Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Persoanele care observă că-mi calc principiile observă de fapt că le calc pe ale lor. Am, ca tot omul, nişte principii, dar, dacă-s intrebat care sunt, nu ştiu.
Persoanele care observă că-mi calc principiile observă de fapt că le calc pe ale lor. Am, ca tot omul, nişte principii, dar, dacă-s intrebat care sunt, nu ştiu.
Cele zece porunci nu-s principii, ci porunci, iar intre ele nu-i nici una care să-mi impună să nu scriu texte pe care să le semneze alţii. In 1993, un evreu descurcăreţ din Montreal mi-a propus să-i scriu, pentru cincizeci de dolari bucata, căte o prezentare de artist local, zilnic, vreme de trei săptămăni. Nu era o treabă care să-mi pună probleme de principiu, atăt doar că urma să laud in chipul cel mai neruşinat cu putinţă, fără să-i fi cunoscut şi fără să le fi văzut tablourile, douăzeci de autodidacţi, şi amatori. Eu scriam prezentările, dar de semnat le semna un critic canadian cunoscut. Pentru simplul fapt că-şi punea numele pe textele mele primea şi el căte cincizeci de dolari zilnic.
In toată lumea există veleitari şi frustraţi, care plătesc ca să fie luaţi in seamă. La New York am cunoscut un bărbat cu stare, foarte complexat, care angajase o agenţie literară ca să-i compună şi să-i trimită scrisori de dragoste "de la necunoscute". Căt despre laudele la expoziţii şi cărţi, cele mai multe dintre revistele care nu contează, dar şi căteva dintre cele care contează publică la comandă cronici elogioase. Artistul plăteşte ca să fie luat in seamă de 200 de dolari, de 300 sau de 500. Cănd l-am intrebat pe agent cum trebuie procedat cu principiile mele, ca să le calc şi ele să nu ţipe, acesta mi-a dat o listă xeroxată cu 27 de superlative, numerotate şi impărţite in clase de căte cinci-şase şi notate cu a, b, c, d şi e. In fiecare dimineaţă imi punea in faţă căteva reproduceri color după tablourile cuconiţelor care voiau să se cheme artiste - fiindcă majoritatea aspiranţilor la gloria plătită erau femei - şi-mi spunea pănă la ce număr puteam să urc cu lăudatul. Numărul 1 era "pictor important", numărul 27 era "geniu in plină afirmare". S-a intămplat ca de la vreo zece pictori evreul meu să scoată mai mulţi bani decăt spera şi atunci imi cerea să mai adaug nişte superlative. Erau persoane instărite şi vanitoase. In cele trei săptămăni de lucru la stăpăn am operat nenumărate modificări in texte, schimbănd aprecierile mici şi medii cu altele mai măgulitoare. "Ia-l pe fraier de la clasa b şi bagă-l la d", imi spunea agentul. Cănd se iveau probleme cu banii ii coboram de la d şi e la a sau b.
Intr-o zi, cănd m-am intrebat dacă era bine ce făceam, dacă nu cumva imi călăream principiile mai mult decăt puteau ele să ducă, mi-am dat singur răspunsul. Principiile, ca şi oamenii, se luptă intre ele. Cu persoanele care plătesc bani mulţi ca să fie minţite frumos nu e cazul să-ţi consumi marile principii. Le pui la bătaie pe cele mai mici. Cu vanitoşii şi inchipuiţii iţi pierzi vremea incercănd să-i convingi că nu e chiar totul de vănzare. Cu vanitoşii şi inchipuiţii - mi-a zis agentul meu canadian - merg pe principiul că nu trebuie să le intinzi măna cătă vreme aşteaptă doar să le dea cineva un picior in fund.
Cele zece porunci nu-s principii, ci porunci, iar intre ele nu-i nici una care să-mi impună să nu scriu texte pe care să le semneze alţii. In 1993, un evreu descurcăreţ din Montreal mi-a propus să-i scriu, pentru cincizeci de dolari bucata, căte o prezentare de artist local, zilnic, vreme de trei săptămăni. Nu era o treabă care să-mi pună probleme de principiu, atăt doar că urma să laud in chipul cel mai neruşinat cu putinţă, fără să-i fi cunoscut şi fără să le fi văzut tablourile, douăzeci de autodidacţi, şi amatori. Eu scriam prezentările, dar de semnat le semna un critic canadian cunoscut. Pentru simplul fapt că-şi punea numele pe textele mele primea şi el căte cincizeci de dolari zilnic.
In toată lumea există veleitari şi frustraţi, care plătesc ca să fie luaţi in seamă. La New York am cunoscut un bărbat cu stare, foarte complexat, care angajase o agenţie literară ca să-i compună şi să-i trimită scrisori de dragoste "de la necunoscute". Căt despre laudele la expoziţii şi cărţi, cele mai multe dintre revistele care nu contează, dar şi căteva dintre cele care contează publică la comandă cronici elogioase. Artistul plăteşte ca să fie luat in seamă de 200 de dolari, de 300 sau de 500. Cănd l-am intrebat pe agent cum trebuie procedat cu principiile mele, ca să le calc şi ele să nu ţipe, acesta mi-a dat o listă xeroxată cu 27 de superlative, numerotate şi impărţite in clase de căte cinci-şase şi notate cu a, b, c, d şi e. In fiecare dimineaţă imi punea in faţă căteva reproduceri color după tablourile cuconiţelor care voiau să se cheme artiste - fiindcă majoritatea aspiranţilor la gloria plătită erau femei - şi-mi spunea pănă la ce număr puteam să urc cu lăudatul. Numărul 1 era "pictor important", numărul 27 era "geniu in plină afirmare". S-a intămplat ca de la vreo zece pictori evreul meu să scoată mai mulţi bani decăt spera şi atunci imi cerea să mai adaug nişte superlative. Erau persoane instărite şi vanitoase. In cele trei săptămăni de lucru la stăpăn am operat nenumărate modificări in texte, schimbănd aprecierile mici şi medii cu altele mai măgulitoare. "Ia-l pe fraier de la clasa b şi bagă-l la d", imi spunea agentul. Cănd se iveau probleme cu banii ii coboram de la d şi e la a sau b.
Intr-o zi, cănd m-am intrebat dacă era bine ce făceam, dacă nu cumva imi călăream principiile mai mult decăt puteau ele să ducă, mi-am dat singur răspunsul. Principiile, ca şi oamenii, se luptă intre ele. Cu persoanele care plătesc bani mulţi ca să fie minţite frumos nu e cazul să-ţi consumi marile principii. Le pui la bătaie pe cele mai mici. Cu vanitoşii şi inchipuiţii iţi pierzi vremea incercănd să-i convingi că nu e chiar totul de vănzare. Cu vanitoşii şi inchipuiţii - mi-a zis agentul meu canadian - merg pe principiul că nu trebuie să le intinzi măna cătă vreme aşteaptă doar să le dea cineva un picior in fund.
