Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ion Cristoiu va lansa in curănd "Lumea văzută de un romăn rupt in fund-volumul 2". Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un fragment din acest volum.
Ion Cristoiu va lansa in curănd "Lumea văzută de un romăn rupt in fund-volumul 2". Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un fragment din acest volum.
Umblănd prin Moscova lui Leonid Ilici Brejnev, m-a frapat un amănunt: la toaletele instituţiilor publice, hărtia igienică nu se găsea sub forma obişnuită, de sul, ci in grămăjoare de zeci de bucăţele, nu mai mari decăt un pachet de ţigări. Surprinsă in toate locurile unde, potrivit zicalei, pănă şi impăratul se duce pe jos, ciudăţenia m-a descumpănit niţel. De ce e hărtia igienică aşa, măcelărită, şi nu sub forma-i tradiţională, tipică nu numai ţărilor din Vest, unde abia se ţine pe picioare, vorba propagandei comuniste, gloaba muribundă a capitalismului, dar şi celor din Est, unde zburdă mănzul socialist? Din ce ştiam eu despre Rusia, o asemenea inclinaţie spre transformarea in dreptunghiuleţe a ceva care există, prin insăşi esenţa sa, sub formă de sul, nu aparţinea nici tradiţiei pravoslavnice, nici marii culturi ruse, care a dat lumii pe Tolstoi şi pe Cehov. Nu-mi aminteam cu nici un chip să fi citit vreo invăţătură in acest sens in nemuritoarele opere ale lui Marx, Engels şi Lenin. Dănd curs curiozităţii mele, care a găsit la un moment dat cutezanţa de a lua expresia unei intrebări, gazdele mi-au explicat, extrem de amabile, despre ce-i vorba. Prin locurile pe unde mă duseseră nu atăt paşii, căt nevoile, intălnisem, fără să-mi dau seama, compromisul fatal, deznădăjduit, dintre tendinţele expansioniste ale sufletului rusesc şi exigenţele crăncenei bătălii impotriva risipei. Impărtăşind aspiraţia rusească spre enorm, (vezi Tunul ţar, Clopotul ţar), cetăţeanul sovietic simte instinctiv nevoia să tragă dintr-un sul o suprafaţă căt mai mare de hărtie igienică. Dacă se poate, ceva de proporţiile unei republici unionale. Se contura astfel un pericol mortal. Cel al epuizării rapide a hărtiei igienice, dar şi a hărtiei in general. Hărtia se face din lemnul pădurilor. Dacă nu se luau măsuri urgente, se puteau epuiza şi pădurile. Alarmate, autorităţile s-au precipitat in căutarea unei soluţii. Şi au găsit-o pănă la urmă. Nici nu se putea altfel. N-a dat lumii Rusia pe celebrii savanţi şi inventatori Lomonosov şi Pavlov? La toate toaletele, hărtia igienică se oferă părţii anatomice binecunoscute nu sub formă de sul, ci sub formă de bucăţele. Nestăvilita pornire a rusului către suprafeţe căt mai mari e contracarată astfel in chip subtil, dar deosebit de eficient. Dacă ar avea la indemănă un sul, rusul ar trage din el vreun kilometru de hărtie. Confruntat insă cu zeci de bucăţele, el trebuie să se mulţumească doar cu vreo sută de metri.
NIMIC NOU. De la vizitele mele anterioare au trecut mulţi ani. Rusia a suferit - potrivit analiştilor - transformări din temelii. Are acum parlamentari şi preşedinte aleşi prin vot liber. Are presă independentă. Are mărfuri occidentale. Soluţia hărtiei igienice măcelărite a rămas insă neclintită. Faimosul produs - unul dintre cele mai cunoscute de pe glob - se găseşte tot sub formă de zeci de bucăţele de mărimea unui pachet de ţigări. Deşi au ajuns pănă acolo incăt să deschidă lumii arhivele KGB, ruşii n-au avut curajul să folosească tradiţionalul sul. De acest lucru aveam să-mi dau seama pe parcursul dramaticei experienţe trăite la Centrul de Presă al Ministerului de Externe al Rusiei, cu prilejul vizitei din 1996. Chiar din hol, Centrul, la care poposisem venind direct de la aeroport, mi-a lăsat impresia de ceva cunoscut: aerul de ţară din fostul lagăr socialist! Un aer pe care-l intălnisem pănă şi in Ungaria, despre care se spune că a ajuns deja in capitalismul multilateral dezvoltat. Il intălnisem chiar şi in partea de Est a Germaniei. E ceva greu de definit. Ceva adănc intrat in clădiri, in trotuare, in oameni şi in gesturi, ba chiar şi in strălucirea soarelui de vară. Ca mirosul de tutun din hainele unui fumător inrăit. Călătorul din Vest nu-l simte, pentru că n-a avut de-a face cu el niciodată. Il simte insă - şi incă in chip izbitor - călătorul din Est. Ii e mai mult decăt familiar. Ii e propriu. S-a născut şi a crescut respirăndu-l!
Pănă ne-au venit legitimaţiile de acces la Conferinţa de presă a trebuit să stăm in hol. Un hangar uriaş, căruia fotoliile adănci, din Occident, pierdute in imensitatea cu stălpi de beton, ii sporeau pustietatea. Intreaga hărăbăraie primea lumină de la un singur bec. Conştientă că trebuie să ţină locul altor douăzeci, gălma de sticlă din tavan se inroşise, foc şi pară, de atăta sforţare. Nu reuşea mare lucru. E drept, la intrare nu mai erau faimoşii miliţieni in faimoasele lor uniforme butucănoase. Le luaseră locul nişte vlăjgani binecuvăntaţi cu instrumente ultramoderne de comunicare. Privirile şi gesturile lor erau insă la fel de colţuroase ca şi cele ale miliţienilor de pe vremuri. N-apucasem in avion să ajung acolo unde mă impingea o nevoie stringentă.
Citește pe Antena3.ro
M-am ridicat şi am pornit-o in căutarea binecunoscutului semn internaţional. Mărturiseam, cu intreaga-mi fiinţă, mai mult decăt evident, mărturiseam izbitor, acea disperare, unică in felul ei, recognoscibilă, imediat, chiar şi in spaţiul cosmic, a omului care abia se mai ţine. La garderobă adăsta o cetăţeancă tipică Rusiei eterne: nici tănără, nici bătrănă, nici urătă, nici frumoasă. Victimă clară insă a consumului excesiv de blinele. Trudea la stilizarea unui ciorap de lănă.
SALVAREA, LA ETAJUL 4. Ca şi in literatura lui Dostoievski, nu putea fi decăt bună la suflet. Drept pentru care i s-a făcut milă de mine. - Există o toaletă - a zis ea, deşi n-o intrebasem (intuise insă coşmarul prin care treceam) - la etajul intăi, dar e inchisă. Situaţia mea risca să degenereze. Reprezentantul ambasadei, tocmai atunci venit să ne anunţe că trebuie să mai aşteptăm, deoarece permisele nu sunt gata, mi-a sărit in ajutor, neliniştit de perspectiva unei probleme despre care nu scria in nici un manual de relaţii internaţionale: cum se procedează, fără a risca un conflict diplomatic, cănd un jurnalist din ţara ta se scapă pe el intr-o instituţie de stat a unei alte ţări?! M-a luat şi m-a dus, preţ de patru etaje, pănă la toaleta unui restaurant. De cum am deschis uşa, mi-au sărit in ochi faimoasele bucăţele de hărtie igienică.
