Un politician onest este acela care, dupa ce a fost cumparat, ramane cumparat
(din Legile lui Murphy)
E greu sa scoti din capetele romanilor ideea ca problemele tarii s-ar rezolva peste noapte daca fraiele guvernarii ar fi trecute in mana unui tehnocrat. Dupa ce partidele s-au batut 15 ani pe viata si pe moarte ca sa acceada la Putere, in constiinta votantilor au ramas, paradoxal, tocmai cei in care nu s-a investit nimic: Stolojan si Isarescu. Dar ce poate optimiza un tehnocrat intr-o tara in care nu se munceste? Intr-un asemenea loc e mai potrivit un conducator care stapaneste arta compromisului, specialitatea ultimilor doi premieri.
Din pacate insa, compromisul isi extrage esenta din redistribuire, de asta nu se vede la noi nici o diferenta intre stanga si dreapta. E drept, cota unica a fost introdusa pentru ca acela care-si ia un al doilea job sa nu mai fie penalizat de impozitarea progresiva. Dar oare cresterea taxelor, care a urmat reducerii impozitelor, n-a reasezat lucrurile pe fagasul compromisului?!
E trist ce se intampla. Cand vedem ca eforturile actuale se consuma pe o tabla de sah, unde la fiecare mutare regelui alb i se arata pisica neagra (o decizie a justitiei, un dosar strecurat pe sub usa sau vreo alta piedica in calea uitarii), partida se reduce la un joc de pioni. Iar cand disputa se transeaza, luandu-se leu cu leu din buzunarele pieselor de sacrificiu, ce sa vezi? Motivatia muncii si a initiativei se risipeste, in paralel cu retragerea in propria jumatate de
teren a celor care au avut lovitura de incepere a meciului.
Iata cum trecem de la sah la fotbal, un joc pe care il intelege toata lumea. Ei bine, dupa cum in fotbal se vad meciuri trucate, ofsaiduri imaginare si penaltiuri acordate impotriva cursului jocului, tot asa, in economie, cei care stiu sa marcheze sunt faultati de impozite, obstructionati de taxe si macinati discret la ligamente de contributiile la asigurarile sociale. Dupa pauza, le piere cheful sa mai alerge. Taman bine, echipele care n-au obiceiul sa-si achite datoriile folosesc stadionul fara sa plateasca
chirie ori joaca cu sponsori de stat pe piept inainteaza in spatiile lasate libere. Jocul se echilibreaza. Scorul final de pe tabela coincide cu cel scris dinainte in foaia observatorului federal. Exista, asa cum cere concurenta, si stimulente, si sanctiuni. Ce daca langa concurenta mai apare un cuvant: neloiala?!
De fapt, Romania chiar are nevoie de tehnocrati. Ca de cele mai multe ori, constiinta colectiva are dreptate. Avem nevoie de conducatori care sa ne imprime conceptii fundamental capitaliste. Care sa ne ajute sa atingem simultan obiectivele unei societati sanatoase: cresterea economica, reducerea inflatiei, majorarea veniturilor. Numai ca politicul nu-si poate permite ca piata sa distribuie corect resursele si sa dimensioneze natural preturile. Concurenta reala ar aduce profituri realizate de management, nu rente. Nu ca acum, cand salariile mici rezolva, intr-adevar, problema inflatiei, dar fara sa deranjeze sistemul de impartire a beneficiilor catre clientela politica, cu pretul pierderilor de la stat. Asa ca, in loc sa plece de la ipoteza - un plus de munca inglobat in marfuri vandabile inseamna un plus de crestere economica - , politicienii pornesc de la concluzie: oamenii nu muncesc. Dupa care ajung repede la corolar: daca nu muncesc, ce sens are restructurarea?
Dar sa nu traim cumva cu impresia ca in UE nu sunt satisfacute interesele clientelei. Diferenta este ca acolo politicienii sunt direct interesati ca firmele sa fie prospere, pentru ca sa poata incasa si ei taxa de protectie fara sa bata la ochi. La noi insa, taxa se incaseaza oricum, chiar si din pierderi, chiar cu riscul de-a omori gaina cu ouale de aur. Conducatorii nostri politici sunt niste primitivi, fiindca n-au depasit inca faza culesului, vanatului si pescuitului - roade oferite de natura, fara sa fie nevoie sa faca si ei ceva. Mai are sens sa discutam despre potentialul extraordinar al tarii, laudat de straini? Pai, daca nu se munceste?! Fals! Romanii au dovedit ca pot lucra cand are cine sa-i puna la treaba. In strainatate.