x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale La TV, ochii văd și mirosul

La TV, ochii văd și mirosul

de Ionuț Bălan    |    23 Ian 2017   •   07:30
La TV, ochii văd și mirosul

Scriam într-un articol tributar cărţii „Despre miresme și duhori” că acestea îți captează atenția, te îmbată, te amețesc, nu le poți ignora, îți transmit cu extraordinară putere că lumea e reală și extrem de complexă. Mirosurile au origini și emitenți care se cer analizați și cunoscuți, dau seama de raporturi de forțe cărora trebuie să le afli resorturile și cauzele.

Da, însă televiziunea și internetul prezintă o realitate văduvită de cel puțin unul dintre aspectele care îi dau cea mai mare concretețe: mirosul. Mijloacele de comunicare în masă transmit drept real un univers pseudospiritualizat în mod pervers. De aceea, acesta devine mult mai ușor de asimilat, suportat, „prizat“.

Imaginile morții, de exemplu, în zonele de conflict sau de catastrofă sunt diluate pentru a facilita rutina consumului, sunt lipsite de oroare și dramatism. Cei mai mulți dintre noi știm probabil doar din cărți duhoarea insuportabilă emanată de un câmp plin de cadavre. Aceasta nu ni se transmite prin televizor, laptop sau smartphone. Astfel, moartea și violența se banalizează.

La fel, nu am știut nimic despre cum miroseau politicienii în campania electorală, pentru că i-am văzut doar la TV.

Așadar, chiar dacă oamenii reproșează adesea semenilor mirosul, aceasta nu-i propagat de televizor, ca și cum n-ar exista.

De fapt, 80% din senzații sunt transmite prin văz și auz. Mirosul ține mai mult de instinct. De aceea nu se poate manipula cu el. De pildă, atunci când cineva vede culoarea roșie pe un robinet, zice că apa e caldă. Iar când pune mâna și simte că-i rece, pare mirat să afle că a inversat instalatorul căpăcelele de pe robinete.

Oamenii nu-și pun problema că roșu - cald și albastru - rece constituie o manipulare. După cum nu-s interesați nici ca televiziunea, telefonia și internetul să transmită senzația reală, prin miros.

 

 

×