"Licitaţia Cioran”: românii s-au concurat între ei ca să crească preţul recuperării culturale

Şi totuşi ce căuta TVR la Hotelul Drouot?
Reiau telegrafic episoadele principale ale aventurii arhivei Cioran şI ale celor petrecute  la Hotelul Drouot din Paris, cu un sentiment al fatalităţii: recuperarea nu se putea întâmpla decât aşa cum s-a întâmplat. Poate înţelegi dv mai mult.

1. Deci, colecţia s-a aflat în România până anul trecut, când directoarea editurii L'Herne din Paris, şI una dintre editoarele textelor lui Cioran, Laurence Tacou, a ajuns la Sibiu la invitaţia insistentă a cumnatei filozofului, Eleonora Cioran. Dna Tacou relatează într-un interviu acordat RFI-ului cum dna Cioran şI fiul său au stăruit să le găsească un cumpărător în Franţa, fiindcă în România e greu de găsit.

2. În România era greu de găsit un cumpărător, dacă nu imposibil, din pricina faptului că moştenitorii arhivei erau obligaţi să respecte testamentul fratelui lui Emil Cioran, Aurel, prin care documentele trebuiau să ajungă la biblioteca din Sibiu, testament arătat de Turcescu la B1.

3. Anul trecut, în august, la Sibiu, s-a încheiat actul de cesiune a manuscriselor, semnat de dna Cioran şI de "rudele ei prezente în cameră”, după care, ajunsă la Paris, Laurence Tatou i-a trimis Eleonorei Cioran suma de 36.000 mii de euro. Familia Cioran i-a mulţumit deosebit de călduros, după care ieri, alatăieri, i-a făcut delicat hoţi (ne-au sustras unele documente).

4. La licitaţia din 7 aprilie, s-au prezentat şI TVR, care a licitat alături de BCU. Ambele instituţii  au concurat cu un american misterios, despre care se cam ştia că e de origine română.

5. Erau vedetele licitaţiei. Ceilalţi fiind amatori. Prezenţa "americanului”, remarca Radio France Internationale, se pare că îmbujorase asistenţa, născuse ceva tensiune, licitatorii presimţind un succes deosebit. De altfel, surpriza s-a produs încă de la prima strigare: s-au dublat sumele estimate. De exemplu, teza de licenţă a lui Cioran a început de la 8500 de euro şI nu de la 4000, cum prevăzuseră specialiştii.

6. Licitaţia s-a încheiat fix la suma de 405.800 de euro. Cu mult peste aşteptări. De patru ori peste estimarea experţilor.
În final, licitatorul a mai întreabat dacă e cineva care dă mai mult şI să ia totul. Chiar şI cu un euro mai mult se câştiga întregul pachet.
Pe neaşteptate, într-o sală cu nervii întinşi la maximum, omul "americanului” spune: clientul meu dă 406.000 de euro. Cu 200 de euro peste.

7. Şi a câştigat "americanul” cunoscut azi sub numele de George Brăiloiu.

8. Deci românii din echipa TVR-BCU s-a bătut cu dl Brăiloiu. Diferenţa: primii îl aduceau pe Cioran în ţară cu 200 de euro mai puţin. Întrebaţi dacă merg mai departe, teveriştiii şI biblioteca s-au oprit trudiţi de efort. Dar şI de spaimă: unii cred că dacă n-apărea "americanul” erau terminaţi. Mai scoteau un euro dar trebuia să-i dea şI pe ceilalţi patru sute de mii. Mă rog, păreri, speculaţii, ca la noi.

9. Concurându-se între ei, românii au fericit pe toată lumea: pe dna Tatou, pe organizatori, fiscul francez. Dacă teamul TVR-BCU nu ştia că americanul e român (deşi ne îndoim), George Brăiloiu ştia cu cine se bate.

10. Paranteză. Dacă ţinem bine minte, cu vreo treizeci de ani în urmă, o mare firmă japoneză de automobile a obţinut la licitaţie un tablou de Van Gogh. Suma, în dolari, era fabuloasă. A fost o extraordinară lovitură de marketing.

11. Aşa e viaţa. O şmecherie (eufemism) a urmaşilor lui Cioran a prilejuit televiziunii naţionale să liciteze pe banii abonaţilor şi l-a săltat în ochii populaţiei pe omul de afaceri George Brăiloiu, care a primit şI distincţia "Meritul Academic”, acordată de obicei şefilor de stat. În plus, a fost felicitat de dl Boc.

12. Şi totuşi, ce a căutat TVR la licitaţie?