x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Lecția de demagogie a domnului (încă) Președinte la deschiderea noului an școlar!

Lecția de demagogie a domnului (încă) Președinte la deschiderea noului an școlar!

de Serban Cionoff    |    09 Sep 2019   •   16:29
Lecția de demagogie a domnului (încă) Președinte la deschiderea noului an școlar!

Ne-am fi așteptat ca, măcar în mesajul adresat cu prilejul deschiderii anului școlar 2019-2020, (încă) președintele Klaus Ionahnis să își cenzureze umorile și veninul și să promoveze un proiect capabil să mobilizeze și să unească energiile și aspirațiile viitoarelor generați ale țării. Dar ți-ai găsit?! Și de data aceasta- ca să nu spun mai rău: tocmai de data aceasta!- domnia sa a găsit de cuviință să confiște atenția publică și să mai arunce pe piață noi insinuări și noi acuze fără acoperire, așa după cum îi dictează frustrările în cascadă care nu îi dau pace și, mai mult ca sigur, îl vor persecuta și de acum încolo.

Foarte adevărat, de data asta a renunțat să facă referire directă la acea  anumită formațiune politică, PSD-ul adică, dar nu e prea greu de bănuit încotro bate vorba sa despre ,,unii politicieni care se tem de școală’’. Zicere de care, după cum ne-au informat trompetiștii de serviciu, auditoriul s-a amuzat până peste poate. Așa după cum, foarte probabil, se va fi delectat și atunci când domnul(încă)președinte ne-a asigurat că ,,dedicația și munca pot învinge cinismul și delăsarea’’. Cugetare patetică, dar absolut găunoasă, atâta vreme cât domnul Klaus Iohannis nu a precizat în mesajul său dacă cinismul sau delăsarea au fost factorii care l-au determinat să facă așa încât  noul an școlar să înceapă fără ca Ministerul Educației Naționale nu să aibă, nici până la ora asta, titular.

 Cât privește constatarea că ,,sunt unii politicieni care fug de școală’’, înclin să cred că numai modestia sa funciară și larg recunoscută  l-a împiedicat pe domnul Klaus Iohannis să spună, mai direct și mai la obiect, că nu de școală, ca idee, ca principiu, fug politicienii (și nu numai ei!), ci de un anume proiect numit ,,România educată’’.Proiect lansat cu mult tam-tam sub egida instituției prezidențiale la sfârșitul anului 2018 și care a fost făcut praf și pulbere de către adevărații specialiștii din științele educației. Cea mai tranșantă caracterizare, dată de către Daniel David, prorector al Universității ,,Babeș-Bolyai’’ din Cluj-Napoca, menționând că acest proiect ,,conține multe idei greșite’’ care ,,nu se regăsesc în bunele practici internaționale și în consecință ne vor bloca integrarea eficientă’’.

Firește, nu i-am putea pretinde domnului (încă)preșeinte să își pună cenușă în cap și să recunoască eșecul ambițioasei sale întreprinderi. În schimb, îi putem cere să nu mai folosească asemenea evenimente marcante doar pentru a-și plăti polițe și pentru a arăta cu degetul către alții fără să vadă ce este putred în propria ogradă.

Aceasta este singura învățătură corectă pe care o putem trage, deopotrivă, elevii, educatorii lor și noi toți, oamenii de bună credință, din lecția de demagogie pe care ne-a servit-o, și astăzi, domnul (încă)președinte Klaus Iohannis. 

                                                            Șerban CIONOFF      

          

×