Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Despre cutremure, inundaţii, războaie în care mor oameni nevinovaţi auzim zilnic. Ne impresionează imaginile tragice, ne rugăm în taină să nu ni se întâmple vreodată, dar rareori reacţionăm concret. Unii simt din tot sufletul că ar vrea să ajute, dar nu ştiu, la fel de sincer, cum. Alţii ţin la preocuparea de a ajuta mai mult de-o zi şi se sfătuiesc cu prietenii, ba chiar adună niscaiva ajutoare şi încearcă să dea de cineva capabil să le ducă acolo unde e nevoie.
Au trecut prea multe zile de la tragedia din Haiti şi nu ştiu ce mai putem face pentru ei, astfel încât să conteze ca ajutor de urgenţă, dar ştiu sigur, din experienţa atâtor nenorociri la care am fost de folos, că nişte oameni care nu mai au nimic pot fi oricând ajutaţi cu ceva. Scriu acest articol în a şaptea zi după Haiti, iar el va fi publicat peste o săptămână. Poate că în această săptămână se va petrece ceva miraculos, aşa cum am simţit personal atunci când am mobilizat mii de oameni pentru ajutorarea sinistraţilor sau sute de mii pentru copiii bolnavi de cancer. Poate că distanţa dintre sufletele româneşti şi cele haitiene nu va mai conta şi vom simţi şi noi nevoia să ne alăturăm unui demers universal, atât de profund uman.
Nu sunt o mare fană a teledonurilor, pentru că am avut curiozitatea să verific, nu o dată, călătoria banilor, de la oamenii săraci şi omenoşi, de la companiile multinaţionale sau doar abia echilibrate financiar până la cei care aveau nevoia tragică. M-a întristat teribil să descopăr că mulţi din banii adunaţi prin bunăvoinţa celor cu suflet curat erau folosiţi necurat, spre a acoperi cheltuieli de producţie de la spectacole de televiziune organizate pentru aceste teledonuri.
M-a întristat să aud minciuni despre sume umflate ca să dea bine la televizor şi să aud de la organizaţiile în beneficiul cărora se făcea teledonul cât de puţini din banii anunţaţi cu mare tamtam la televizor ajungeau, în fapt, la ei.
Sigur, nu toate teledonurile organizate în România au fost făcute cu stângăcie sau viclenie, asta pot confirma cel puţin pentru cele două organizate de Antena 1, unde am avut o implicare directă, nu numai ca prezentator sau donator, ci şi ca om curios să afle cu mare precizie unde se duc banii şi ce se face cu ei. Atunci n-am avut nici urmă de îndoială, ci doar imensa bucurie că am salvat, poate, nişte vieţi. Ceea ce, orice alt gând aţi avea, e una dintre cele mai frumoase îndeletniciri omeneşti.
Succesul unui demers umanitar nu e legat de un singur om, ci de un lanţ uman care se formează pentru a ajuta oameni disperaţi, copii absurd rămaşi fără părinţi, fără casă, fără dragoste, fără viaţă... Cu cât suntem mai mulţi mână în mână, cu atât energia bună şi ajutoarele concrete sunt mai aproape de nevoile oamenilor disperaţi.
Mă doare să văd că reacţiile noastre sunt mai mereu întârziate, iar atunci când apar idei frumoase, izvorâte din suflete nobile şi capabile să mobilizeze oameni, se găseşte mereu cineva, de obicei nişte mari tâmpiţi, care au gunoi în loc de caracter sau suflet, care să-l incrimineze pe făcătorul de bine. Am sperat că ideea Nadiei Comăneci de a ajuta măcar mobilizând om cu om va naşte nu numai valuri de simpatie, ci şi valuri de ajutoare, dar am descoperit cu aceeaşi amărăciune, care mi-e atât de familiară, că prea mulţi români sunt mai pricepuţi la batjocorit, la comentat, la spurcat suflete decât la întins mâna spre ajutor.
Am urmărit în întregime teledonul organizat de Larry King pe CNN. În mai puţin de două ore s-au strâns 5 milioane de dolari, iar vedetele invitate au fost de o decenţă şi eficienţă cum rar am văzut. Nume mari, de la câştigători de Oscar până la colecţionari de Grammy sau premii MTV (Ben Stiller, Seal, Jennifer Lopez, Susan Sarandon, Tea Leoni etc. etc.) au răspuns la telefoane, au răspuns la mesaje pe twitter şi şi-au mobilizat fanii din lumea întreagă.
Nu şi-a pus nimeni rochia de bal, nu şi-a dat nimeni ochii peste cap, n-au apărut politicieni sau personaje dubioase, nu s-a făcut reclamă firmelor, ci s-au strâns banii aceştia de la OAMENI. În discuţia de acolo şi în imaginile prezentate, am simţit ce înseamnă să vrei să ajuţi pur şi simplu, nu să apari la televizor sau să baţi vreun record de cartier. Nu era debandada de pe la teledonurile prost administrate, în care nişte oameni promit că dau bani a doua zi şi după aia nu mai găseşti decât jumătate din cei care au sunat, ci fiecare apel, fiecare conversaţie era o donaţie directă prin compania telefonică.
În Haiti se petrece o dramă şi nu vreau să stau în contemplare. Încă din primele două zile am găsit o soluţie să ajut, fără să fac mari eforturi şi fără să mobilizez pe nimeni altcineva decât pe câţiva oameni dragi din jurul meu.
Crucea Roşie Americană, de exemplu, atât de uşor de găsit pe internetul acesta la care stăm atâtea ore degeaba, sau proietul Tap water sau Habbitat for Humanity sunt doar câteva soluţii de încredere pe care le puteţi alege spre a vă simţi nişte oameni mai buni. Mă crispez de câte ori aud un bou comentând cum că sunt atâtea probleme în ţară, de ce să ne agităm pentru o ţară de peste Ocean?!... E ca şi cum ai spune, într-un soi de tulburare a gândirii logice, că nu mai trebuie să stai în două picioare, când ai totuşi, ca atâtea animale, patru labe...
Dacă ai sufletul mare, ca atâţia alţi oameni, dă o mână de ajutor şi nu aştepta nimic în schimb. Abia atunci te vei trezi cu cea mai mare răsplată pe care ai primit-o vreodată - sentimentul grozav că ai ajutat un copil rămas singur pe lume...
