Liber la treaba!

Daca ziua libera se cunoaste dupa trafic, ieri, de ziua NATO, cei mai multi bucuresteni au preferat sa se veseleasca la treaba.

Cozile de la stopuri le-au depasit fara probleme pe cele la steagurile Aliantei, iar conversatiile din autobuze (pline ca vineri, nu ca duminica) s-au concentrat pe scaparea miraculoasa a domnului Bivolaru-Copperfield, magician roman de prime-time, mare preot al mandatelor de arestare anulate. Dincolo de asta, companiile private au trecut peste darul zilei libere cu relaxarea pilotului care vede undeva dedesubt un lant muntos, insa stie ca e la inaltimea potrivita ca sa nici nu-l simta. Doar in institutiile de stat a batut un vant de relaxare, insa parca si aici lumea a inceput sa aiba de lucru (ptiu, ptiu, sa nu le fie de deochi!).

E o distanta fata de zilele primelor campanii pentru NATO. In vremea Madridului, probabil ca romanii ar fi sarbatorit o saptamana momentul acesta, dupa care, in a opta zi, ar fi ciulit urechile, sa auda primii avioanele aliatilor, asteptate sa parasuteze dolari si masini straine. Astazi insa ne-am lamurit: aderarea la NATO (de la care implinim aproape doi ani de cand au aparut primele zvonuri) n-a adus nici un ban in plus fara munca. 2002 si 2003 au venit si s-au dus, cu tintele de investitii straine ratate consecvent de fiecare data. Asta cu toate garantiile de securitate care - nu-i asa? - ar fi trebuit sa ne aduca pe cap mai multi businessmani straini decat putem caza la Mariott, Hilton, precum si-n corturile cat. I special amenajate de armata in fata Bursei de Valori Bucuresti.

Altfel spus, probabil ca NATO e mai scump decat face - programele de investitii in aparare in urmatorul deceniu vor depasi investitiile atrase ca urmare a sigurantei sporite (siguranta e un cuvant relativ - tarile NATO au acum mai multe sanse sa se trezeasca cu un atentat islamist decat cele nemembre). Dar asta nu conteaza prea mult, intr-o tara in care orice om care da de putina bunastare se repede sa-si cumpere masina pe care nu si-o poate permite. La fel ca ea, NATO e un brand dragut: design indraznet, marfa de import, numele suna bine, are o notorietate mare si - cel mai placut - lumea se cam sperie de tine cand ameninti cu fratele mai mare de la Washington. Mai ales cu ala republican, dus la multe filme western, drept pentru care intai trage si dupa aceea intreaba.

Dincolo de asta, se cuvine sa punem la locul lor si vestile bune: iata ca tentatia unei zile libere nu mai are valoarea de altadata. Motivul e plin de miez economic: o parte dintre noi au trecut de la munca exprimata in ore la serviciu la cea care se masoara in sarcini realizate. Nici n-am bagat de seama cum am trecut de la cartela de pontaj la laptopul carat acasa, ca sa terminam in sufragerie, pe la 2 noaptea, prezentarea de vanzari pentru a doua zi. Interesant, toate astea s-au intamplat voluntar, intocmai ca inscrierea la MISA. Poate ca am regreta viata de dinainte, daca ne-am mai putea aduce aminte de ea.

Acum vreo cateva saptamani, o stire trecea relativ neobservata, ascunsa prin mijlocul ziarelor. Soldatii romani au schimbat pasul de defilare si au trecut de la modelul rusesc, cu piciorul ridicat sus si aer martial, la cel NATO, cu piciorul mai bleg, mai relaxat, mai flower-power… E, poate, castigul simbolic cel mai mare al aderarii: inainte defilam foarte hotarati fara sa stim prea bine incotro. Astazi avem o tinta si, candva, o sa ajungem si la ea, chiar daca fara multa pompa.

Credeti-ma pe cuvant: primii vor fi acolo cei care n-au timp de pauze.