Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.
Cuba - Obiceiul lui El Comandante de a ţine discursuri lungi
Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.
Obiceiul de a ţine discursuri lungi l-a făcut faimos pe Fidel Castro. Despre asta circulă multe anecdote. Potrivit uneia dintre acestea, Fidel Castro comandă un discurs de trei ore. La un moment dat, hotărăşte insă să-l reducă la o singură oră, ca să dea asistenţei un răgaz. Il cheamă pe făcătorul de discursuri şi-i cere o singură oră de discurs. Cănd il citeşte, ii ies tot trei ore. Luat la intrebări, făcătorul de discursuri ii spune sfios: Excelenţă, am scris un discurs de o oră, dar dumneavoastră aţi citit toate cele trei copii. Castro insuşi, conştient de năravul său, a ajuns să se ia peste picior in această privinţă. Cuvăntarea cu prilejul zilei de 1 mai 2005, in Piaţa Revoluţiei de la Havana, debutează cu o autoironie: "Ascultaţi, ascultaţi, ascultaţi. Mai rezistaţi un pic, pentru că azi, din fericire pentru voi, nu voi fi lung. Natura ne ajută şi face răcoare, e umbră, totul se uneşte in favoarea nobilei noastre cauze".
La Ceremonia de inchidere a Intălnirii internaţionale "Economia â98", ţinută la Palatul Congreselor, Havana, la 3 iulie 1998, Fidel Castro debutează intr-o notă şăgalnică: "Nu vă fie teamă (răsete). Vreau pur şi simplu doar să vă salut şi să vă spun căt de mult apreciem prezenţa voastră in ţara noastră, mai ales a celor care au parcurs mulţi kilometri pentru a ajunge in Cuba. Uneori, cu preţul sacrificiilor personale, pentru că n-au suficiente resurse".
Citește pe Antena3.ro
Cel de-al nouălea Summit ibero-american de la Havana se bucură de prezenţa Regelui Juan Carlos al Spaniei şi a Reginei Sofia. Discursul ţinut de Fidel Castro la incheierea reuniunii de la Palatul Congreselor (16 noiembrie 1999) inveseleşte atmosfera printr-un giumbuşluc de inceput: "Mi-ar fi plăcut să vorbesc de aici (e incă pe scaunul de preşedinte al reuniunii), pentru că mi se pare - cel puţin in cazul meu - că se aude mai bine de la acest microfon din cauza reverberaţiei, dar, cum am dat cuvăntul tuturor celor care m-au precedat, nu-mi rămăne altă soluţie decăt să merg şi eu la tribună. Mă duc, deci (aplauze). Fiţi liniştiţi, voi fi căt mai scurt posibil (răsete)."
AMUZAMENT. Asistenţa ii ştie obiceiul de a ţine discursuri interminabile. Şi se amuză cănd ii aude făgăduiala de a fi scurt. Ba chiar, uneori, il ia şi peste picior. Fără ca Oratorul să se supere.
Aşa s-a intămplat la Ceremonia populară ţinută la Parcul Mandela, Kingston, Jamaica, la 30 iulie 1998: "Excelenţa Voastră, P.J. Patterson, prim-ministru al Jamaicăi, Onorabilă doamnă primar a Kingston, Distinşi invitaţi jamaicani, Trebuie să fac un efort - ceea ce n-am reuşit niciodată - de a fi scurt (răsete), dar după ce am ascultat căntece atăt de frumoase, după ce am văzut dansuri atăt de excelente, după ce-am auzit cuvinte atăt de prieteneşti spuse in clipa cănd mi s-au dat cheile acestui oraş, după discursul afectuos şi generos ţinut de fratele nostru Patterson, ţinănd cont de timp şi de oră, nu voi spune decăt a cincea parte din lucrurile pe care aş vrea să le spun aici (Cineva din public: «Toată seara»). (răsete)".
Alteori incepe prin a anunţa că nu va vorbi mult sau chiar că nu va vorbi deloc.
9 august 1999. La Teatrul "Karl Marx" din Havana are loc Ceremonia inmănării diplomelor elevilor Institutului Superior de Medicină. Fidel Castro işi incepe cuvăntarea astfel: "In fapt, m-au pus aici cu forţa (răsete). Nu mi-am luat nici un angajament şi, deodată aud spunăndu-se că in această zi glorioasă şi tot tralalaul urmează să ţin o cuvăntare! Angajament iremediabil, mă rog... A accepta să vin la o ceremonie de acest gen nu inseamnă că trebuie să ţin un discurs. Şi, apoi, discursuri eu am ţinut un anumit număr in aceste zile şi asta se cifrează in destul de multe ore in total. Sunt chiar dator presei, pentru că trebuie să le revizuiesc. Pe scurt, n-aveam de loc intenţia de a lua cuvăntul. Mi s-a spus că studenţii de la Medicină, de la Stomatologie, licenţiatele in Infirmerie şi un grup de tehnologi urmează să primească azi diplomele şi m-au invitat să asist: Iată de ce, de altfel, deseori, eu nu asist, pentru că, dacă vin, trebuie să iau cuvăntul. In orice caz, azi, nici un discurs. Vreau să vă salut pur şi simplu, să vă spun că in cazul vostru am avut raţiuni speciale de a accepta invitaţia chiar cu riscul de a fi tărăt cu forţa inapoi la tribună". Fireşte, va ţine un discurs de vreo două ore!
