Licuricii mari şi mici

Preşedintele Băsescu ţine să le replice celor care susţin că IMM-urile produc 70% din PIB, că majoritatea sunt "furnizori pentru marile companii", iar dacă marile corporaţii nu mai produc, "nici întreprinderile mici nu mai au cui se adresa". De aceea, el consideră "că punctul central al măsurilor care trebuie luate pentru anul 2009 este crearea condiţiilor pentru ca marile societăţi să continue să funcţioneze".

Când a vorbit de IMM-urile "dependente", şeful statului a uitat că mai există şi ceva industrie uşoară: confecţii, tricotaje, pielărie, încălţăminte etc. Dar nu doresc să intru într-o dispută directă cu preşedintele. Cel mai bine ar fi să vedem argumentele lui Leszek Balcerowicz.

Artizanul reformelor din Polonia scrie în cartea sa "Libertate şi dezvoltare" că întreprinderile mici sunt cel mai adesea firme capitaliste de tip clasic, unde proprietarul este totodată şi managerul firmei. Asta face să nu se manifeste nici fractura dintre proprietari şi conducerea întreprinderii, nici probleme generate de un eventual conflict de interese sau necesitatea ca proprietarii să supravegheze activitatea managerilor. Acestea sunt – potrivit lui Balcerowicz – complicaţii specifice marilor întreprinderi.

Întreprinderile mici sunt importante şi pentru că dimensiunile le permit o luare rapidă a deciziilor. În marile corporaţii, aparatul administrativ dispune de o serie de drepturi ce decurg tocmai din dimensiunea societăţilor, ceea ce face ca ele să funcţioneze greoi. Prin urmare, o economie în care firmele mici au o pondere mare poate să reacţioneze mai repede şi mai flexibil la şocurile exterioare.

Structura oricărei întreprinderi este mai mult sau mai puţin ierarhică, în ea existând superiori şi subalterni. În economia de piaţă, relaţiile dintre întreprinderi se supun principiului furnizor-client, adică principiului pieţei. Dacă avem două economii de dimensiuni egale, cea în care avem mai multe întreprinderi mici este proporţional reglată în mai mare măsură de piaţă şi contracte, şi dirijată în mai mică măsură prin intermediul directivelor ierarhice. Dacă într-o economie există multe firme mici, numărul întreprinzătorilor este mare, iar cel al funcţionarilor – mic.

Balcerowicz subliniază că întreprinderile mici, dacă au dificultăţi financiare, nu pot obţine finanţări suplimentare de la buget, pentru că nu pot exercita presiuni politice, aşa cum fac firmele mari. Într-o economie în care există un număr mare de întreprinderi mici sunt condiţii favorabile pentru apariţia unei concurenţe puternice, deoarece clienţii pot să se orienteze spre un furnizor sau altul. În ţările capitaliste cele mai multe inovaţii radicale sunt realizate de firmele noi, care de regulă au dimensiuni mici atunci când se lansează. Spre deosebire, în socialism, care nu permitea activitatea economică pe socoteală şi risc propriu, sistemul de cointeresare defectuos făcea ca potenţialul inovativ să fie irosit, cu toate că se punea mare accent pe învăţământ, în special cel tehnic.

Şi nu în ultimul rând, în comparaţie cu corporaţiile mari, îndeosebi cele industriale, întreprinderile mici sunt mult mai puţin expuse presiunilor sindicale...

În fine, dacă tot a arătat în ultima vreme spre clienţii politici ai guvernului, Băsescu ar trebui să ştie că beneficiile de grup, plătite prin inflaţie şi deficite, în general, prin politizarea excesivă a fiscalităţii, pot fi substituite prin dinamismul micilor afacerişti, fiindcă piaţa şi numai piaţa reuşeşte cel mai bine să repartizeze resursele şi să pună oamenii la treabă. Concluzia a tras-o deja Leszek Balcerowicz: "Trebuie renunţat la mitul marilor companii, aşa-numiţii campioni naţionali, care au atât de mult succes încât trebuie subvenţionaţi pentru a rezista".