Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ion Cristoiu va lansa in curănd "Lumea văzută de un romăn rupt in fund - volumul 2". Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un fragment din acest volum.
Ion Cristoiu va lansa in curănd "Lumea văzută de un romăn rupt in fund - volumul 2". Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un fragment din acest volum.Â
Ghidul dedicat Rusiei de John Noble şi John King, in 1981, declară sub jurămint că strălucirea Moscovei "i-a atras pe tătari, pe Napoleon, pe cele trei surori ale lui Cehov, pe Hitler şi pe fiecare aparatcic, de la Viborg la Vladivostok". Dacă m-ar fi intilnit inainte de a da volumul la tipar, mai mult ca sigur autorii m-ar fi trecut şi pe mine alături de Hitler, Napoleon şi de cele trei surori ale lui Cehov. Ar fi aflat că dorinţa mea de a ajunge la Moscova a fost mult mai mare decit cea a hoardelor tătare, a lui Napoleon şi a celor trei surori la un loc. Sălbaticii barbari, orgoliosul Napoleon şi fiorosul Hitler voiau la Moscova pentru a pune laba pe turlele-i strălucitoare. Departe de mine aşa ceva. Eu m-am dat de ceasul morţii să ajung la Moscova, după 1989, dintr-un motiv mult mai blind. Ştiam Moscova de pe vremea socialismului real, graţie unor călătorii de documentare ca jurnalist. Pornisem in aceste călătorii, de fiecare dată, influenţat din cap pină in picioare de admiraţia pentru marea literatură rusă. La prima vizită, in 1978, am fost astfel in stare să fac un eveniment epocal pină şi din aterizarea pe Vnukovo. De cum am ajuns la hotel, m-am şi apucat să scriu:
Citește pe Antena3.ro
"După un Bucureşti cald, in atmosferă de toamnă, ajungem intr-o Moscovă ploioasă, cu vint aspru, incercind statornicia clădirilor inalte, paralelipipedice, de citeva etaje. Sub avion atirnă petece de ceaţă, printre care se vede jos, ca intr-o lacrimă, oraşul uriaş, răsfirat pe coline. E o aterizare grea, puţin forţată, avionul stă cind intr-o aripă, cind intr-alta, ca şi cum şi-ar căuta un punct de sprijin in aerul străpuns de cartuşele ploii. O asemenea nesiguranţă la gigantul de metal care e avionul stirneşte ingrijorare, şi in tăcerea spartă de ţiriiturile aparatului de bord toată lumea priveşte pe fereastră in golul nopţii de afară. Pe pistă, o frinare scurtă, prea scurtă, şi-n vijiitul care insoţeşte oprirea, născut din sforţarea avionului de a se opune goanei, văd pe fereastră roata din dreapta intr-o aripă de fum şi scintei. - S-a terminat!, gindesc. O clipă, nu mai mult, pentru că avionul şi-a regăsit ritmul, a biruit suflul năprasnic, care-l zvirlea inainte, in pustiul stepei ruseşti, şi acum, hurducăindu-se ca un camion, se indreaptă spre burduf."
Intr-una din zile am fost dus şi la Casa Puşkin. Cum ii stă bine unui oaspete dintr-o ţară soră mai mică a Maicii Rusii, n-am stat la coada uriaşă de o zi intreagă. Am intrat peste rind. Asta nu m-a oprit să notez imediat, de parcă aş fi luat, o dată cu aerul Moscovei, şi virusul scrisului cu orice preţ: "Casa Puşkin, la Moscova, al doilea muzeu al ţării după Ermitaj. A plouat de dimineaţă. O ploaie rece, in picături mari, metalice. Frunze galbene, ca nişte batiste, stau risipite pe asfaltul spălat. Bate un vint ascuţit, de stepă, care nelinişteşte frunzişul bătrinilor arbori de pe marginea străzilor. O lume cuviincioasă aşteaptă in uriaşa coadă de la intrarea in muzeu. Evident, noi intrăm prin faţă, unde ciţiva miliţieni cioturoşi tropăie ca să se incălzească. Inăuntru, ca la un castel in sărbătoare: scări de marmură ducind solemn, imperial, la etaje, candelabre atirnind in spaţiile imense ale incăperilor. Intr-una din sălile principale s-a deschis o expoziţie de pictură franţuzească din secolul XIX. Opulenţa unui capitalism ghiftuit te izbeşte din tablourile mari, cit un perete. Naturi moarte cu mere şi vinat, burghezi bine imbrăcaţi, surprinşi in momentele de concesie făcute artei dispreţuite, vinători patetici, porniţi către fiare incremenite in mişcări năprasnice. O altă lume, de neinţeles, decit lumea aceasta, a muzeului moscovit, care cade pe ginduri in faţa tablourilor, luată pe neaşteptate de o bogăţie la care nu-şi permite nici măcar să viseze. O atmosferă docilă, de studiu sirguincios, stăruie in această sală pe coloane de marmură. Adolescente cu priviri ca apa sau femei imbrăcate la intimplare işi notează conştiincioase, pe foi de hirtie sau carneţele, titlul şi autorul tabloului. E o lume săracă, dar cuviincioasă, care şi-a imbrăcat ce avea mai bun, ca pentru sărbătoare. Unei tinere fete, cu fustă scurtă peste pulpele mari, cărnoase, i se vede, sub pinza ieftină, transparentă, niţel motolită, furoul inflorat. Un adolescent subţire, intr-un tricou pictat occidental, cu chipuri şi publicitate, fotografiază pentru el insuşi exponatele mai importante. Cu ochelari negri, lunecaţi pe nas şmechereşte, cărind după el uriaşa baterie a aparatului, vine spre fiecare exponat, intinde artistic aparatul de stabilit lumina şi, cu aerul unui fotoreporter dezabuzat, face poze".
