Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.
Cuba - De ce umblă El Comandante in uniformă
Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.
La un moment dat, in dialogul său cu Fidel Castro, publicat in 2007, la Paris, sub titlul "Biografie pe două voci", Ignacio Ramonet observă o diferenţă intre discursurile mai mult sau mai puţin improvizate şi cele citite. Ultimele sunt "mai puţin strălucitoare". Fidel Castro răspunde că intre discursurile scrise şi cele orale e o diferenţă. In discursurile orale, repetiţia e necesară. Scrisul refuză aşa ceva. De aceea, obişnuieşte să-şi recitească şi să-şi corecteze discursurile improvizate.
Citește pe Antena3.ro
Discursurile, chiar şi cele scrise, ii aparţin in intregime. După cum ii mărturiseşte lui Ignacio Ramonet, cănd a cerut cuiva să-i facă un discurs sau măcar un draft, a fost catastrofă: "Text nul, date nepertinente. A trebuit să rescriu totul". Obiceiul altor lideri politici de a citi discursurile pregătite de colaboratori il nedumereşte: "Am avut ocazia să discut cu colaboratorii mai multor preşedinţi americani, care au scris sute de discursuri. Asta rămăne pentru mine un mister. Am fost totdeauna incapabil să ţin un discurs pe care nu l-am pregătit eu insumi sau pe care nu l-am scris in intregime". Discursurile publicate in Granma sau in broşuri sunt varianta scrisă şi, prin asta, văduvite de ceea ce face geniul oratoric al lui Castro.
Agenţia guvernamentală americană FBIS (Foreign Broadcast Informations Service), responsabilă de monitorizarea programelor radio-tv şi a presei din ţări din intreaga lume, a inregistrat şi publicat toate discursurile lui Castro din 1959 pănă acum şi cum au fost ele rostite. Doar lectura acestor transcrieri ne poate face o imagine căt de căt a Oratorului Castro. In paranteze sunt trecute nu numai reacţiile asistenţei (strigăte, aplauze, scandări, căntece, răsete, răspunsuri, dansuri), dar şi unele mişcări ale oratorului, cum ar fi, de exemplu: işi schimbă găndul, loveşte cu pumnul in pupitru, repetă. Fidel Castro a invăţat Oratoria la Academia Belen, a Jesuiţilor, de la Havana. Cu aceeaşi inverşunare cu care, noapte de noapte, la lumina unui reflector s-a antrenat singur pe teren, pentru a deveni una dintre vedetele echipei de baschet a Colegiului. Pentru concursurile de retorică de la Academia Avellande, el se va lupta - şi va birui - cu vocea sa prea ascuţită, subminată de feminitate.
De un ajutor de neprecupeţit ii este memoria sa fenomenală. Astfel, la inchisoarea de pe Insula Pinilor, după atacul cazarmei Moncada, din 26 iulie 1953, el reface din memorie, in celulă, intreg discursul "La Historia me absolvera" (Istoria mă va absolvi) de la Procesul din 16 octombrie 1953. Ticurile Oratorului au faima altor permanenţe mai mult sau mai puţin legendare ale personajului: viaţa aspră pe care o duce, ascunsă marelui public (doarme deseori in Palatul Revoluţiei), neglijarea copiilor, sufletul de iezuit, prietenia cu Gabriel Garcia Marquez, pasiunea pentru informaţii (ştiri ale agenţiilor internaţionale de presă, CNN), rapoartele serviciilor secrete, lectura lui El Pais, pasiunea pentru plonjonul submarin, abrazo (imbrăţişarea cubaneză), gustul riscului, vorbeşte fluent engleza, dar refuză s-o utilizeze in public, invocănd că e "limba inamicului", ii plac vacile şi se măndreşte cu vaca sa Ubra Blanca, subiectul unui lung foileton in "Granma", ii are drept admiratori pe Ted Turner, Jack Nicholson, Harry Belafonte, Steven Spielberg, Leonardo DiCaprio, Robert Redford, Oliver Stone.
NOTE ALE PERSONALITĂŢII. Din 2 decembrie 1956, ziua debarcării Granma poartă tot timpul o armă asupra sa. Şi acum, la birou şi acasă, are asupra sa un pistol Browning, cu 15 cartuşe. Fidel Castro e noctambul. Lucrează pănă la 5-6 dimineaţa. Deseori ţine şedinţe pe la 2-3 noaptea. La fel de cunoscute sunt şi alte note ale personalităţii: barba, uniforma, trabucul. Barba l-a făcut faimos pe Fidel Castro incă de pe vremea guerillei. Impreună cu pletele, barba a fost semnul distinctiv al luptătorilor din Sierra Maestra. Atăt de mult s-au identificat cu barba şi pletele Fidel Castro, Che Guevara, Camilo Cienfuegos, incăt celor din Armata Rebelă li s-a spus de presa mondială Barbudos. După Revoluţie, Raul Castro, ministrul Forţelor Armate Revoluţionare, a ordonat ca foştii luptători să se tundă şi să se radă. Che Guevara l-a sunat spunăndu-i că se tunde, dar că in nici un caz nu-şi rade barba. In cartea-interviu luat de Ignacio Ramonet, Fidel Castro dezvăluie cum s-a ajuns la lăsarea bărbii drept simbol al Armatei Rebele in Sierra Maestra.
