Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.
Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.
Oratorul Fidel Castro debutează de cele mai multe ori cu un moment omenesc, menit a stabili un prim contact cu asistenţa. E ca o punte aruncată de la tribună peste hăul care desparte pe cel care vorbeşte de cei care-l ascultă. La 26 iulie 1989, ca să dăm un exemplu, el vorbeşte celor din Camaguey, in Piaţa Ignacio Agramonte, despre cea de-a 36-a aniversare a atacului de la Moncada. Primul contact sentimental cu asistenţa se intemeiază pe un fapt de viaţă, comun ambelor părţi: starea vremii: "M-am găndit că ar putea să plouă in timpul ceremoniei. M-am găndit la asta cănd am auzit că un front de aer rece e in plină mişcare de la est la vest. Totuşi, după atătea luni de secetă, chiar dacă plouă intr-o zi precum cea de azi, ploaia e binevenită (aplauze). Nu ştim dacă această ploaie măruntă va continua toată după-amiaza. Nu ştim dacă va ploua mai tare sau dacă se va opri, dar vă revine vouă dreptul de a decide dacă va trebui să mă precipit (mulţimea strigă: Nu!), dacă va trebui să vorbesc repede (mulţimea strigă: Nu!) ori să vorbesc in ritmul meu măsurat (aplauze, mulţimea strigă: Ritm măsurat!). Ştiu că nici o cantitate de apă nu va putea să moaie entuziasmul nostru sau să dilueze voinţa noastră".
"CINE NU SARE E YANKEU". Discursul de la 13 martie 1990, in plină nelinişte născută din prăbuşirea comunismului in Est, e o capodoperă din acest punct de vedere. Poate şi pentru că, deşi mitingul are loc in Piaţa Revoluţiei din Havana, pretextul Aniversarea luării cu asalt a Palatului Prezidenţial de către studenţimea condusă de Josè Antonio Echeveria, la 13 martie 1957, face ca audienţa să fie alcătuită din studenţi. Fidel Castro debutează astfel: "Dragi şi admirate rude ale combatanţilor care au căzut la 13 martie, dragi tovarăşi studenţi. Am simţit că trebuie să vă explic ceva cănd v-am văzut sărind şi căntănd: Cine nu sare e yankeu! Mi-am zis: sper că asta n-o să mă văre in bucluc (mulţimea răde). Mă uitam in jur, la tovarăşii din Comitetul Executiv al Consiliului de Miniştri şi din ministere, care sunt cu noi, in timp ce mă intrebam dacă eu pot să sar ca voi (mulţimea răde). Am lăsat deoparte asta, socotind, optimist, că aţi uitat, dar v-am văzut revenind, şi incă in plină forţă. Mi-am amintit ce mi s-a intămplat cu căteva săptămăni in urmă, cănd am inaugurat o şcoală dedicată copiilor cu tulburări de comportament. Copiii tocmai jucau basketball, deci m-am vărăt şi eu să joc. Pe vremuri eram foarte bun cu mingea, aruncănd-o dintr-un unghi lung. Băieţii aveau o minge mică de cauciuc, nu o minge normală de baschet. Nu, nu incerc să arunc vina pe minge, pentru că nu eram in formă. Am incercat să arunc, dar a căzut scurt. Am incercat din nou, pănă am ajuns să nimeresc doar marginea coşului. Copiii mi-au sugerat să arunc de mai aproape, dar eu am spus: nu plec pănă nu nimeresc de aici. Ce m-a făcut să spun asta? Trebuia să plec pentru a inaugura o altă şcoală. Am incercat de 10-12 ori, cănd am auzit cum imi trosneşte ceva (mulţimea răde). Aş putea să mă găndesc la toate şcolile pe care le mai am de inaugurat. Am zis: Mă găndesc să ţin cont de sfatul vostru. Voi arunca de aici. Finalmente, am aruncat la coş (aplauze). De obicei ai tendinţa să uiţi că nu mai eşti demult student al Universităţii din anii â40. Ţi se spune să nu incerci asta fără incălzire, ţi se spune să nu incerci să sari brusc, fără incălzire, pentru că asta iţi poate rupe un ligament. Mi-am zis asta prea tărziu. Deja am sărit de 10, 12 ori 14 ori! Am uitat toate angajamentele. Aveam planificat să inaugurez alte şcoli. Dacă aş fi ştiut că mă aşteptaţi aici cu lozinca "Cei care nu ştiu să sară sunt yankei", aş fi sacrificat o jumătate de oră să-mi fac incălzirea inainte de a veni aici (aplauze). N-am de ales insă, trebuie să reuşesc să sar, deşi s-ar putea să nu mai pot mult (mulţimea căntă: Cei care nu ştiu să sară sunt yankei!). Am sărit deja de trei ori; săriturile n-au fost poate ca ale lui Sotomayor, totuşi am sărit şi am dovedit că nu sunt yankeu. Vă imaginaţi că aş putea fi denumit yankeu?!". Un mijloc de stabilire a contactului omenesc e referirea la timpul şi la locul acţiunii. Graţie lui, Oratorul, venit dintr-altă parte, de la Havana la Santiago de Cuba, de exemplu, dar şi dintr-o altă lume - cea a deciziilor de stat - in lumea de rănd a ascultătorilor, devine de-al lor.