Rafturile nesfirşite de galoşi
Chiar şi indrăgostiţii pină peste cap au momente de luciditate. După această primă călătorie, intors acasă, am notat totuşi: "Pentru vizitatorul Moscovei de azi, «1980» al lui George Orwel nu mai e o utopie negativă. In 1978, in plină contemporaneitate, dai peste un oraş care aminteşte Londra scriitorului englez. Aceleaşi uriaşe lozinci acoperind clădiri de citeva etaje sau dominind acoperişurile: «Pace - lumii!», «Slavă - muncii!», «Slavă - PCUS!». Mărturisind, totuşi, un ascuţit simţ al umorului involuntar, pentru că numai in ţara lui Gogol e posibil ca sub chemarea «Pace - lumii!» 300 de milioane de oameni să se pregătească de zor de război. Pe suprafaţa unui cvartal, creşte şi infloreşte un Leonid Brejnev in ţinută de lucru (grav, cu ochelari). Un peisaj izbitor pentru ochiul străin, dar sigur familiar rusului de rind, care nu-i mai dă atenţie: l-a asimilat podurilor semeţ azvirlite peste ape, trotuarului tocit de eterna lucrare a galoşilor, turlelor fistichii ale Bisericii Vasile Blajenii. Frămintarea multicoloră, lozincile, mitingurile, spectacolele tunătoare date de Ansamblul forţelor armate ale URSS, buletinul de ştiri in care lupta impotriva capitalismului, lupta impotriva imperialismului muribund şi, in general, lupta impotriva a ceva se vor dovezile unei atmosfere revoluţionare, continuare a Marii Revoluţii din Octombrie, care a fost, totuşi, exilată intre zidurile unui muzeu. E insă o atmosferă falsă, mimată, impusă birocratic, de sus in jos, unui popor care vrea să trăiască totuşi normal. In umbra acestor gesturi fals patetice, pentru că birocraţii limuzinelor de lux şi ai vilelor de protocol sunt primii care nu cred in ele, descoperi la fiecare pas semnele vieţii obişnuite. Viaţa trăită de un popor greu incercat de istorie, şi care - chiar dacă Marx spunea că popoarele n-au decit soarta pe care şi-o merită - işi merită o soartă mai bună.
Lucrătorul care moţăie in metroul dimineţii moscovite, femeia intilnită noaptea pe străzile Leningradului, alungată şi bătută de bărbatu-său şi cerindu-ne ajutorul, tinăra familie, obligată să locuiască cu părinţii, pentru că, după 60 de ani de socialism, mulţi oameni n-au unde să stea, blugii din import, cu manşetele suflecate, la modă şi la Moscova, vizitatorii muzeelor luind notiţe sirguincioase, studenta care nu vrea să fie, după absolvire, profesoară in Siberia, blajinătatea induioşătoare a femeilor de la hoteluri, tinăra blondă, splendidă, moţăind in metroul orei 8, adolescenta care, pe o banchetă din holul uriaş al Marii Săli a Congreselor, işi scoate pe furiş pantofii care o string, fata buboasă, prost ingrijită, de la Informaţiile aeroportului. Mii şi mii de semne ale unei vieţi străine de lozincile cit trei cvartale, de broşurile din trenurile pentru străini, in care viaţa străluceşte fals, ca in cărţile poştale ilustrate, alături de bombasticele cifre oficiale privind neincetata creştere a vieţii. Omul simplu, care pindeşte intrarea hotelurilor pentru străini sperind că va pune mina pe un săpun din RDG sau pe o lamă de ras din Cehoslovacia, omul simplu, care se aşază automat la prima coadă intilnită in cale, pentru că niciodată nu se ştie cind se aduce cite ceva, acest om simplu n-are nici o legătură cu politica de mare putere a guvernului, cu milioanele de ruble care iau drumul ţărilor din Lumea a treia, cu zecile de mii de africani şi asiatici stind pe gratis la Moscova şi luptind de aici, din hotelurile de lux, pentru fericirea celor care, la mii de kilometri, mor de inaniţie."
