Lehamite

Deunăzi, în studioul vajnicului Turcescu, aghiotantul aprigei doamne Mungiu şi ex-ministresa Monica discutau, cu naturală părtinire, despre stadiul postmacoveist al Justiţiei române. Unul detestabil şi îngrijorător, desigur, atâta timp cât manetele sistemului judiciar sunt deţinute de generaţia de jurişti din 1982. Mă aşteptam ca frusta Monica să-i dea cu poşeta în cap  vorbitorului, însă m-am înşelat. Păi, spaima corupţilor din Balcani taman ce terminase facultatea în acelaşi an şi zău că  era îndreptăţită să-l ardă la scăfârlie pe camaradu-i civil.

"Miliţiile spirituale" ale debilei noastre societăţi civile lucrează cu sârg. Scormonesc în trecutul apropiat şi scot de acolo părelnice secvenţe compromiţătoare din viaţa unuia ori altuia. O filă, două, din "mapele profesionale" nespus de dragi "miliţianului" suprem al naţiei. Dosarele de cadre, rebotezate acum în spirit democratic, sunt ultima jucărie a flăcăiandrilor din presă, înţărcaţi la ţâţa oranj a puterii. Ziariştii ăştia, care-şi vântură cu trufie bastonul din vână de bou în locul pixului, şi-au găsit în cele din urmă rostul, pervers programat de soarta istorică. Au devenit peste noapte dulăii  asmuţiţi să sfârtece biografiile adversarilor "Dresorului" de la Cotroceni. Mâine, poimâine, dacă nevoia le-o va impune, jivinele însetate de sânge tipografic vor reînvia ororile de altădată. Asemenea hienelor, "miliţienii spirituali" s-au strâns în jurul hoitului comunist şi scheaună de foame, aşteptând ca Marele Prădător să le azvârle ceva de ros. Trăim din plin vrajba dezvăluirilor, a deconspirărilor publice, şi oamenii de ieri sunt condamnaţi deja pentru apartenenţa la partidul unic, de parcă existau şi alte opţiuni ideologice. Aprecierile de atunci sunt pricina piedicilor de azi, şi ferească sfântul să fi fost "permanent preocupat de pregătirea politică şi profesională"! Inşii recenţi şi-au pierdut răbdarea şi spurcă orice ating. N-au nici un Dumnezeu, dar se închină zeului Răzbunării, şi-n Olimpul băsescian statuile sunt acoperite cu zoaie. Totul e contestabil în România "miliţiilor spirituale", cu excepţia bunului, frumosului, cinstitului, neînfricatului, purului Băsescu, "punctul obligatoriu de referinţă al societăţii româneşti", vorba adulatorului Mihăieş.


Zilele trecute, abjecţia ziariştilor-miliţieni a atins cote greu suportabile. Speriaţi probabil de perspectiva înfruntării de la anul între pesedistul Cristian Diaconescu şi actualul preşedinte al ţării, indivizii mandataţi să informeze corect opinia publică au mai săvârşit o sodomie mediatică. După ce ne atenţionează că biografia purtătorului de cuvânt al PSD este "specifică traseului elevilor şi studenţilor eminenţi din acea vreme", arhanghelii portocalii îşi desăvârşesc voluptuos josnicia. Cică în 1979, ca proaspăt admis la Facultatea de Drept, "indezirabilul" şi-a satisfăcut stagiul militar la trupele de securitate, iar mai apoi a judecat, "la faţa locului", diverse procese penale.  (Cum să nesocoteşti ordinul de încorporare pe motiv că nu-ţi place arma respectivă? Sau judecarea unei pricini! Haida-de, veniţi-vă în fire, neinstruiţilor! Aceeaşi insinuare ordinară s-a colportat şi-n privinţa judecătorului Petre Ninosu, dar nimeni n-a cutezat să pună lucrurile în ordinea lor firească. Minciuna continuă să se simtă al dracului de bine în patria "mapei profesionale", noul chip al terorii.) Vasăzică, dl Cristian Diaconescu e un duşman al poporului de mihuţi şi, ca atare, trebuie ghilotinat în faţa Palatului din Deal. Ticăloşia nu se sfârşeşte aici, fiindcă tânărul politician are şi alte vini imprescriptibile. De pildă, soţia sa, ca membră a UTC şi PCR, s-a remarcat printr-o muncă "disciplinată şi conştiincioasă", iar tată-su, avocatul Mihai Diaconescu, "a obţinut rezultate foarte bune în activitatea politică, obştească şi profesională". În consecinţă, Cristian Diaconescu e vinovat pe veci nu numai că a acceptat un spermatozoid patern cu dosar inadecvat, ci şi pentru încheierea unei căsătorii nepotrivite politic. Şi-a ales prost şi autorul, şi nevasta. Şi ţara, din păcate, de vreme ce inchizitorii din media nu şi-au consumat frustrările şi nelegiuirile scrise.


Deunăzi, în studioul vajnicului Turcescu, aghiotantul aprigei doamne Mungiu şi ex-ministresa Monica discutau, cu naturală părtinire, despre stadiul postmacoveist al Justiţiei române. Unul detestabil şi îngrijorător, desigur, atâta timp cât manetele sistemului judiciar sunt deţinute de generaţia de jurişti din 1982. Mă aşteptam ca frusta Monica să-i dea cu poşeta în cap  vorbitorului, însă m-am înşelat. Păi, spaima corupţilor din Balcani taman ce terminase facultatea în acelaşi an şi zău că  era îndreptăţită să-l ardă la scăfârlie pe camaradu-i civil. Când s-a pus problema să-şi compare "mapa profesională" cu cea a Noricăi, protejata Înaltei Porţi bruxelleze a răspuns sec: "Pe mine m-a votat Parlamentul!". Parlamentul acela de ruşine?, m-am întrebat ca prostu’, amintindu-mi-o pe consiliera premierului macedonean dezlănţuidu-se oral, în Piaţa Universităţii, împotriva parlamentarilor încârdăşiţi să-l suspende pe preşedintele proptea. Mereu intoleranţi cu alţii, "miliţienii" din mahalaua civilă au standarde diferite când se evaluează pe ei înşişi. Cui îi place România aceasta, isterică, demagogică şi parşivă, să-i pupe papucul Sultanului Băsescu!  Mi-e lehamite... Iar de-o să candideze la alegerile prezidenţiale din 2009, Cristian Diaconescu chiar e o alternativă la schimbare. Să trăiţi spiritual şi-n armonie miliţienească, voi, ceilalţi !