"La Bâlci", odată

Adormisem greu în noaptea aceea. Mă foisem întruna pe macatul scorţos, negăsindu-mi starea pe căpătâiul umplut cu paie de grâu. Îmi stăpâneam anevoie dorinţele deszălogite de aşteptarea pe sfârşite. Şi când somnul mă înmuiase de-a binelea, înspre dimineaţă, l-am auzit pe tata-mare spunându-i muierii lui: "Veto, ia scoală-l şi pe băiatu-ăla, că, deh, e timpul să plecăm!". Ca prin vis am simţit paşii bunicii şi i-am adulmecat căldura trupului. S-a aplecat deasupra mea şi m-a îndemnat, înceată şi blajină, să mă trezesc. M-am întors de pe-o parte pe alta până ce-am biruit cocleala zorilor încă nerevărsaţi.

La lumina pirpirie a lămpii cu gaz mi-am pus ţoalele de oraş, păstrate pe lada din odaie, şi am dat să mă încalţ. Romanele parcă se micşoraseră de la atâta neumblare şi se codeau să-mi cuprindă tălpile umflate şi crăpate de zbenguiala pe câmpul înmărăcinat. Când am ieşit în bătătură, un val de răcoare mi-a mângâiat obrajii, înviorându-mă blând. Boii dormitau înjugaţi la car şi ăi mari mă zoreau să urc. Îi cam ţineam din treabă, am observat, şi m-am azvârlit lângă loitră. Oborul mirosea a pâine coaptă şi-a mujdei, de la puii înecaţi în usturoiul pisat. Ghiveciul cu saramură fusese aşezat chiar în spatele meu, la două degete, degete pe care le strecuram pe furiş în zeama aceea cu gust năucitor. Acolo era şi pâinea abia scoasă din ţest, înfăşurată în ştergare de borangic. Şi struguri am văzut într-o coşniţă împletită din nuiele de cătină, împodobită cu lăstari fragezi de viţă-de-vie.

Carul s-a urnit dintr-odată, cărându-ne la Turnu Măgurele, "la Bâlci". Ce mai sărbătoare era şi bâlciul ăsta, cu temeiul sorocit după Adormirea Maicii Domnului, în august adică! Un an întreg plănuiam cum o să merg la oraş şi-mi munceam imaginaţia stârnită de minunăţiile ce mi se pregăteau dincolo de Olt. O luam pe vale, pe sub sat, traversam râul pe podul de pontoane, lăsam îndărăt apoi Sâiul, un pârâiaş pricăjit, şi gata, deja se zăreau foişorul de apă şi blocurile urbei. În faţă şi-napoi se rânduia convoiul de care, căruţe, cotigi şi biciclete, de parcă satul tot se mutase pe roţi şi se mişca pe muteşte către altundeva. Ţărâna se ridicase frământată de copitele animalelor şi astupa cerul decolorat de la vipia verii. La marginea târgului, tata-mare dejuga cornutele, le priponea la resteu şi le arunca trifoi din belşug. Năduşite de la drumul întins, dobitoacele înfulecau iarba trosnindu-şi fălcile imense. Ne-ndreptam grăbiţi în bâlci, chemaţi de larma puzderiei de oameni.

Muzicile cântau, amestecându-se strident, bărbaţi şi, femei înveştmântaţi cu straie fistichii ţipau de-şi spărgeau bojocii, ca nu cumva să le ocolim fachirii şi femeia-şarpe, zidul morţii şi aruncătorii de cuţite, şi câte altele. Arlechini viu văcsuiţi, pitici năzdrăvani, "Marioara şi Vasilache", înghiţitori de flăcări, circari de-ţi tăiau răsuflarea, valurile Dunării, roata, tirul cu noroace, Dumnezeule, le-am şi uitat! Erau şi tigri, şi lei în cuşti, şi maimuţe, şi zebre, iar tiribombele se învârteau ca nebunele, scârţâind din lanţurile lucitoare. Fumul grătarelor se răsfira deasupra îngrămădirii gălăgioase şi dansa smintit, cu chipuri schimbate la orice pală de vânt. Lumea intrase pasămite în transă, că se purta ciudat, îşi pierduse cuminţenia şi fereala, vorbea măscări şi golea lacomă ţapii cu bere, aproape că n-o recunoşteam. Mi se părea că o vrăjitoare pusă pe şotii stricase mintea puhoiului omenesc aflat pe izlazul însufleţit de zgomotoasa serbare.

Mă răsuceam mânat de şuvoiul mulţimii şi căscam gura la poveştile ce mi se înfăţişau la fiecare pas. Nu-mi puteam dezlipi ochii de la făpturile hărăzite să-mi incite fanteziile felurite şi spaimele cuibărite înlăuntru-mi dinainte de a le cunoaşte. Bâlciul acela, îmi dau seama azi, nu era decât televizorul din vremea noastră. Căci, pe ecranul lui uriaş şi pestriţ, se perindau încontinuu oameni şi întâmplări nemaiîntâlnite, de pomină. Ceea ce mintea nu cuteza să-şi închipuie găseai tocmai pe imaşul acela scăldat în praf şi gălăgie.

Pe la prânz ne retrăgeam la car, cu soarele în creştet, să ne potolim foamea. Boii moţăiau rumegând, tolăniţi la umbra şuşleţului. Îmbucam repejor bunătăţile gătite de ma-marea, să nu ratăm vreo surpriză. Nimic chiznovat nu se mai petrecea de la nămiaz la chindie, când convoiul se scurgea în sens invers, în delirul asurzitor al tutuiegilor şi fluierelor însufleţite de prichindei. Amurgul cobora molatic în lunca dintre Turnu Măgurele şi Islaz, iar bâlciul devenea amintire. Trebuia să rabd iarăşi un an ca să-mi port mirarea în căluşeii bucuriei şi să-mi atârn la gât salba cu turtă dulce. Gândul acesta îmi picura tristeţe în inima de copil, dar ştiam precis că peste un an voi fi din nou "la Bâlci".Bâlciul acela, îmi dau seama azi, nu era decât televizorul din vremea noastră