La un pahar de vorba

"Tu esti, de fapt, un impaciuitorist", imi spunea deunazi cineva, "un ins care nu vrea sa supere pe nimeni". E foarte adevarat.

Daca urasc ceva pe lume e sa discut in contradictoriu. In scris sunt de multe ori viteaz, dar in confruntarile fata-n fata ma pierd uneori penibil si-apoi imi vine sa ma iau la palme de ciuda. Acum cateva luni, intr-o discutie despre teza de doctorat a lui Paunescu, mi s-a facut mila de giganticul barbos care statea chiar langa mine si care era atacat din toate partile de colegii mei de la facultate. Il atingeam cu cotul si simteam cum tremura. I-am uimit atunci pe toti (dar pe mine, in primul rand) prin faptul ca am spus cateva lucruri pozitive despre lucrare, care era de fapt o scriere dupa chipul si asemanarea lui. Imi si gasisem de cine sa-mi fie mila!

Mai tarziu mi-am dat seama ca poetul ceausist nu tremura de teama, ci dimpotriva, de indignare ca trebuia sa se supuna judecatii unor pigmei ca noi. Nu pot purta o polemica rece si cu zambetul pe buze. Din acest punct de vedere sunt un intelectual roman tipic. Unii dintre noi devin agresivi, altii se simt intimidati. In orice caz, factorul emotional e mereu prezent si ucide in fasa orice pretentie de obiectivitate.

Si mai e ceva. Orice discutie, chiar si cea la un pahar, devine repede la noi o infruntare de orgolii. Nu mai conteaza argumentele, totul e sa iesi invingator sau macar nu prea sifonat. Atunci recurgi la sofisme, la exemple care de fapt n-au nici o relevanta, la diversiuni si smecherii, doar sa nu pierzi, doar sa iesi triumfator. Am vazut de-atatea ori scene comice la o masa: doi-trei insi coalizati impotriva cate unuia singur, care se apara cu disperare. Argumentele devin tot mai extreme, ajungi sa sustii aberatii in care nu crezi de fapt nici o clipa. Oamenii se supara, incep sa-si arunce cuvinte grele, totul degenereaza pana la "metasolutii": te ridici si pleci trantind usa, de pilda. Am vazut o data doi prieteni de-o viata discutand pasnic intr-o noapte de Revelion, pana cand cine stie ce dracusor a adus in discutie un film, "JFK" de Oliver Stone. Parerea lor diferea in privinta acestui film. Discutia a fost initial o placere, plina de argumente pasionante si de o inteligenta rara. Dar ea a scos la suprafata profunde diferente de convingeri ideologice intre cei doi prieteni, superbi intelectuali, care-au sfarsit nu altfel decat orice om de pe strada in aceste imprejurari. Nu doar noaptea de Revelion s-a spart atunci exploziv, ci si prietenia celor doi, care nu s-a mai refacut niciodata.

De curand (fiindca aici voiam sa ajung) m-am angajat totusi si eu intr-o astfel de discutie trista si inutila, purtata intre oameni care tin mult unul la altul. O aniversare, o masa festiva, palavrageala de familie despre emisiuni televizate, mici barfe inofensive si, nu se stie cand, ca un abia observat motiv muzical, un subiect peste care toata lumea a crezut ca se va trece lejer si cu zambetul pe buze, ca si peste celelalte: in Franta se daduse o lege (sau doar se discuta, nu era deloc clar) care interzicea purtarea simbolurilor religioase in scoli. La-nceput am discutat despre asta calm: c-o fi, c-o pati… Dar subiectul nu voia sa paraseasca masa. Il mai lasam, ne-ntorceam iar asupra lui. Incet, s-au conturat doua tabere. Nu-mi venea sa cred: imi inchipuisem ca toata lumea gandeste ca mine. Lucrurile mi se pareau cat se poate de limpezi. Ei bine, nu era asa! Pentru unii, civilizatia noastra europeana era sursa intregului rau de pe lume. Progresul tehnic nu adusese fericirea, ci doar o bogatie tampita si consumista. Cultura nu educase pe nimeni (comandantii lagarelor de exterminare fusesera, se stie, mari iubitori de muzica clasica si de pictura!). Europenii distrugeau totul prin egoismul lor imperialist, prin aroganta lor, prin ignorarea altor culturi mult mai vechi si mai mari. "Pe vremea cruciadelor, noi eram niste nespalati, pe cand arabii… Avicena… Saladin…" etc. Bineinteles, "idiotii de francezi" calcau in picioare demnitatea umana a celor pe care-i "obligau" sa renunte la broboade sau la alte insemne. Pentru ceilalti, toate celelalte civilizatii, in afara de a noastra, erau lipsite de constiinta de sine si se foloseau de concepte europene, de produsele tehnologiei europene (medicamente si arme, mai ales) ca sa ne dea la cap noua, europenilor. Noi ii primeam cu generozitate, le ofeream o viata la care nici n-ar fi visat in alta parte, le dadeam libertati cetatenesti inexistente in lumile lor, si rezultatul era ca-i transformam in dusmani interni. Noi acceptam valorile lor, dar ei nu le acceptau pe ale noastre. Invatamantul modern e laic, deci e firesc ca simbolurile religioase sa fie eliminate etc. Discutia a durat ore-n sir, a cuprins o intreaga enciclopedie de cunostinte din toate domeniile si s-a incheiat printr-o mare radicalizare, urmata de o mare amaraciune...

Imediat dupa caderea comunismului am crezut sincer ca epoca ideologiilor s-a incheiat. Iata ca azi ea revine, in alte forme, mai insidioasa si mai nelinistitoare ca oricand. In orice moment te astepti ca "un pahar de vorba" sa fie si ultimul pe care-l bei cu cineva drag.