Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O unitate de învăţământ din Bucureşti, capitala Republicii România, ţară membră a Uniunii Europene. Cică una dintre cele mai bune din capitală, după reputaţie. Într-o clasă, copii ca multe alte sute de mii de copii - nici mai frumoşi, nici mai urâţi; nici mai proşti, nici mai deştepţi; nici mai cuminţi, nici mai "răi".
Vârsta: putem considera intervalul 14-18 ani. Şi un nou profesor de muzică, tânăr, creativ, cum sunt puţini în învăţământul românesc. Domnul profesor cunoaşte tânăra generaţie. După câteva ore de împrietenire, le spune că nu are rost să-i chinuie cu teorie muzicală, istoria muzicii, solfegii, bemoli, ore de cor, arpegii şi do-de-sus. O să-i ducă la operă, operetă, balet, concerte şi o să discute despre ce aud şi ce văd. O să facă audiţii. Aşa, ca măcar să ştie şi ei categoriile de bază în care se împarte muzica, genurile, tipurile de interpretări şi reprezentaţii: ce e aia folclor şi folk, ce e rock-ul, opera, vodevilul, baletul clasic şi dansul contemporan, jazz-ul, muzica electronică, live versus play-back, Mamaia versus Cerbul de Aur versus Festivalul Enescu versus Eurovision versus Woodstock versus Liberty Parade versus...
Bun. Copiii sunt la început foarte încântaţi că vor ieşi din clasă şi că vor merge la concerte-operă-operetă-balet. Participă cu toţii în mod organizat la toate aceste ore de muzică atipice.
Domnul profesor discută cu ei, le dă sugestii, informaţii, dialoghează mereu cu ei.
Totul bine-bravo până vine examnul de testare a cunoştinţelor. Adică, un extemporal. Rezultatele? Între notele 3 şi 5. Majoritatea, 3 şi 4. De copii nu s-a prins mai nimic, deşi aproape toţi au mai toată ziua urechile înfundate de căştile de la un mp3 player. Sau iPod. Sau iPhone. Sau telefon mobil cu music player şi/sau radio.
Şi oamenii se supără brusc. Mai ales, dintre aceştia, părinţii copiilor. Care vin şi fac scandal. La profesor şi la direcţiune. Mai ales ăia bogaţi, ăia oameni de afaceri, ăia politicieni, ăia "jmekeri". Cel mai vehement este un domn politician din partidul de la putere. Copilul său are numai note de 9 şi 10. Cum îşi permite un amărât de profesor de muzică, un puştan, să le strice mediile copiilor cu prostia asta de notă la muzică? Ce, muzica e materie de bac? Ce, muzica îi face pe ei în viaţă? Ce, el a ajuns "sculă-pe-basculă" în partid că ştia ce e aia Bach şi Mozart? Ce, cu muzică o să reuşească în viaţă copiii? Să facă bine domnul profesor să nu treacă notele în catalog, că o să fie vai de capul lui. Domnul politician îi face scandal domnului profesor pe holul şcolii, de faţă cu directoarea. Directoarea este de acord cu domnul politician şi îl face albie de porci pe domnul profesor de muzică. Dânsul nu zice nimic, dar nici nu se sperie, nici nu stă cu capul plecat. Un singur profesor este de partea lui, din tot corpul profesoral. Restul... n-au văzut, n-au auzit.
Ce urmează? În ciuda directivelor clare trasate de omul politic aflat la putere în ceea ce priveşte bunul mers al învăţământului, profesorul de muzică trece toate notele de 3, 4 şi 5 în catalog. Apăsat. Apoi îşi dă demisia. Dacă vor ei să modifice notele din catalog şi să comită fals în acte publice, n-au decât. Şi jură că nu va mai călca prin învăţământ vreodată.
La altă şcoală, un alt profesor de muzică, păţit probabil, are altă metodă. Vine doar trei ore pe semestru şi atunci le pune tuturor copiilor note "din burtă". Se uită şi el aşa la copii şi zice: "Ăsta, după moacă, pare de 7. Ăstuia, în schimb, îi dau zece, că am auzit că ia lecţii de chitară şi are o trupă de rock". Fiecare elev primeşte câte 3 note "de trecere onorabilă". Nimeni nu va avea media sub 7. Toată lumea este fericită şi zâmbeşte tâmp. Proful ăsta de muzică e cool, a înţeles care e treaba.
