Liderul de partid romănesc

MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Partidele romăneşti pierd increderea electorilor din vina aproape exclusivă a liderilor lor. Mecanismele de a ajunge la putere intr-o formaţiune politică romănească reprezintă un inventar concentrat de metode de persuasiune, oportunism, delaţiuni, trădări şi amiciţii conjuncturale puse la dispoziţia oricui lasă deoparte buna credinţă, politeţea, cavalerismul, cuvăntul dat.

MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Hotărăt lucru, politica devine un spectacol din ce in ce mai trist. Personaje politice cu priza mediatică extremă işi vănd la prănz prietenii şi apropiaţii politici, impart noaptea patul cu adversarul partenerului de peste zi, iar dimineaţa următoare pun vesel de cafeaua conjugală. Mai mult, aceşti jucători pierduţi in strategii de oportunitate permanente işi mai ridică şi fustele, ca să arate electoratului că sunt virgini. Ce nu merge in politica romănească? Prea crudă experienţa democratică de după ’89, deriva doctrinelor, inadecvarea intelectuală a jucătorilor, plictisul electoratelor după gargare politice indelung mediatizate?


Liderul de oportunitate. Să vorbim astăzi despre capul peştelui, care se impute primul. Cum ajung unii oameni lideri de partid? Ce ii face să işi impingă vehiculele politice fie la putere, fie intr-o veşnică opoziţie? Cine nu cunoaşte viaţa intr-un partid nu are cum să il dibuiască prea repede. Liderul de oportunitate este specia cea mai căutată in politica romănească. Il recunoşti după trei mari merite: este disponibil, este volubil, este frivol. Vorbeşte cu toţi, vorbeşte despre tot, se bagă in toate, are soluţii la orice. Deşi pleacă dintr-un grup inchis din partid, calităţile expuse il indeamnă să işi extindă curănd influenţa. Incheie inţelegeri cu celelalte "bisericuţe" din partid - fără ştirea grupului originar, desigur - , promite tot, fiindcă totul e posibil, ii pune cu răbdare pe colegi in situaţii de incompatibilităţi reciproce, joacă toate cărţile, tot el le imparte. Un lider de oportunitate controlează cu mănă forte sala congresului in ziua alegerii noului preşedinte. El ştie, de altfel, exact că va căştiga, după ce urzeala intereselor a fost pusă la punct, iar el intră in sală. Cine crede că momentul adevărului e momentul votului la congresul extraordinar e naiv. Cărţile au fost jucate in culise, mai inainte. Liderul de oportunitate face pe miratul, afişează o mină feciorelnică şi politicos surprinsă cănd rezultatul e anunţat. Ajunge astfel la cărma partidului din interes personal feroce şi din interesul devorator de grup al membrilor influenţi. Concluzia liderului după victorie: a reuşit pentru că a jucat singur, in timpul campaniei interne, navigănd printre interesele tuturor.


Liderul de solitudine decizională. După ce dobăndeşte vehiculul politic - partidul - , influenţa liderului de oportunitate se transformă in putere. Ceea ce creează intotdeauna perplexităţi printre membrii loiali şi sinceri, după ziua alegerilor, este schimbarea aproape totală in atitudine şi comportament a liderului - susţinut, nu-i aşa, de "tot" partidul să iasă preşedinte. Din omul disponibil, volubil şi frivol, liderul de oportunitate se transformă vizibil - chiar cănd soarbe prima picătură din cafeaua de şef de partid - intr-un individ indisponibil, lapidar, dur. Pe moment parcă i-ai da dreptate: bietul om a primit o responsabilitate enormă, conduce un partid şi trebuie să fie drept, intransigent şi eficient. Gata cu fasoanele. Dar să nu ne amăgim: in scurt timp, membrii vechi de partid vor constata că noul vodă a rămas acelaşi din campania internă: interesat de propria persoană, cu atăt mai puţin de programul partidului, ori de soarta celor care l-au adus la conducere prin interese reciproce, liderul ia decizii de unul singur. In folosul lui. In primul rănd. El va angaja curănd resursele, acţiunile şi chiar programul partidului in acţiuni care să-i consolideze lui şi numai lui poziţia. Dacă este un talentat om de relaţie - şi in general este - va masca cu succes această dorinţă atavică şi exclusivistă de a rămăne doar el stăpăn peste tot şi toate in partidul lui.


Partidele romăneşti pierd increderea electorilor din vina aproape exclusivă a liderilor lor. Mecanismele de a ajunge la putere intr-o formaţiune politică romănească reprezintă un inventar concentrat de metode de persuasiune, oportunism, delaţiuni, trădări şi amiciţii conjuncturale puse la dispoziţia oricui lasă deoparte buna credinţă, politeţea, cavalerismul, cuvăntul dat. O lume sălbatică şi amorală te intămpină după sigla de partid. Liderul de partid romănesc este creaţia acestui mecanism de tip forceps, care scoate in faţa electoratului oameni trecuţi prin reeducarea de partid. Rezultatul este naşterea liderului solitar, cu inclinaţii paranoice, cu manii de tot soiul (se simte persecutat, folosit, manipulat, minţit), care mai devreme sau mai tărziu va deveni o primejdie chiar pentru sistemul care l-a creat. Si atunci, vine vremea ca liderul de partid - solitar, mult prea influent, aproape paranoic, persecutat, folosit, minţit - să fie schimbat. Se caută atunci persoana cea mai potrivită. Da, aţi ghicit: liderul de oportunitate. Şi povestea continuă. De la paragraful intăi al acestui editorial. Â