioane?
- Foarte simplu. Cănd o mie două sute de gusanos (viermi, aşa le spune Castro exilaţilor anticastrişti - n.r.) il atacă, poporul se mobilizează şi ii lichidează.
- Pe parcursul acestor adunări a cerut cineva alegeri?
- Oamenii au spus că nu vor alegeri. Nimeni n-a cerut alegeri".
După Castro, lucrurile sunt simple. Sunt adunaţi intr-o piaţă sau intr-o sală nu neapărat un milion de persoane. Pot fi şi căteva mii. Liderul angajează cu ei un dialog sub formula intrebărilor de la tribună şi a răspunsurilor din sală. Un astfel de dialog e cel din 8 ianuarie 1959, de la Fortul Columbia. Definite prin dialogul lui Fidel Castro cu asistenţa, ele se incheie cu o Declaraţie solemnă, aprobată prin urale, jucănd rolul de hotărări ale Camerelor Reunite ale Parlamentului.
Aşa au apărut Documentele intitulate Declaraţiile de la Havana. Prima a fost adoptată la 2 septembrie 1960, ca replică la condamnarea Cubei de OEA (Organizaţia Statelor Americane), reunită la San José in Costa Rica, prin care se amănă alegerile la calendele greceşti şi se decide reluarea relaţiilor cu ţările socialiste şi cu China.
RELAŢIA CU POPORUL. A doua Declaraţie de la Havana, la 4 februarie 1962, aprobată prin aplauze de Poporul adunat in Piaţa "José Marti" din Havana, e un Apel al Adunării Generale Naţionale a Poporului din Cuba către popoarele Americii Latine şi ale lumii pentru a se ridica la Revoluţie impotriva imperialismului american. E vorba despre o replică la excluderea Cubei din OEA, la reuniunea de la Punta del Este.
Tot Che Guevara dă o explicaţie filosofică relaţiei dintre Fidel Castro şi Popor. In eseul "Socialismul şi Omul in Cuba", scris pentru hebdomodarul Marcha, care apare la Montevideo, el notează: "Iniţiativa vine in general de la Fidel şi de la Inaltul Comandament al Revoluţiei şi ea e explicată Poporului care şi-o face a sa (...) Pentru moment, noi folosim metoda quasiintuitivă care constă in a asculta reacţiile generale la probleme puse. Fidel este un maestru in această privinţă. Fidel şi poporul incep să vibreze intr-un dialog de intensitate crescăndă, pănă la momentul cănd se atinge «orgasmul», intr-un final abrupt, consacrat prin strigătul nostru de luptă şi victorie".
CELEBRITATE. Fidel Castro e faimos şi pentru lungimea discursurilor sale. La 28 martie 1960, pentru a răspunde acuzaţiilor aduse de jurnalistul vedetă al postului de radio CMQ, Louis Conte Agüero, fostul lui consilier de presă americană, a vorbit la televiziune patru ore in şir. Un discurs din 2 decembrie 1961 a durat cinci ore.
In 5 decembrie 1988, la aniversarea debarcării in insulă, Fidel Castro a vorbit patru ore. Şedinţa Consiliului de stat din 9 iulie 1989, in care s-a confirmat condamnarea la moarte a celor patru inalţi demnitari implicaţi in Afacerea Ochos, s-a transmis in direct la tv. Fidel Castro a vorbit trei ore şi 45 de minute. Deşi atăt de lungi, discursurile sale nu sunt scrise. In presă e reprodusă varianta stenografiată. La Sesiunea ONU din 20 septembrie 1960, el a ţinut un discurs de patru ore şi jumătate, avănd in faţă o simplă foiţe de note. La deschiderea celei de-a 105-a Conferinţe interparlamentare din 2 aprilie 2001, la care am asistat, discursul său e scurt, uimitor de scurt. Chiar şi in aceste condiţii, el reuşeşte să electrizeze sala. Şi nu doar pentru că participau mulţi parlamentari din lumea a treia, dar şi pentru că Oratorul Fidel Castro e un spectacol unic.
ORATORUL. Ignacio Ramoanet scrie in prefaţa cărţii sale, Fidel Castro - Biografie pe două voci, Fayard/Galilée, Paris 2007: "Nici un spectacol nu e comparabil cu cel al lui Fidel Castro - Oratorul. Işi leagănă corpul, atinge microfoanele, face să-i tune vocea, fixează cu privirile mulţimea, agită braţele ca un dresor, fixează cu indexul publicul deodată cucerit". Cea mai percutantă descriere vine de la Gabriel-Garcia Marquez: "Incepe totdeauna cu o voce aproape inaudibilă, un pic ezitantă, apoi profită de cea mai mică scănteie pentru a căştiga teren pas cu pas, dă deodată o lovitură decisivă şi pune stăpănire pe audienţă. E inspiraţia, starea de graţie irezistibilă şi strălucitoare, de care se indoiesc doar cei care n-au avut niciodată gloria de a trăi".
