La „Iertăciune”

Curtea s-a umplut de oaspeti. Socrii, aia mari si aia mici, stau ca niste scolari timizi, unul langa altul, pe scaunele parca neincapatoare. Au capetele acoperite cu marame si asteapta randuiala straveche. Clipesc indesit din ochii umeziti si se foiesc continuu. Nu-si gasesc defel locul in sambata aceasta aleasa sa le insemneze rostul de parinti. In fata lor, in picioare, mirii. Par coborati dintr-un tablou cu printi si printese, intr-atat sunt de frumosi. Emotia le-a colorat obrajii si cred ca asa trebuie sa arate ingerii trecuti de copilarie. Dintr-odata se face liniste. O liniste mitologica in care deslusesc si pasul divinitatii. Calca greu, de se cutremura pamantul. Si cerul se clatina, si Soarele, ale carui mustati imi cad piezis pe frunte. Stolnicul nuntii isi incepe solemn 'Iertaciunea'. Vorbeste apasat si grav, urmarit de martorii ritualului pastrat din mosi. Povesteste ca intr-o luni Dumnezeu a creat 'raiul de la Rasarit'. Ptiu, drace, textul e neactualizat, fiindca altfel nu pricep eroarea strecurata acolo. Probabil ca autorul a apucat vremurile in care 'Stalin si poporul rus/Fericirea ne-au adus'. Stramb din nas si ma grabesc sa ticluiesc o erata care sa repare nedreptatea pricinuita raiului din Apus... Sa reinstaureze corectitudinea politica actuala. Tot cugetand la nepotrivirea de cuvinte, am pierdut sirul datinii. M-am trezit tocmai cand Zamislitorul il adormea pe Adam, ii lua o coasta si-o intrupa pe Eva. Cu mine deodata s-a trezit si donatorul involuntar de os prisoselnic, care, inspaimantat, a strigat cu glas tare: 'Ce-i asta, Doamne ?' Femeia, pezevenghiule, ii raspund eu, in dreptul Alui de Sus, prins cu alte treburi ceresti. Vasazica, nasterea jumatatii barbatului, prin raptul costal originar, a fost motiv de spaima, si nu de bucurie. De atunci, din clipa aceea, sculati din somn, scoboratorii din primul om isi urla sperietura zi de zi. Caci, ipohondru din fire si cam egoist, barbatul a strigat nu de frica femeii, ci de vesnicia ei. Pentru misoginii de pretutindeni, revelatia e ca un balsam, o mangaiere tardiva si degeaba. '... la aceste doua tinere mladite/Ce stau cu genunchii plecati,/Cu fete rusinate/Si se roaga la dumneavoastra, cinstiti parinti,/ Sa-i iertati si sa-i blagosloviti', aud iarasi rostirea 'negociatorului'. 'Nu va promitem ca nu vom mai gresi, dar va promitem ca ne vom iubi intotdeauna, ne iertati ?' intreaba cu imbujorare feciorelnica ginerele. 'Nu puteti gresi voi, cat putem ierta noi', ii asigura, sugrumat de lacrimi, tatal fetei. Cei iertati si cei iertatori se strang in brate si raman asa o eternitate. Pana si brazii s-au oprit din fosnetul salbatic, infiorati de omenescul risipit jos, in gospodaria de muritori. Tinerilor li se ureaza casa cu temelii inalte si cate altele. Ceremonia asta usor pagana ma tulbura prin inocenta vorbelor, a gesturilor actorilor de ocazie. Ii simt cu sufletele lichide, impliniti in dragostea lor impartasita reciproc. I-as cuprinde pe toti la piept si i-as povatui sa nu uite in veci sacralitatea momentului trait acum. Nu cutez insa, strivit launtric de scena la care asist cu voluptate.

Intre meseni, bunica paterna. O batranica de la tara, instraitata in negru, cu basmaua legata sub barbie. Isi tine mainile in poala ca o Gioconda rurala si priveste cu figura impietrita la nepoata devenita femeie. Un muschi nu i se misca, pare un sfinx. Sau o icoana revendicata de arta naiva. Aduce cu ma-marea si asemanarea ma inunda pe dinauntru. Dau peste rascoale, fragilizat de amintirile de odinioara. Taranul roman s-a ferit dintotdeauna sa se exteriorizeze, sa iasa din el insusi. Nu l-au lasat vitregiile istoriei, si nici destinul geografic, viata l-a obligat la interiorizare. Ultimul refugiu in calea migratorilor asupritori napustiti de aiurea. Ma sfasie imaginea tragica a varstnicei indoliate si ma gandesc ca ea este chiar chipul Romaniei mele. Trista, brazdata de griji si muta, indurerata si sfioasa, cu zilele numarate de contopistii de afara. Urmasii ei vor pleca in curand la Harvard, la bursa, sunt premiantii unei generatii cu soarta incerta. Paradoxul Romaniei de azi este aproape de neinteles: bunica, taranca nestiutoare de carte, isi binecuvanteaza nepotii arvuniti fundamentalismului corporatist. Contraste aparent ireconciliabile. Nationalismul conservator si retrograd, pe de o parte, globalismul apatrid, pe de alta parte. Doar trecut si viitor, ioc prezent ! Amin si-un pahar cu vin, ca la 'Iertaciunea' de la nuntile romanilor ! Inca romanilor...