x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Liberalii l-au ales pe dusmanul lui Traian Basescu

Liberalii l-au ales pe dusmanul lui Traian Basescu

de Ion Cristoiu    |    22 Noi 2005   •   00:00

Desi n-a formulat niciodata critici la adresa PNL, imaginea publica a lui Traian Basescu e cea de dusman al PNL.

Stirea, raspandita de toate agentiile de presa, suna cam asa:
Conferinta municipala Bucuresti a PNL a ales drept presedinte al
Organizatiei pe Ludovic Orban.
Doua fapte ale realitatii, de o tarie axiomatica:

a) Ludovic Orban a fost, in ultimul timp, politicianul cu atacurile cele mai dure la adresa presedintelui Traian Basescu.
b) conferinta organizatiei municipale a PNL a reunit peste 2.000 de participanti. Printre acestia s-au numarat practic toate numele mari ale partidului, in frunte cu premierul Calin Popescu Tariceanu.
Rationament:
Daca delegatii la Conferinta ar fi fost ostili pozitiei asumate de Ludovic Orban, acesta n-ar fi fost ales lider al celei mai importante organizatii a PNL.
Mai mult, Ludovic Orban ar fi fost atacat virulent de la tribuna reuniunii de vorbitori care ar fi folosit prilejul pentru a declama versuri de iubire fata de Traian Basescu.
Ludovic Orban n-a fost atacat de nimeni.
Ludovic Orban a fost ales presedinte.
De unde putem trage concluzia:
Ludovic Orban spune cu voce tare, raspicata, ceea ce toti liberalii de frunte gandesc: Traian Basescu e dusmanul numarul unu al PNL.
Cum s-a ajuns aici?
Prin cateva dintre actiunile majore ale lui Traian Basescu:
a) criticarea continua si ascutita a lui Calin Popescu Tariceanu pe fondul nuantarii ca Guvernul e performant.
Liberalii au vazut in asta o denuntare publica a guvernarii PNL.
b) sprijinirea cadrelor didactice in protestul fata de Bugetul prea mic alocat invatamantului, daca nu chiar instigarea la protest.

Cadrele didactice se constituie intr-un electorat de baza al Aliantei. Prin miscarea sa, coroborata cu demisia ministrului PD-ist, Miclea, Traian Basescu a smuls o halca din electoratul portocaliu si a dat-o Partidului Democrat.
c) situarea la originea scandalului numit "firul portocaliu" declansat de Elena Udrea.

Traian Basescu nu numai ca nu s-a delimitat de intrebarea retorica pusa de Elena Udrea la emisiunea Zig-Zag cu Ion Cristoiu, dar, mai mult, la intoarcerea din Grecia a facut dezvaluiri incomode pentru Calin Popescu Tariceanu.
d) ostilitatea fata de Dinu Patriciu, manifestata in ultimul timp prin refuzul de a-l primi in audienta la Cotroceni ridiculizandu-l prin trimiterea la Departamentul Scrisori si sesizari ale oamenilor muncii.
e) nedelimitarea publica de tentativa de puci in PNL a lui Theodor Stolojan, consilier prezidential.
E, intr-adevar, Traian Basescu un dusman al PNL?
Greu de raspuns.
In politica are o importanta majora imaginea publica.
Desi n-a formulat niciodata critici la adresa PNL, imaginea publica a lui Traian Basescu e cea de dusman al PNL.
O imagine la care au contribuit tocmai atacurile venite dinspre PNL!
O imagine care, paradoxal, i-a adus presedintelui o crestere in sondaje.

Tare ne temem ca o continuare a denuntarii lui T. Basescu drept dusman va aduce un nou spor de procente zestrei electorale a presedintelui.
N-ar fi oare mai bine daca, in loc sa-l atace pe Traian Basescu, liberalii s-ar intreba de ce presedintele creste si nu scade in sondaje pe masura ce imaginea sa publica e tot mai pronuntata de dusman al PNL?

P.S. Dupa susoteala de duminica seara, Calin Popescu Tariceanu a declarat luni, la prima ora, ca "PNL are o relatie foarte buna, amicala, de intelegere" cu PD. O astfel de afirmatie nu schimba cu nimic relatia PNL cu Traian Basescu. Nu de alta, dar poti avea o relatie amicala, de intelegere cu semnul de circulatie din marginea drumului. Asta nu inseamna ca ai aceeasi relatie cu agentul de circulatie care te pandeste din dosul lui, sa te amendeze.

×