Totul a pornit de la absenţa lamelor de ras. De altfel, la antrenamentele din Mexic, viitorilor querillos li s-a cerut să se familiarizeze cu minimul de condiţii de igienă, date fiind condiţiile speciale ale luptei. După ce şi-au lăsat barbă şi păr lung, luptătorii au sesizat un avantaj:
"Pănă la urmă, barba şi părul lung au devenit un semn de recunoaştere. Pentru ţărani şi pentru toată lumea, pentru media, pentru jurnalişti noi eram «Bărboşii». Asta avea şi o latură pozitivă: pentru ca un spion să se infiltreze in guerilla avea nevoie să fie pregătit cu mult timp inainte, ca să aibă o barbă de şase luni. Barba servea de element de identificare şi protecţie pănă cănd s-a transformat in simbolul guerillos. Apoi, după victoria revoluţiei, am păstrat barba pentru a prezerva simbolul". El Lider Maximo purcede insă la schiţarea unui tablou al avantajelor economice ale bărbii: "Pe de altă parte, a purta barbă prezintă un avantaj practic: nu mai trebuie să te razi in fiecare zi. Dacă se multiplică cele 15 minute consacrate rasului cotidian cu 365, se constată că acestei indatoriri i se consacră, intr-un an, 5.500 de minute. Cum o zi de muncă de opt ore reprezintă 480 de minute, asta inseamnă că, atunci cănd nu te razi, căştigi in fiecare an zece zile, ce pot fi dedicate travaliului, lecturii, sportului, la tot ce vrei. Fără a mai vorbi de economiile făcute cu săpunul, lamele, loţiunea, apa caldă". Toate bune şi frumoase, numai că apare un inconvenient. Castro il menţionează: "Cu vărsta, in chip fatal, in barbă apar primele fire albe. Unii bărbaţi care şi-au lăsat barbă se rad de indată ce apar aceste semne ale bătrăneţii. Iţi ascunzi mai bine vărsta cănd nu ai barbă". Prin aceleaşi motive, de om in criză de timp, dar şi indiferent faţă de etichetă, se explică o altă notă - celebră a lui Fidel Castro: purtatul uniformei: "E in primul rănd o chestiune practică: cu uniforma nu mai am nevoie de cravată. Problema de alegere a costumului, a cămăşii sau a şosetelor şi problema de a le combina sunt astfel rezolvate. Nu port costum decăt in ocazii extrem de particulare, in timpul conferinţelor internaţionale sau al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, sau cu ocazia intălnirii unui şef de stat, deşi Cuba a simplificat mult protocolul rezervat unei astfel de imprejurări".
PRIMA DATĂ IN COSTUM. Dialogul cu Ignacio Ramanet ii dă prilejul unei dezvăluiri in premieră: cănd şi-a pus costum intăia oară: "Dacă ţin eu bine minte, am apărut in public in costum civil pentru prima dată la Intălnirea ibero-americană de la Cartagina de Indii, in Columbia, in 1994. Gazdele noastre columbiene au cerut tuturor şefilor de stat şi de guvern de a-şi pune guayabera (cămaşă tropicală purtată peste pantaloni, cu măneci scurte - n.n.). De atunci, aşa cum aţi remarcat, mă imbrac in civil la fiecare intălnire internaţională, dar, de asemenea, cu prilejul unor evenimente particulare aici, in Cuba". Uniforma nu e, totuşi, uniformă! Castro recunoaşte că foloseşte două tipuri: "Uniforma mea de fiecare zi o port de pe vremea Sierra Maestra (Aşadar, şi-a pus intăia oară costum civil după aproape de 40 de ani - n.n.), e costumul meu obişnuit. Mă simt perfect in ea. Nu e o uniformă sofisticată. E foarte simplă, aproape aceeaşi cu cea pe care o purtam in timpul războiului. Nu i s-au adus decăt modificări infime. Am de asemenea o uniformă de ceremonie, pentru anumite ocazii, cu guler şi o cravată. E un pic mai formală. Dar pe asta, pe care o port in mod obişnuit, o găsesc mai confortabilă".