PREA DEPARTE DE POPOR. La 26 iulie 1990 are loc tradiţionalul miting dedicat Asaltului Cazarmei Moncada, una dintre aniversările inscrise in rutina regimului. Reuniunea se desfăşoară in Piaţa Revoluţiei din Havana. Fidel Castro incepe printr-un bombănit televizat. Locul de unde trebuie să vorbească e prea inalt şi, prin asta, depărtat de popor: "Trebuie să incep prin a spune că nu-mi place podiumul ăsta. E prea departe de popor (aplauze şi strigăte). Ar fi trebuit să fie acolo unde era cu alte ocazii, lăngă răndul intăi, dar i s-a dat - din nu ştiu ce raţiunii arhitecturale - inălţime, şi nu ştiu de ce - şi acesta a fost primul meu protest de cum am venit aici". E nemulţumit - in direct la tv, desigur - nu numai de podiumul amenajat in Piaţa Revoluţiei din Havana, dar şi de Havana in general: "Nu m-am mai intălnit de ceva timp cu prietenii cetăţeni ai orăşelului Havana intr-o adunare de masă ca aceasta. O astfel de adunare e totdeauna mai dificilă". In provincie, lucrurile sunt simple: "Trebuie numai să plasezi căteva sute de scaune in jur pentru cei ce stau jos, şi restul poporului rămăne in picioare". La Havana, toţi stau in picioare şi se inghesuie la un loc. Podiumul, locaţia nu sunt singurele care-l nemulţumesc in direct la tv pe El Lider Maximo. Mai e şi soarele: "In plus, mai e şi un soare ingrozitor, cum n-am mai văzut in alte asemenea ocazii in verile anterioare. Poate e consecinţa schimbărilor climaterice". Urmează aproape inevitabil referirea la audienţa de acum, la starea ei concretă: "Pot să-mi imaginez căţi dintre voi aţi dormit cu adevărat azi-noapte după carnaval, dar eu sper să rezistăm fără un singur nor".
In noaptea de 25 spre 26 iulie in Cuba e Carnaval. Atacarea Moncadei a avut loc in dimineaţa lui 26 iulie 1953 şi pentru că, de regulă, militarii lui Batista erau beţi morţi la ora respectivă. Deseori, Oratorul debutează prin a stabili chiar condiţiile unei receptări eficiente. Cănd işi dă seama că sunt unele probleme, se apucă să facă ordine. Nu-şi incepe discursul pănă nu pune lucrurile in regulă. Principala Ceremonie de sărbătorire a 30 de ani de la Triumful Revoluţiei cubaneze are loc la Expoziţia permanentă a Dezvoltării Economice şi Sociale de la Havana (EXPOCUBA) la 4 ianuarie 1989. "Vă rog, staţi jos. Veţi obosi dacă veţi rămăne aşa, in picioare. Distinşi oaspeţi, compatrioţi. Nu ştiu dacă acustica e potrivită pentru o ceremonie care nu e mare, dar la care participanţii stau jos şi scaunele se intind pe o considerabilă distanţă spre spate. Nu ştiu dacă cei care stau in spate pot auzi bine. Mă găndesc că pot spune dacă aud sau nu. E in regulă? (mulţimea murmură). Aceasta cere o anume răbdare din partea participanţilor care stau in spatele presei. Faceţi un fel de frescă murală acolo. Se pot vedea căteva duzini de inşi - or, mai degrabă, căteva sute (chicoteşte), dar puteţi vedea totuşi de acolo principala estradă. Sper că veţi rămăne acolo, disciplinaţi, şi că nu veţi vorbi o grămadă intre voi!"
Mult mai important decăt trucul captării audienţei prin plonjarea in circumstanţele concrete rămăne firescul lui Fidel Castro, neobişnuit la liderii comunişti, mai ales cănd e vorba despre un, precum El Lider Maximo, conducător necontestat al ţării de 30 de ani.
Din căte se vede, la manifestarea de la EXPOCUBA e un oarecare balamuc. In cazul lui Nicolae Ceauşescu n-ar fi fost posibil aşa ceva. Fostul conducător al Romăniei ar fi făcut o adevărată criză de nervi dacă aşa ceva s-ar fi petrecut la un miting de asemenea solemnitate. Fidel Castro nu se supără. Face el ordine imediat şi, lucru senzaţional, admite in timpul discursului său că unii ar putea vorbi intre ei. La mitingul din 21 decembrie 1989. Ceauşescu a fost pierdut tocmai pentru că fostul Conducător n-avea firescul lui Fidel Castro. Spargerea mitingului a jucat rolul de detonator - aşa cum au plănuit complotiştii - , pentru că mitingurile lui Ceauşescu excludeau cea mai mică neorănduială omenească.
Dacă Fidel Castro s-ar fi confruntat cu panica mulţimii, mai mult ca sigur n-ar fi rămas inlemnit, ci ar fi intervenit el insuşi să facă ordine, ba chiar ar fi coborăt in mulţime pentru a opri femeile care o rupseseră la fugă, inspăimăntate.