OF, MICROFOANELE! La 28 ianuarie 1991, Castro e invitat să participe la inaugurarea unei clădiri medicale la Havana. Debutează cu o mărturisire: "Nu mi s-a spus că trebuie să vorbesc, dar cum am ajuns aici a şi apărut un microfon. Oriunde mă duc e totdeauna un microfon prin preajmă. De cele mai multe ori fac vizite neprogramate şi neanunţate la locuri de muncă sau pe ogoare. Asta nu le dă lor timpul să instaleze nici un microfon. In astfel de imprejurări, prilejuri, eu angajez taifasuri cu muncitorii, oamenii de ştiinţă, studenţii şi ţăranii. "Ei bine, ştiu că in astfel de ocazii se presupune că voi ţine o cuvăntare." Bineinţeles că va lua cuvăntul. Chestia cu microfonul e unul din trucurile oratorului, menite a contracara prin autoironie acuzaţia că are boala vorbitului. Obiceiul lui de a ţine discursuri in orice imprejurare a căpătat proporţii de legendă. Conştient de asta, Oratorul se dedă la alintări: n-a vrut să ia cuvăntul, dar l-au bătut la cap organizatorii, a venit doar in trecere, dar s-a pomenit cu un microfon sub nas. Nu putea lipsi, in aceste condiţii, deja cunoscuta autoironizare a năravului de a ţine discursuri interminabile. "M-am amuzat cănd Victor a explicat că uneori oamenii nu ştiu cum să inceapă o cuvăntare. Mă găndeam că deseori oamenii nu ştiu cum să incheie un discurs (răsete). Victor a fost un vorbitor exemplar, pentru că a ţinut un discurs scurt şi cei care ţin discursuri scurte sunt de obicei cei mai apreciaţi: Ştiţi ce vreau să spun? mulţimea strigă: Nu!; răsete şi aplauze".
Cum era de aşteptat, ţine un discurs lung. Spre sfărşit, Oratorul nu uită totuşi că trebuie să se explice: "Ştiu că aveţi ceremonii şi marşuri in noaptea asta. N-am venit totuşi să urmăresc căt am vorbit. Am spus totuşi că cele mai bune cuvăntări sunt cele mai scurte. Asta nu pentru că nu ştiu cum să inchei, dar pe parcursul acestei intălniri informale cu voi mi-au venit o sumedenie de idei şi am simţit nevoia să vă vorbesc despre ele".
In mai 2002, fostul preşedinte american Jimmy Carter intreprinde o călătorie istorică in Cuba. Cu prilejul vizitei făcute de inaltul oaspete la Şcoala Latino-Americană de Ştiinţe Medicale (13 mai 2002), Fidel Casto ia cuvăntul. Incepănd prin a preciza că n-ar fi vrut să ia cuvăntul: "Onorabil fost preşedinte al Statelor Unite, James Carter, doamnă Carter şi celelalte persoane care vă insoţesc; salut, de asemenea, şi pe alţi invitaţi şi dragele eleve ale acestei şcoli medicale. Nu eram sigur că trebuie să iau cuvăntul, intre alte raţiuni şi pentru a nu expune aici un discurs care ar risca să se intindă un pic mai puţin decăt e prevăzut (răsete), dar in faţa acestei tăceri totale mă simt obligat (răsete) de a ocupa - auziţi bine! - căteva minute această tribună. Ni s-a distribuit un program care spune mai mult sau mai puţin: «Va ţine alocuţiunea centrală... », cum se spune de obicei in timpul mitingurilor, in cursul tribunelor publice etc. Eu spun că nu voi ţine decăt alocuţiunea finală, pentru că alocuţiunea centrală i-a revenit preşedintelui Carter. Da, ştiu că e fost preşedinte, dar trebuie să vă explic că in Statele Unite, din simplă politeţe şi familiarmente, continuă să fie apelaţi foştii preşedinţi cu Domnule Preşedinte.
Şi aici, in această după-amiază, l-am tratat familiarmente".
